Ceau, Cinema! Festival de film într-un oraş fără cinematografe – Timişoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/ceau-cinema-festival-de-film-intr-un-oras-fara-cinematografe-timisoara/

Festivalul Ceau, Cinema!, care va începe joi, este iniţiativa a două asociaţii mici dar vioaie, Marele Ecran şi Pelicula Culturală, care se ocupă de mai mulţi ani cu proiecţii de filme şi cu alte evenimente legate de cinema în Timişoara. Un oraş care, în afara unui singur multiplex de mall, nu are nici un cinematograf funcţional.

O situaţie dezastruoasă, asupra căreia încearcă să atragă atenţia şi Ceau, Cinema!, un „festival de buzunar” în căutarea unei identităţi şi, în special, a unui public. Un test pentru organizatori, dar mai ales pentru timişoreni.

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Lucian Mircu, copywriter, critic de film la 24FUN Timişoara şi la blogul Marele Ecran (www.mareleecran.net) şi organizatorul principal, explică în detaliu ce înseamnă pregătirea unui festival de film, care sunt atracţiile şi, mai ales, aşteptările.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe pagina sa oficială, www.ceaucinema.ro.

• Pentru contextualizare, care e situaţia cinematografelor sau a spaţiilor de proiecţie în Timişoara, un oraş pe care autorităţile se laudă că îl vor capitală culturală europeană?

În afară de multiplex, nu mai există cinematografe funcţionale în oraş. Asta înseamnă că filmele europene şi româneşti se văd foarte rar pe un mare ecran. Cei care dorim şi altceva în afară de Hollywood suntem obligaţi să inventăm spaţii de proiecţie în biblioteci, aule universitare, sinagogi părăsite, săli de concerte şi alte spaţii aşa-zis neconvenţionale, dar improprii pentru cinema.

De anul acesta, asociaţia noastră (Marele Ecran) ţine o cinematecă într-o sală studio, într-un loc central şi cochet numit Casa Artelor. Sala e mică, are 50-60 de locuri, dar dispunerea scaunelor în formă de amfiteatru dă o oarecare senzaţie de cinema. Totuşi, ducem dorul unui cinematograf în toată regula.

Din 13 câte a avut Timişoara odată, mai există unul, în moarte clinică (nu cred că Timiş adună 20 de spectatori pe săptămână). Legat de Capitala Culturală, mi se pare aproape ridicol să vrei să te baţi cu Clujul la capitolul cinema, cînd clujenii au TIFF, ei salvează cinematografe, iar la Timişoara le îngropăm cu voioşie.

• Cât de cinefil crezi că e publicul timişorean?

Depinde ce înţelegem prin cinefil. Mulţi se consideră cinefili pentru că văd multe filme. Le văd la grămadă, fără discernământ, ghidaţi doar de mode şi reclame. Consumă film aşa cum consumă fast-food. Faptul că, la Timişoara, cele mai vizionate filme la multiplex sunt animaţiile gen „Shrek” spune mult despre cultura cinematografică a oraşului.

Totuşi, nu trebuie uitat că oraşul a cunoscut, în deceniile dinaintea căderii comunismului, o mişcare de cinecluburi şi cinemateci. Entuziaştii cinemaului nu au dispărut de tot. Există şi azi căutători de filme, cei care ştiu că filmul alb-negru nu a început cu ”The Artist”, că istoria cinemaului nu începe în anii 2000. Sunt cei care caută filme după autori, nu după gen sau după actorul din rolul principal. Şi-au educat gusturile în festivaluri ca TIFF sau Anonimul. Din păcate, nu sunt foarte numeroşi.

Ţinând cont de evenimentele de cinema din ultimii ani, aş zice că sunt vreo câteva sute activi. Unul din ţelurile Ceau, Cinema! este să le creştem numărul.

• V-aţi luptat, deocamdată fără succes, să obţineţi o cinematecă permanentă la Timişoara. De mai mulţi ani întreţineţi asociaţia Marele Ecran şi blogul „de cultură cinematografică” www.mareleecran.net. Între timp, organizaţi cu regularitate proiecţii în diverse spaţii şi la diverse evenimente, printre care Festivalul Plai. Acum faceţi de-a dreptul un festival. Ce v-a „enervat” pentru a vă angaja la o treabă atât de solicitantă?

Cred că tot ce am făcut în ultimii 5-6 ani ne-a condus în mod natural în acest punct. Personal, am devenit mai bătăios în momentul în care am înţeles că, dacă nu facem nimic acum, copiii noştri nu vor avea altceva în afară de mall. Dar, de ce să nu recunoaştem, e şi plăcerea noastră de a vedea, pe un ecran mare, filmele care ne interesează, cele care lipsesc în mod inexplicabil din oferta culturală a oraşului. Mai e şi dorinţa de a împărtăşi emoţia vizionării unui film bun cu ceilalţi pasionaţi, pentru că, până la urmă, ce e cinemaul, dacă nu emoţie împărtăşită?

De enervat ne-a enervat faptul că nu avem un spaţiu permanent pentru un cinematograf de artă sau o cinematecă, într-un oraş ca Timişoara, cu peste 300.000 de locuitori. Aşa că facem un fel de cinematecă provizorie, cu programul pe şase luni condensat în patru zile.

Ne doream filme de public, dar inteligente

• Ce înseamnă festival de buzunar?

Festival făcut cu bani de buzunar. Într-un spaţiu restrâns, tot de buzunar. Bugetul nostru acoperă drepturile de autor pentru câteva filme, închirierea echipamentului de proiecţie şi plata materialelor de promovare. Ceau, Cinema! e făcut de voluntari. E drept că nici nu ne-am dorit o primă ediţie de amploare. E o încercare. Un test, şi pentru noi, şi pentru public. De aceea i-am şi zis ediţie-pilot, dar ne dorim să devină un serial de succes. Depinde, în mare măsură, de răspunsul oraşului dacă va rămâne de buzunar.

• Ce presupune organizarea unui festival de film (aflat la prima ediţie), fie el şi de buzunar?

În primul rând trebuie să ai o echipă bine sudată şi în care fiecare e bun pe postul lui, ca la fotbal. Tandemul cu Asociaţia Pelicula Culturală e rodat deja de doi ani. Cu asociatul meu de la Marele Ecran, Marius Richard Ilie, cu care am pornit de fapt totul, de la joaca cu blogul, ne împărţim bine sarcinile. Eu am preluat partea de selecţie, relaţia cu distribuitorii de filme şi cu sponsorii, partea de promovare. Richie, vrând-nevrând, a preluat partea administrativ-financiară, contractele şi răspunde de partea tehnică.

Toate celelalte corvezi, şi nu sunt puţine (de la comunicate de presă, până la lipit afişe), le împărţim cu partenerele din Pelicula Culturală: Betty Varga şi Nicoleta Ciocov. Am lucrat la fel şi la Casa Filmelor de la Festivalul Plai, pe care o găzduim împreună al doilea an la rând. Selecţia filmelor am făcut-o împreună cu Felix Petrescu, artist timişorean din trupa Makunouchi Bento şi mare căutător/descoperitor de filme. Tot el a desenat logo-ul Ceau, Cinema! şi afişul. Organizarea festivalului cere şi o mare disponibilitate de timp.

Toţi avem serviciu, unii avem copii mici. Recunosc că nu mă aşteptam la o asemenea cantitate de muncă. Timp de cinci luni, cinci oameni am avut un job part-time, chiar full-time în unele zile. Zeci de drumuri, sute de mail-uri, multă atenţie la detaliu, multe relaţii de gestionat.

Uneori, ritmul a fost copleşitor, dar ştii clişeul acela: când faci ce îţi place, nu simţi că munceşti. Plus că am primit susţinere din multe părţi.

• Cât de greu v-a fost să treziţi autorităţile din amorţeală (dacă s-au trezit), să convingeţi sponsori şi să deschideţi uşi?

În cazul sponsorilor şi a partenerilor culturali, a prins repede ideea, începând cu numele. Ceau, Cinema! are o sonoritate locală autentică şi exprimă un optimism contagios. Sau poate că entuziasmul nostru a fost contagios, pentru că oamenii au înţeles că e un eveniment făcut cu drag de cinema. În mod cert, a răspuns unei însetări pentru astfel de evenimente. Am avut surprize frumoase din partea sponsorilor. Primul nostru mecena a fost un tânăr timişorean care iubeşte filmul şi ne cunoaşte activitatea. Pentru că nu are timp să se implice, ne-a susţinut cu o donaţie comparabilă cu a unor sponsori de pe afiş. A preferat să rămână anonim. Apoi sponsorul principal, Vitas România, ne-a dat suma necesară pentru a plăti drepturile de autor pentru filmele-vedetă din fest. Şi compania timişoreană [e-spres-oh] a acceptat imediat parteneriatul cu noi.

Prin urmare, nu a fost foarte greu, dar nici nu am cerut mulţi bani pentru această primă ediţie. Să vedem ce uşi se vor deschide la anul, când ar trebui să avem o ediţie mai ambiţioasă şi deci mult mai scumpă. Despre autorităţile locale nu pot spune că s-au trezit de-a binelea. Există intenţii bune, fără finalitate deocamdată. Totuşi, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş ne pune la dispoziţie spaţiul de desfăşurare, ceea ce nu e puţin lucru.

• Aveţi scurtmetraje şi lungmetraje de ficţiune noi – româneşti şi europene. Scurtmetraje şi lungmetraje de animaţie. Documentare. Plus ateliere şi discuţii. Cum ai făcut selecţia? Care au fost criteriile şi limitările?

Limitările au fost de bani şi de timp. Ne-am apucat în februarie, iar programul trebuia finalizat în mare până în mai. Am pornit cu câteva titluri în minte, iar răspunsurile au fost în general favorabile. Unele filme au fost mai accesibile în privinţa costurilor decât mă aşteptam. Am primit şi gratuit filme, de la partenerii culturali, dar şi de la regizori şi distribuitori cu care lucrasem anterior.

Criteriile de selecţie ne-au fost clare de la bun început. Filme europene şi româneşti noi, pe care să le prezentăm în premieră la Timişoara. Ne doream filme de public, dar inteligente. Să arătăm că şi cinemaul european poate fi la fel de captivant ca şi producţiile americane. Cu puţine excepţii, titlurile sunt din 2013-2014, şi sperăm că vor mulţumi atât publicul larg, cât şi publicul mai exigent.

Sitaru, Jude, Cobileanski, Mungiu, Porumboiu etc

• Care ar fi principalele puncte de atracţie ale festivalului?

Subiectiv fiind, sunt tentat să spun că tot programul e făcut din puncte de atracţie, dar voi aminti câteva. Scurtmetrajele româneşti foarte noi de la regizori care s-au consacrat în acest gen: Adrian Sitaru, Radu Jude, Igor Cobileanski.

Avem şi două scurtmetraje din anul 2000 de la Cristian Mungiu: „Zapping” şi „Corul Pompierilor”. Animaţia franco-belgiană „Ernest şi Celestine” îi va cuceri şi pe cei mici, şi pe cei mari. „Cercuri, unul din cele mai bune filme sârbeşti ale deceniului, şi succesul de casă polonez „Poliţia Rutieră” sunt două thriller-uri cu miez.

Mai avem şi câteva evenimente speciale: Noaptea devoratorilor de trailere, un concept inedit pus la cale de Richie, Vinerea Animată, selecţia de animaţii cu personalitate realizată de waka_x (Felix Petrescu), sesiune de „comic book-ing live” cu colectivul Terapie de basm şi cu artistul de bandă desenată Victor Drujiniu, care lucrează cu cele mai importante edituri de gen, Marvel şi DC Comics, „Elemente de arta actorului” cu Boris Gaza şi atelierul de introducere în arta filmării susţinut de Camera 4.

Se anunţă foarte interesante şi întâlnirile cu trei regizori germani din Karlsruhe, cu compozitorul Cari Tibor sau cu Flavius Băican, cunoscut local ca Navetistul Bănăţean, care îşi va prezenta proaspătul documentar “Let the wall divide us all”; cel mai nou film de Corneliu Porumboiu, „Al doilea joc”, dar şi debutul său inubliabil din 2006, „A fost sau n-a fost?”, prezentat pe stadionul din comuna Gottlob, în încheierea fest-ului.

• Ce sunt şi cum sunt spaţiile unde au loc proiecţiile?

La Timişoara, totul se întâmplă în trei spaţii aflate la Casa Artelor, o clădire de patrimoniu, renovată recent, unde a funcţionat prima bibliotecă publică de pe actualul teritoriu al României. Sala Studio, de care am povestit deja, e cea mai apropiată de atmosfera unei săli de cinema. Fiind vară, ne-am gândit că ar prinde bine să facem câteva proiecţii la demisol, sub genericul Cool Cinema. Iar atracţiile din program le vom proiecta în aer liber, în Curtea cu Castan de la Casa Artelor, dacă tot ne-am lăudat că facem curte filmului european…

• Ce aşteptaţi să se întâmple cu şi după acest festival care „face curte filmului european”?

Aşteptăm să fie adoptat de timişoreni. Dacă răspunsul comunităţii ne încurajează, la anul am vrea să-i dăm amploare mai mare. De exemplu, să avem proiecţii şi în proaspăt renovata Grădină de Vară, care are peste 1.000 de locuri. Pe termen lung, ne dorim să atragem publicul înspre filmul european, să susţinem creatorii locali şi, în timp, să strângem masa critică pentru a avea o cinematecă permanentă la Timişoara.

• Care ar fi principalele puncte de atracţie ale festivalului?

Povestea cu Gottlob a început anul trecut, când am aflat că acolo se va recondiţiona fostul cinema din comună, o premieră pentru mediul rural din România. Mi s-a părut de necrezut, aşa că am făcut un drum până acolo să verific personal. Gottlob e o comună la 50 de km de Timişoara, spre graniţa cu Ungaria, recunoscută pentru lubeniţe. Primarul Gheorghe Nastor a reuşit să obţină o finanţare în valoare de peste 130.000 de euro pentru renovarea cinematografului, în cadrul unui proiect comun Ungaria-România.

Lucrările de renovare sunt aproape finalizate, mai trebuie echipată sala, şi cinematograful poate fi redeschis în acest an. E un exemplu pe care Gottlob îl dă oraşelor mari din România, multe rămase fără niciun cinematograf. Cu acest parteneriat am dorit în primul rând să susţinem demersul edililor din Gottlob şi să-l facem cunoscut. Recunosc, e şi un mic manifest. Batem şaua la Gottlob să priceapă iapa de aici.

Cu ocazia asta, vrem să demonstrăm că lubeniţa e mai sănătoasă ca popcornul.

Foto cu Ceau, Cinema, Lucian Mircu şi Boris Gaza – Fotografii din arhiva proprie

---

---