Ce se poate discuta cu Johnny Depp / SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-se-poate-discuta-cu-johnny-depp-supraveghetorul-si-alte-povestiri/

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2017

Ce se poate discuta cu Johnny Depp – “SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri”, de Șerban Tomșa

Nimic nu se compară cu norocul de a putea asculta vorbele înţelepte ale unui om simplu, care-ţi spune verde-n faţă ce crede el despre una şi alta. Ăla e negru, ăla e alb. Ăsta e prost şi ălălalt tot aşa. Mamă mă-sii!Nu-mi place filozoful ăla cu barbă care apărea la televizor. Parcă e răţoi dăşălat! Şi să ştii că eu am nas de vulpoi: ce nu-mi place mie n-are niciun chichirez. Iar tu fă bine şi aranjează-ţi curtea şi casa! Fă ca mine, mută gardul şi fă-ţi o boltă de viţă!

Şi mai lucrează, dracului, şi tu pământul de pe loturile alea din Fânării, că te-a luat la ochi toată lumea că eşti puturos! Vrei s-ajungi de râsul curcilor? Păi asta e atitudine de om serios? Şi ce înseamnă purcoaiele alea de cărţi?  De ce nu le aranjezi şi tu, ca omul? Da’, fiindcă veni vorba, uite aici o listă  dă la nepotu-meu. Dacă poţi, te roagă să-i împrumuţi şi lui nişte volume d-astea, d-ale tele. Mie, să ştii, îmi place să împrumut cărţi dă la alții. Şi le şi citesc! Mai acu’ doi ani îmi dăduse Vasile o carte frumoasă rău! M-a uns la inimă când am citit-o şi m-am decis să nu i-o mai dau îndărăt.

Mă tot întreba el : „Bă, când îmi dai cartea aia?”Ai, bă, răbdare s-o citesc şi eu, că n-oi crăpa !” Până a uitat prostu’ tărăşenia. Da’ vezi că şi eu am fost pămpălău, că nu m-a răbdat inima să nu împart bucuria cu altcineva şi i-am zis lui Costică: ” Bă, Costică, să ştii tu ce carte frumoasă am citit eu…” „Zău? s-a mirat Costică. „Mi-o dai şi mie s-o citesc şi eu?”  „De ce să nu ţi-o dau? Da’ mi-o înapoiezi repede! Că şi cărţile are stăpâni.„, i-am zis. „Mai încape vorbă?”, s-a posomorât Costică. Numai că Vasile s-a dus pe la Costică taman când ăla citea la carte. „Aaaa, a zis Vasile, asta e cartea mea ! Dă unde o ai?”  „Dă la Mitică „, a zis Costică. „Dă-o încoace, că e cartea mea!“ Şi Vasile i-a luat cărţulia şi a plecat cu ea. Şi uite aşa am rămas ca prostu’, fără frumuseţe de carte!

SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri

SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri

Mi-a plăcut cum vorbea omul. „Fiecare să-şi poarte portul şi să vorbească pe limba lui„, spune un personaj dintr-o carte de Marin Preda.  Dar mai sunt şi alţii care se comportă natural. Nişte români, lăutari vestiţi, povesteau într-o emisiune tv că sunt prieteni cu Johnny Depp. Au filmat cu el, au împărţit terciul şi necazurile de artist.

─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă.

─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând.

─ Vorbeaţi cu el des?

─ Sigur, în fiecare zi.

─ Şi ce-i spuneaţi?

Nişte snobi ar fi bolborosit ceva despre viziune regizorală şi mofturi în legătură cu originalitatea scenariului. Dar ăştia, nu. Oameni dintr-o bucată. Băieţi de băieţi.

─ Ne duceam la el şi îi ziceam: „Dă-ne, bă, Johnny, şi nouă o ţigare!

─ Şi Johnny ce spunea?

─ Păi, ce să spună? „Ai, bă, că vă dau! ” Şi se căuta prin buzunare.

* * *

Şerban Tomşa este autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” (premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti) şi „Călugărul Negru”. Scriitorul, care trăieşte în provincie, ca profesor, de luni până vineri, şi ca scriitor, în weekend şi în vacanţe, deține de mai mulți ani și un blog extrem de interesant, serbantomsa.blogspot.ro, pe care scrie în timpul liber despre pasiunile şi obsesiile sale.

Foto: Ce se poate discuta cu Johnny Depp, Supraveghetorul – facebook

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.