Circ şi teatru la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS)
https://www.ziarulmetropolis.ro/circ-si-teatru-la-festivalului-international-de-teatru-de-la-sibiu-fits/

Programul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu propune o aventură ce explorează frumuseţea corpului uman şi a imaginaţiei într-o serie de reprezentaţii la limita dintre circ, teatru, film, dans şi muzică.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2014

FITS – Cele cinci companii selectate în secţiunea circ din acest an oferă în premieră naţională la Sibiu şansa de a descoperi un univers ce îţi taie răsuflarea printr-o serie de spectacole în care abilităţile fizice ale performerilor sfidează limitele imaginaţiei.

Compania franceză Les Lendemains propune un spectacol unic în lume, ce recreează atmosfera filmelor lui Charlie Chaplin şi Buster Keaton. Artiştii francezi se joacă deasupra publicului, la o înălţime de zece metri, într-un spectacol de echilibristică, la trapez cu opt artişti.

Aflaţi pentru prima dată în România, cei de la Les Lendemains vor avea două reprezentaţii programate în Piaţa Mare din Sibiu: vineri, 6 iunie, de la ora 22:30 şi, respectiv, duminică, 8 iunie, tot de la ora 22:30. Intrarea la acest eveniment este gratuită.

Cie Umbral completează sezonul francez de la Sibiu printr-un spectacol de circ zgomotos. Producţia acestora are la bază piesa „Cabaretul cuvintelor” scrisă de Matei Vişniec şi îşi propune să aducă prin poezia clovnilor o construcţie în care toate cuvintele prind viaţă şi trăiesc într-un potop de magie burlescă.

Publicul din România va avea şansa să vizioneze acest spectacol marţi, 10 iunie, de la ora 16:00, în sala Teatrului Gong din Sibiu. Preţul unui bilet la acest spectacol este de 20 de lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Carre Curieux, Belgia

Carre Curieux, Belgia

Aflaţi într-un turneu mondial, ce cuprinde reprezentaţii în Canada, Japonia şi Rusia, compania Cie Carré Curieux, Cirque Vivant! prezintă la Sibiu spectacolul „Pătratul curios / Le carré curieux”. Evenimentul va avea loc vineri, 6 iunie, ora 20:00, la Sala Thalia din Sibiu.

Lady Cocktail este reţeta de succes a trei fete belgiene ce s-au hotărât să combine numere uimitoare de acrobaţii în aer cu anecdote şi pozne pentru a crea spectacole pline de graţie spre deliciul publicului de toate vârstele.

Cele trei artiste vor fi prezente la Sibiu cu două reprezentaţii ale spectacolului „Fetele de la etajul 2 / Les filles du 2ème” programat marţi, 10 iunie, de la ora 20:00 şi joi, 11 iunie, de la ora 18:00, în Piaţa Mică din Sibiu.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival de artele spectacolului din România şi al treilea din Europa ca amploare şi dimensiune. Timp de zece zile peste 2500 de artişti şi producători din toate colţurile lumii prezintă peste 350 de evenimente ce au loc atât în Sibiu, cât şi în împrejurimile oraşului.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 6 – 15 iunie 2014. Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe sibfest.ro.

Foto cu FITS, circ şi teatru – Samima Gine, www.sibfest.ro

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.