Celebrul pianist Valentin Gheorghiu își va sărbători cei 85 de ani prin lansarea unui disc
http://www.ziarulmetropolis.ro/celebrul-pianist-valentin-gheorghiu-isi-va-sarbatori-cei-85-de-ani-prin-lansarea-unui-disc/

Pianistul Valentin Gheorghiu împlineşte în 21 martie venerabila vârstă de 85 ani pe care a ales să o sărbătorească la lansarea unuia dintre cele mai recente discuri ale sale, „DUO, Roxana Gheorghiu, Valentin Gheorghiu“.

Un articol de Andrada Văsii|15 Martie 2013

O adevărată legendă vie a artei interpretative româneşti, pianistul Valentin Gheorghiu împlineşte în 21 martie venerabila vârstă de 85 ani pe care a ales să o sărbătorească alături de public, la lansarea unuia dintre cele mai recente discuri ale sale, „DUO, Roxana Gheorghiu, Valentin Gheorghiu“ produs de Editura Casa Radio şi prezentat de Radio România Muzical.

Unicul post românesc de radio dedicat muzicii clasice, Radio România Muzical, propune de asemenea o săptămână Valentin Gheorghiu pe frecvenţele 97.6 şi 104.8 FM: între 18 şi 21 martie, zilnic, de la ora 13.20, pot fi ascultate trei discuri în premieră şi o emisiune specială dedicată marelui pianist.

Valentin Gheorghiu va fi prezent miercuri, 20 martie, ora 18, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victoriei nr.45) la lansarea CD-ului DUO, ce cuprinde lucrări de Mozart, Schubert, Brahms, Rahmaninov, Debussy şi Poulenc înregistrate în compania soţiei sale, pianista Roxana Gheorghiu, şi a Orchestrei Naţionale Radio, dirijori Alain Paris şi Mihai Agafiţa. CD-ul este inclus în cadrul campaniei Radio România Muzical „Votează discul de muzică clasică” derulată pe site-ul www.romania-muzical.ro şi poate fi achiziţionat în magazinele de specialitate, dar şi pe site-ul www.edituracasaradio.ro.

La eveniment vor participa personalităţi importante ale lumii muzicale româneşti: dirijorul Horia Andreescu, violoncelistul Marin Cazacu, muzicologul Grigore Constantinescu, alături de câţiva dintre realizatorii Radio România Muzical: Liliana Staicu – redactor şef, Anca Andriescu şi Monica Cengher.

Discul DUO, lansat în 20 martie, poate fi ascultat chiar în aceeaşi zi, de la ora 13.20, în cadrul emisiunii „Interpreţi de ieri şi de azi” realizate de Simona Dumitriu. De altfel, şi în 18 şi 19 martie, aceeaşi emisiune propune şi alte două discuri în premieră ale pianistului Valentin Gheorghiu, apărute recent la casa Electrecord.

Iar chiar în ziua de naştere a pianistului, 21 martie, Radio România Muzical difuzează între orele 13.20 – 16.00 o emisiune specială ce include cele mai importante înregistrări realizate de Valentin Gheorghiu în decursul lungii şi fructuoasei sale cariere, precum şi propriile-i mărturii, dar şi alte altor muzicieni cu care a colaborat. Emisiunea este realizată de Anca Andriescu şi va putea fi reascultată pe site-ul www.romania-muzical.ro.

Născut în 21 martie 1928 la Galaţi, Valentin Gheorghiu este unul considerat unul dintre cei mai importanţi pianişti români ai secolului XX. Cu studii la Bucureşti şi la Paris, s-a bucurat şi de îndrumarea lui George Enescu, care vedea în el unul dintre marile talente ale României. Valentin Gheorghiu s-a afirmat de asemenea şi în calitate de compozitor, iar lucrările sale au primit importante premii. Pianistul a debutat la vârsta de 15 ani, într-un concert susţinut la Ateneul Român sub bagheta legendarului dirijor George Georgescu: punctul de pornire al unei cariere ce l-a purtat pe mari scene în compania unor artişti iluştri. De o modestie ieşită din comun, Valetin Gheorghiu rămâne modelul artistului pentru care actul de creaţie este scopul esenţial al existenţei sale. Deşi aflat la o vârstă venerabilă, Valentin Gheorghiu continuă să apară în concerte, în special alături de soţia sa, pianista Roxana Gheorghiu, dar şi alături de violonistul Gabriel Croitoru.

O coincidenţă fericită face ca anul acesta, în 1 noiembrie, şi Radio România să-şi sărbătorească aceeaşi vârstă ca şi Valentin Gheorghiu – 85 de ani, motiv de rememorare a faptului că radioul public a fost mereu un promotor şi susţinător al veritabilelor valori ale României.

05
/12
/16

Abonamentele la Festivalul ”George Enescu” 2017 pentru seriile ”Recitaluri şi Concerte Camerale” şi ”Mari Orchestre” s-au epuizat într-un timp record – aproximativ 30 de secunde, respectiv 10 minute – de la punerea lor în vânzare, care a avut loc în această dimineaţă, de la ora 10.00.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

04
/12
/16

Pe 7 decembrie, la Sala Radio, trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

02
/12
/16

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, astăzi, 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, pe 5 decembrie, de la ora 18:00.

30
/11
/16

Începutul lunii decembrie aduce la Radio România Muzical, unicul post românesc clasic, jazz & more, întâlniri memorabile: cu unul dintre cei mai importanți compozitori ai tuturor timpurilor, Wolfgang Amadeus Mozart, comemorat la 225 ani de la moarte, dar și mari spectacole de operă, transmise în direct de pe două dintre cele mai importante scene ale lumii: Teatrele Metropolitan din New York și Scala din Milano

28
/11
/16

La cererea publicului și în urma succesului avut la premiera din luna septembrie, montarea inedită și modernă a celebrei operete „Văduva Veselă” de Franz Lehár, în regia lui Andrei Șerban, revine pe scena Operei Naționale București. Soliștii, baletul și corul Operei Naționale Române Iași, alături de orchestra Operei Naționale București, oferă spectacole în zilele de 1, 2, 3 și 4 decembrie, începând cu ora 18.30.

24
/11
/16

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt”. Distincția a fost acordată la Palatul Națiunilor Unite – Geneva, la Summitul Global de Religie, Pace și Securitate.

23
/11
/16

Pianistul şi compozitorul Havasi s-a obişnuit să aibă concertele sold-out la revenirile sale în România. Nici de data aceasta nu s-a abătut de la regulă. Cel mai rapid pianist din lume, cel care a atins de 498 de ori într-un minut aceeaşi clapă a instrumentului, a ajuns rapid şi la sufletul spectatorilor români care l-au aplaudat aseară la Sala Palatului.

22
/11
/16

Loredana, artista cu cea mai longevivă, dar şi cu cea mai spectaculoasă carieră din muzica românească, îşi surprinde din nou publicul cu un cadou special: o carte cu amintiri emoţionante despre copilăria sa, povestite în premieră. Lansarea cărţii “Sentimente” va avea loc la Sala Palatului, pe 26 noiembrie, odată cu concertul pe care artista îl va susţine în cea mai mare sală de concerte din România.

Page 1 of 9412345...102030...Last »