Claudiu Komartin: „Vom trăi o Apocalipsă continuă”
http://www.ziarulmetropolis.ro/claudiu-komartin-vom-trai-o-apocalipsa-continua/

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ţine în viaţă un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăieşte între poeţi şi pentru poezie. Către viitor se uită, aşa cum e şi firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

Un articol de Andrei Crăciun|19 Aprilie 2017

Dumneata ești poet. Prezinți gânduri negre în cap? Ai cochetat cu sfârșitul prematur?
Am prezentat și gânduri negre. După un timp, m-au lăsat. N-aș putea spune cum s-a întâmplat. Dar s-a estompat; e o estompare progresivă a lucrurilor. Sigur că depresiv sunt, și am perioade în fiecare an – niște săptămâni în care nu m-aș scula de jos și în care am gânduri foarte urâte în cap.

Te ajută să scrii? Sau te încurcă?
Nu, nu mă ajută. Asta e, de fapt, una dintre marile dileme pe care le ai când te ocupi cu asta, dacă nu cumva scrisul adâncește stările alea și complică treaba. Și aici ai, de fapt, otrava și antidotul – pe de o parte, scrii cumva în pofida durerii și ca să îți fie mai bine, pe de altă parte, îți și scotocești aceleași chestii care te dor și nu faci decât să aprofundezi un anumit tip de suferință.

Spune-mi, dragul meu, cum îți spun prietenii dumitale? Koma, cum îți spun ei?
Koma nu mi s-a mai zis de mult.

Când erai tânăr așa ți se zicea?
Da. Acum Claude, Klaus… Klaus, înainte de Iohannis!

Cu lumea literară în ce relații te afli?
În relații bune, fiindcă eu mi-am asumat chestia asta de DJ, de om care organizează chestii și care îi pune pe alții în poziția cea mai bună.

CLAUDIU KOMARTIN ȘI UNIUNEA SCRIITORILOR

Și cu lumea instituțională? Cu birocrații literelor?
Foarte prost.

Nu ești membru în comitete și comiții.
Nu. Sunt membru, din toamna trecută, în PEN Club. Dar, altfel, n-am fost niciodată membru în nimic.

Dar PEN Club-ul, să lămurim cititorul, nu oferă pensie la omul de litere și așa.
Nu.

E o organizație privată, care oferă îndeosebi prestigiu.
Nici măcar. Îți oferă, cumva, un spațiu în care tu, dacă ai o dimensiune din asta angajată social, poți să te exprimi împotriva unor chestii care-s aberante – arestarea unor scriitori, tot felul de lucruri din astea care țin de integritatea individului.

O dimensiune mai mult morală.
Da.

Și cum vezi tu frământările instituționale în lumea scriitoricească?
Nenorocite. Eu am fost unul dintre inițiatorii și organizatorii grupului ăstuia de reforme ale Uniunii Scriitorilor, eu nefiind membru – ceea ce mi s-a și reproșat: „Vorbești de reforma Uniunii, când tu nu ești membru!”.

Nu te-au primit în ea sau nici n-ai încercat să intri?
N-am încercat niciodată, de ce-aș fi încercat? Dar Vancu (el a fost mai combativ) și cu mine…

Vancu este poetul Radu Vancu de la Sibiu.
Poetul Radu Vancu, prietenul meu; amândoi am fost în povestea asta, nefiind membri, tocmai în ideea că, dacă lucrurile se mai îndreaptă – ceea ce nu are cum să se întâmple –, am fi dispuși să contribuim la asanare. Dar nu-i cazul, nu mai ai cu cine.

Păi, și atunci ce poți să faci?
Să creezi niște alternative.

O organizație nouă?
Nu. Faci niște chestii alternative care nu au neapărat statut juridic; pur și simplu le faci. Și ele devin niște alternative, dacă te ții de ele.

Informale.
De exemplu, Institutul Blecher, pe care l-am inițiat este, în momentul ăsta, singurul cenaclu de genul său. Uniunea Scriitorilor nu mai are, de șapte ani, nimic cenaclier. La fel și editura pe care o conduc – Casa de Editură Max Blecher.

Și unde vă desfășurați activitatea?
Într-un local. Am trecut prin mai multe, acum am rămas undeva pe lângă Calea Moșilor, la Tramvaiul 26. E un loc foarte fain, datorită unei prietene de-ale noastre, Cătălina Matei. Mai direct spus, e în spatele restaurantului Burebista, la două minute de Cinema Europa. De trei sau chiar patru ani, a apărut cafeneaua asta, Tramvaiul 26, care ar fi trebuit să fie altceva – un loc deschis tot timpul. Din păcate, nu e, fiindcă lumea nu vine.

Și cum faceți? Aveți întâlniri săptămânale, lunare?
Săptămânale, dacă sunt eu aici.

Ok, deci depind și de dumneata.
Depind de mine, că asta e.

Și ce se întâmplă acolo, se citește poezie?
Se întâmplă că se adună niște zeci de oameni, se vorbește, se citește, se povestește, se schimbă păreri și cărți…

Se lasă cu bătăi?
Nu s-a lăsat niciodată cu bătaie. Au fost priviri piezișe…

N-a fost pălmuit niciun critic?
Niciodată. Nici măcar eu n-am fost niciodată pălmuit.

Deocamdată.
Dacă n-am fost în șapte ani…

Acum, la etatea dumitale, ești un veteran al poeziei acolo?
Sunt un veterinar!

Adică aveți mulți tineri – copiii care vin din urmă?
Da, sunt. Sunt oameni cu zece ani mai tineri decât mine.

Și nu resimți asta ca pe o povară?
Bine, sunt și oameni cu zece ani mai mari decât mine. Mai vine, din când în când, și Nora Iuga, care e cu vreo 50-și-ceva de ani mai mare. Sunt încă într-o poziție OK. Dar într-adevăr, ăștia mai tineri mă văd mai…

Simți că te lasă șalele?
Încă nu mă lasă șalele, dar mă mai lasă…

… verbul?
… verbul, din când în când – uite, chiar și acum. E mișto ce se întâmplă, fiindcă în 2009 am debutat niște oameni care acum sunt deja mari. Sunt oameni la a doua carte, sunt oameni care și-au făcut un nume, au și ei 30 de ani…

Și vin la dumneata în continuare?
Vin; Despot vine constant.

Sorin Despot, nu?
Da.

Câți ani are dumnealui?
A făcut 30 de ani. Andrei Doșa, mai apoi; îi scot acum a patra carte.

Tot la dumneata, la Blecher?
Da. Radu Nițescu, la fel; a venit, a apărut la noi. E unul dintre cei mai buni poeți tineri – un tip de 24 de ani, foarte-foarte bun.

Ce face un poet să fie bun?
E un amestec din ăsta de originalitate, de felul în care își montează el un…

… univers?
Nu-mi place cuvântul ăsta, e cumva școlăresc să spui „univers poetic”.

CLAUDIU KOMARTIN ȘI CE FACE UN POET SĂ FIE POET

Vorbim pe înțelesul oamenilor acum, asta fac mass-media, ce să facem și noi? Un mijloc? O viziune?
O perspectivă, o viziune asupra lumii, dar și cu o muncă pe limbaj, că asta face diferența. Sunt oameni care au idei foarte bune și au ce să spună, dar nu știu cum să o facă. Cei care ajung să fie foarte buni creează un limbaj numai al lor, un stil.

O amprentă pe care o recunoști.
Da, o recunoști. La Nițescu am recunoscut-o de la 18 ani, era clasa a XI-a când l-am pus să citească cu Nora Iuga. Și s-a văzut de atunci, deși scria niște prostioare, dar îți dădeai seama: era acolo, de atunci. A debutat foarte devreme, la 19 ani, și a publicat a doua carte la 23-24 de ani. Deja e cineva și cred că o să facă lucruri foarte mișto…

Îi pizmuiești pe oamenii ăștia sau îi admiri și îi iubești?
Îi iubesc foarte mult; și uneori îi admir, când mi se pare că scriu chestii de care eu n-aș fi fost capabil. De pizmuit nu prea, adică…

N-ai invidia asta literară – poeții pizmuiesc mult. Așa se vede din afara cercului.
Am mai avut invidii față de… Dar, lasă. A trecut.

Te-ai bătut cu vreun scriitor?
Da, cu Marius Ianuș.

Și cine a învins?
Chelnerii.

Dumneata ești un pic nebun?
Nu.

Ai fost internat la spitalul care îți este vecin, Spitalul 9? Că dumneata ești din Berceni…
Niciodată internat; am mai ajuns pe acolo de vreo două-trei ori, dar nu…

Depresie?
Da.

Și cum e? Te tratează rău la 9?
E urât. Abia aștepți să pleci.

Căsătorit, copii?
Nu, nici-nici.

Ce poeți îți plac dumitale dintre ai noștri, din ziua de azi? Cum îi îndemnăm pe oameni să citească poezie? „Dacă mergeți la librărie, cetățeni, căutați: cutare, cutare, cutare, cutare!”.
Angela Marinescu e, cu siguranță, cea mai bună poetă dintre contemporani. Despre ea și Mariana Marin sunt sigur că au fost cele mai mari poete din literatura asta, românească, ever. Mai sunt, desigur, și Ileana Mălăncioiu, și…

Dă-mi voie să te opresc. Eu sunt de părere că nu e bine să facem ierarhii între poeți.
Da, dar uneori mai compari, după gustul personal. Ești mai aproape de un discurs sau altul.

Toți poeții sunt frați?
Asta e naivitate. Mureșan e un scriitor extraordinar…

Bun poet! Ce poți să îmi spui despre Festivalul de la Bistrița? Acolo se mai reunesc poeții…
Festivalul de la Bistrița, care e un festival foarte tare, înseamnă câteva zile mișto, în care auzi poezie și muzică de cameră bună. A fost – până anul trecut, când s-a desființat – Festivalul de la Sibiu, făcut de Vancu.

De ce s-a desființat? Lipsă de bani?
Chestii instituționale, cu Consiliul Județean, cu de-astea.

Și, ca editor specializat în poezie, ce mai avem în țara noastră?
Sunt și aici vreo cinci-șase care…

Charmides”?
Editura „Charmides” la Bistrița…

Deservește mai mult zona Ardealului sau nu neapărat?
Mai ales, dar sunt și bucureșteni pe care îi publică. Noi, cu „Max Blecher”, care în acte suntem tot la Bistrița, ba chiar pe aceeași stradă cu „Charmides”…

Superb!
Strada Mihai Eminescu din Bistrița. „Tracus Arte”, care e o editură cu titluri amestecate, dar din care ai ce să culegi – în fiecare an, din 120 de cărți câte publică, zece sunt bune. „Herg Benet”-ul amicilor mei Voicescu și Nemerovschi…

CLAUDIU KOMARTIN ȘI TIRAJELE CĂRȚILOR DE POEZIE ÎN ZIUA DE AZI

La ce tiraj poate spera un poet român cât de cât citit, în ziua de azi?
E greu de zis. Eu pot să-ți spun că ultima mea carte a apărut într-un tiraj de 500, după aia am mai scos 300…

Deci ai vândut 800 de cărți.
Da. Mă rog, oi fi dat vreo 50 pe degeaba

Asta, în condițiile în care ești în poezie de 15 ani.
Da. Deci cam așa, realist vorbind.

Să nu-și închipuie oamenii că, gata, ai 5.000 de cititori.
În 2005 mi-a apărut la Cartea Românească, pe care tocmai o luase Poliromul și a relansat-o… Cartea aia a apărut în 1.000 de exemplare și cred că, dacă te străduiești puțin, găsești și acum un exemplar.

Asta funcționa mai mult ca o recunoaștere a breslei, cumva? Să publici acolo?
Da. Aveam și eu un ambâț.

Erai și tânăr.
Mi-a picat bine în momentul ăla, fiindcă prima serie, aia cu care s-a deschis povestea cu Țupa, Vlădăreanu, Sociu și cu mine…

Era bună; erau cărți bune.
Erau cărți bune și ne-au făcut cunoscuți…

Europa, zece cântece funerare”…
„Cântecele excesive” ale lui Sociu – o carte bună, părerea mea e că de atunci n-a mai scos ceva la fel de bun. Și „Corpuri românești”, cartea lui Țupa. Un moment mișto. După aia au mai fost și alții, Manasia, că mă întrebai mai devreme de poeți…

Ștefan Manasia. Dumneavoastră l-ați publicat?
Nu; Charmides. Manasia, un poet bun de tot.

Să rezumăm. Munca dumitale în – hai să folosesc cuvinte din astea sovietice – câmpul poeziei, cum ar zice și Stalin, a dat niște roade, a născut niște rezultate care ulterior au cunoscut niște confirmări oficiale (care pe mine nu mă încântă, ba chiar dimpotrivă, dar în lumea noastră mică înseamnă și ele ceva). Practic, ai creat un mediu în care s-au desfășurat niște oameni care ulterior au ajuns să fie recunoscuți. Am rezumat corect?
Exact asta am vrut, o chestie modulară în care să se prezerve o chestie.

Care sunt roadele culese din munca dumitale? Poeți noi publicați, premii…?
Niște cărți de care pot să spun că sunt mândru, ca și cum ar fi fost ale mele, scrise de mine. Niște amintiri pe care, cel puțin până dă demența senilă peste mine, le voi purta cu mine.

Nume? Dă-mi niște nume! De exemplu, acest domn care a luat un premiu anul acesta – am citit pe internet de dumnealui…
Ciprian Popescu; foarte bun poet.

Cum a apărut Popescu în viața ta?
Absolut întâmplător.

CLAUDIU KOMARTIN ȘI CONCURSUL DE DEBUT AL EDITURII PE CARE O CONDUCE

Pe internet, unde v-ați cunoscut?
Da. Ne-am scris pe mail, mi-a trimis chestia asta, am mai vorbit, l-am trimis la Concursul de Debut, a câștigat…

OK, deci dumneavoastră faceți și un concurs de debut.
Anual. Anul trecut a fost a șasea ediție. Și, până acum, cei care l-au câștigat au fost bine – Matei Hutopilă, Anatol Grosu, Ștefan Ivas, Florentin Popa, Ciprian Popescu. Îmi scapă cineva…

Stai așa, nu mai avem poete? Unde ne sunt poetele de altădată?
Întâmplarea face: cei mai buni care au trimis la concursul ăsta au fost tipi. Am publicat și poete în anii ăștia, pe Rita Chirian, pe Livia Ștefan, pe Ligia Pârvulescu – tipe foarte mișto.

Dar poetele și poeții din ziua de azi au și ei serviciu, sunt poeți în timpul liber?
În general, da. Eu sunt mai degrabă atipic că nu am. Nici n-aș avea cum să fac chestiile pe care le fac și să am și un job. Nu merge, fiindcă deși sună mișto că n-am job, eu, de fapt, tot timpul sunt pe laptop sau pe telefon și dau niște mailuri, răspund la niște chestii; mi se cere până mâine să fac câte o traducere, un articol peste trei zile, și atunci…

Organizezi lucruri…
Să zicem; fac și un fel de manageriat artistic, cultural…

Te mai ții și de blogăreală?
Da, în continuare da. Eu sunt mai încăpățânat și țin cu dinții de chestiile care-s muribunde. Ca unii oameni. Că uite, acum patru-cinci ani, înainte să fim cam toți pe facebook, era o flotilă de blogări….

Acum s-a diluat.
Acum s-a diluat foarte mult; suntem câțiva, vreo doi-trei, care încă ținem de blogurile alea. Și adevărul e că nu ții blogul în viață decât dacă dai, la două-trei zile, linkuri pe facebook. Adică aveam vreo 500-700 de vizualizări zilnice; acum, dacă nu dau nimic pe facebook, am 150-200.

CLAUDIU KOMARTIN ȘI ISTORIA NUMELUI PERSONAL

Ce planuri de viitor ai, domnule Komartin? De fapt, stai că te întreb altceva – pe dumneata chiar așa te cheamă sau e numele dumitale de scenă?
Da, așa mă cheamă.

Ce rasă de nume este?
Austriac; se pare că sunt niște rădăcini austriece; stră-străbunicul meu, care era…

… de prin părțile Ardealului?
E o chestie amestecată. Străbunicii mei erau și austrieci, și unguri. Ăștia erau o combinație: ea era austriacă, el era ungur. Deși nu prea știi nici asta, că pe-atunci știi că le schimbau numele. Deci poate că pe acest Ianoș Komartin îl chema, de fapt, Ion, dar fiind în Imperiu, îi pociseră numele. Dar cert e că ăștia au coborât, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Craiova; se pare că n-o duceau prea bine pe acolo, ea fiind o doamnă care era guvernantă.

Ca atare, niște habsburgi oltenizați mutați, sub comunism, înspre oraș.
Exact. Au fost vreo două generații în Craiova și, după aia, odată cu bunicul și cu tata, în București. Suntem bucureșteni de la 1950.

Implicări civice aveți, domnule Komartin? Rezistați?
Cât de poate, da.

Cu ce așteptări priviți către viitorul țării noastre?
Mai degrabă pesimiste.

O atitudine inteligentă.
Dar cred că putem să rezistăm, vorba ta. În privința asta, eu am fost și înainte, atunci când am fost 10.000 sau 20.000.

În săptămânile preliminare marilor proteste, așadar. Dar spune-mi, când te uiți către lumea de azi și către cea de mâine, ce vezi, poetic și profetic?
Destul de mult întuneric. Și nu împărtășesc ideea multora că ne îndreptăm spre un nou război mondial, că retrăim 1937.

Istoria se repetă?
Se repetă, dar se repetă altfel, nu la indigo. Se repetă cu niște schimbări foarte importante, care au de-a face cu schimbările tehnologice, de mentalitate etc. Dacă se va repeta ce a fost între 1939 și 1944, să spunem, sau între 1935 și 1944, va fi cu totul altfel decât a fost. Dar eu nu cred că va fi un mare război, cred că va fi un război perpetuu, o apocalipsă continuă.

E frumos ce ai spus tu.
Cred că așa va fi, cred că deja trăim un război mondial.

Apocalipsa continuă” – e un titlu bun de carte de poezie.
Da. Vom trăi o Apocalipsă continuă. Cred că războiul ăsta mondial există deja, doar că nu-i cu front; nu vin știri de pe front.

N-ai făcut nici dumneata Armata?
Nu.

Dar ai fost recrutat.
Da.

În 2001 te-au recrutat?
În 2002, cred.

Atunci ai terminat liceul?
Da.

Ce ți-a căzut la bac?
Blaga.

Superb!
„Gorunul”. A fost groaznic, am luat nota 9. M-am ofticat foarte tare; colegele mele… ambițioase au luat 10, și eu am luat 9!

Dar de la ce ți s-a tras? Scriai urât?
Nu, nu, nu. Trebuia să redactez o scrisoare; și am făcut-o la mișto.

Tu nu știai că e nevoie de seriozitate? Of.
Da. Și așa a rămas până în ziua de azi; când e vorba de de-astea, le fac cam la mișto.

CLAUDIU KOMARTIN A FOST PREMIAT DE ACADEMIA ROMÂNĂ. LE-A LUAT BANII

33 de ani ai, zici. Ca Domnul Iisus.
Spre 34. Sper să treacă repede.

Cum e vârsta asta?
Cum a fost? Zi-mi tu cum e!

La mine?
Da.

Eu, vorba aia, vă pun la dispoziție finalul existenței mele, nu mai am ambiții omenești. Ba chiar mă amuz de naivitatea oamenilor.
Încerc și eu, dar nu mă lasă ceva.

Ai o seriozitate a dumitale?
Da.

Ești un domn serios?
Da, dar în limite firești.

Starea globală a poeziei cum se prezintă?
E interesantă.

Ai umblat prin lume, pe la festivaluri?
Multe, în vreo 20 de țări.

Unde se întâlnesc poeții, când se întâlnesc ei?
Ca și aici, în niște locuri. Cum ne întâlnim noi la Tramvaiul 26.

Explică-mi așa, ca unui cetățean care nu știe nimic despre asta, și ar vrea să afle. Poeții sunt undeva la periferia Literelor, în general, nu mai e poezia în centru, cum era sau cum?
Deși cred că nici dramaturgii nu sunt, în momentul ăsta, chiar căutați…

Da, editurile preferă roman, bestseller-uri, să zic așa. Și poeții, fiind deștepți, și-au creat niște medii foarte intime, foarte personale…
Intime și dinamice, în același timp.

Și cum poți să penetrezi această rețea? Căci pare foarte închisă.
Pur și simplu, vii. Uite, pe mine m-a uimit mereu că primesc și azi mailuri sau întrebări pe facebook: „Pot să vin și eu? E cu intrare, cu invitație?”, „Nu!”.

Aveți o zi pe săptămână?
Duminica.

La ce oră?
Seara, la 19:00, 19:30. Și lumea vine; și aduce și prieteni – unii se întorc, alții nu. Așa se întâmplă: unii continuă să vină doi-trei ani, până când…

… se însoară, fac copii?
Se însoară, fac copii, se mută, fug în Australia sau whatever, li se ia de literatură. Alții rămân, ca Despot – că am zis de el. Despot e cu mine de la început și suntem pe baricade.

Sunteți spate în spate.
Cu Ana Toma, cu care fac tot – și cenaclul, și editura. Sunt oameni cu care am deja o istorie de ani mulți.

Și nu sunt oameni pe care nu îi publici și care după aia se supără pe tine?
Ba da.

Și ce fac? Te bârfesc pe colo și pe dincolo?
Da, dar mă rog, e o chestie cu care te înveți, la un moment dat.

Nu te deranjează?
Mă deranjează, dar ce pot să fac? Aici chiar nu pot să fac nimic. Adică sunt oameni cu care am fost foarte prietenos, cărora le-am dat sfaturi pe texte, pe care i-am publicat în reviste și, de la un punct încolo…

Dar cum funcționează? Eu sunt un tânăr poet, fără experiență, fără nimic; trimit către dumneavoastră…
Primesc 10-15 manuscrise pe lună.

Și tu le iei la mână?
Da.

Le mai zici: „Uite, aici ar fi mai bine să faci și așa…”?
„Din ce scrii aici, mi se pare că n-ar strica, în momentul ăsta, să citești Cutare, fiindcă el a explorat…”.

Și te ascultă oamenii?
Unii da, alții nu. Au mai fost și reacții din astea, care…

Marș, nene, de unde știi tu?!”.
Exact. Ceea e e, totuși, uimitor, că ți se scrie: „Domnule Komartin, ați vrea să-mi spuneți, să-mi dați un feedback…?”

Distanța de la „domnule Komartin” la „marș, nene” e mică.
Apoi: „Da’ cine te crezi tu?”. Păi ăla căruia i-ai cerut să-ți spună părerea! Dar asta se întâmplă rar, totuși. În general, însă, au fost oameni cu care am lucrat un an, doi pe cărțile lor, care erau foarte naivuțe și nepublicabile, la început. Și după doi ani am publicat și au fost cărți remarcabile, despre care s-a scris, pentru care au luat, poate, niște premii.

Unde se scrie despre cărți? În „România Literară”?
Nu numai. Se scrie mai mult pe bloguri, în câteva reviste – care au mai rămas și care nu sunt sub egida Uniunii Scriitorilor –, „Observatorul cultural”…

Vatra”?
Nici „Vatra” nu mai e ce era acum 10-15 ani. „Vatra” a fost o revistă foarte mișto când creșteam eu, când aveam 20-și-ceva de ani. Dar acum s-a cam împotmolit.

Ce premii ai obținut în lumea literară? Te-au premiat și pe dumneata vreodată?
M-au premiat; nu sunt extraordinar de mândru de chestia asta, dar au fost niște bani care mi-au prins bine.

Cine te-a premiat?
Academia Română.

Cum te premiază Academia? Te-ai dus dumneata și ai depus acolo, sau ei?
Nu, nu, nu. Din câte am înțeles, la Academie nu se depune, bagă ei de seamă dacă e ceva care merită.

Gen „Debut”, „Cartea de poezie a anului”?
Nu la debut, a fost pentru a doua mea carte. Premiul „Mihai Eminescu”, care se acordă o dată la doi ani.

Și ai fost acolo să-l ridici, îmbrăcat la costum?
Da, a fost mișto și cumva l-am acceptat și fiindcă deodată cu mine îl lua – în absență, că nu mai trăia – Sorin Stoica. Și mi-am zis: „OK, dacă-l premiază pe Sorin Stoica, cred că…”.

S-a prăpădit tânăr, un scriitor remarcabil.
27 de ani…

A scris mult.
A scris o mie de pagini, cred. Uite, a scos CDPL (Casa de Pariuri Literare, n.r.) volumul „Dincolo de frontiere”.

Am parcurs-o. Foarte bună.
Din păcate, ne vine tuturor rândul.

Spune-mi ce vrei tu să spui către cetățeni! „Cetățeni, luați aminte!”…
„Cetățeni, n-o lăsați să iasă din casă!”. Ăsta e un vers din Mureșan, din „Cartea Alcool”.

Ieșiți din casă dacă vă lasă”.
„Ea are doi sâni ca două legi abrogate”.

E bună și asta. Tot din Mureșan?
Din poemul ăsta de care îți zic, din „Cartea Alcool”. Ce să zic? Am zis destul. Puneți mâna și citiți!

Să tragem o cortină de fier peste discuția noastră!
Asta e: puneți mâna și citiți, că o să vă fie mai bine!

Aici ai, de fapt, otrava și antidotul – pe de o parte, scrii cumva în pofida durerii și ca să îți fie mai bine, pe de altă parte, îți și scotocești aceleași chestii care te dor și nu faci decât să aprofundezi un anumit tip de suferință.



27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

23
/04
/17

În acest an, odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

Page 1 of 6512345...102030...Last »