Cochetele de la curtea Regelui Soare
https://www.ziarulmetropolis.ro/cochetele-de-la-curtea-regelui-soare/

Cochetele veacului al XVII-lea, cu pielea înroşită de la diverse mâncăruri picante sau vinuri rare, sau cu tenul devastat de varicelă şi alte boli, aveau un adevărat arsenal de batiste, pomezi, ape angelice şi creme parfumate pentru obţinerea carnaţiei ideale.

Un articol de Monica Neațu|30 august 2017

Machiate și coafate cu migală, femeile secolului al XXI-lea prețuiesc naturalul. Fardurile se declină în mii de nuanțe transparente, make-up artiștii ne oferă nenumărate tutoriale și articole dedicate machiajelor invizibile, iar dictonul less is more impune gusturi și atitudini. Dar lucrurile nu au stat mereu așa, cândva, machiajul simboliza o anumită înfățișare, un cod social și amoros.

Dacă noi citim azi cu atenție etichetele produselor cosmetice și răscolim lumea virtuală în căutarea cosmeticelor perfecte, doamnele din Parisul Regelui Soare poposeau în prăvăliile diverșilor parfumieri și farmaciști, care comercializau leacuri și creme ce făceau chipul dezirabil. Doamnele din înalta societate, mai ales cele care frecventau Curtea, primeau vizita parfumierilor, coaforilor, croitoreselor și furnizorilor în saloanele lor scăldate în miros de mosc și apă de trandafiri.

Ceruza – carbonatul de plumb – amestecată cu diverse plante și grăsimi animale sau vegetale, avea un efect astringent și diminua, la prima vedere, imperfecțiunile pielii. Tenul părea alb și strălucitor, de culoarea porțelanului. Toxică și profund nocivă nu doar pentru piele, ea declanșa, pe termen lung, adevărate intoxicații și îmbătrânea prematur tenul. Pe acel ten alb, lipsit de naturalețe, precum o mască de teatru baroc, erau aplicate de la tâmplă până spre obraji diverse nuanțe de roșu (faimosul roșul de Spania).

Lipsit de naturalețe, chipul doamnelor era ferit, cu grijă, de razele soarelui. Un chip bronzat era pe atunci asociat cu o viață de condiție modestă și cu muncile câmpului. Apariția în societate cu un chip nefardat simboliza fie intrarea în vârsta senectuții, fie o dramă amoroasă sau personală.

Legate de un adevărat limbaj social sunt și alunițele false, care invadează chipul cochetelor din veacul al XVII-lea. Tonul a fost dat la curtea franceză, un model pentru diverse atitudini legate de etichetă și lux. Scopul aplicării alunițelor a fost inițial practic, pentru a ascunde diverse leziuni ale pielii care nu putea fi acoperite cu farduri (pustule, cicatrici etc.). Treptat însă, numărul minusculelor bucăți de tafta neagră s-a înmulțit pe chipul doamnelor și domnilor, fiind asociate unei simbolistici sociale și erotice. Forma a început să difere: lună, semilună, inimă, stea sau chiar cometă. Dacă domnii nu au căzut predă exceselor alunițelor, doamnele purtau permanent într-un pliu al rochieie o cutie cu alunițe, roșu de obraz, o oglindă și o pensulă și își ajustau machiajul, în public.

Monica Neațu, istoric

Fiecare aluniță falsă avea un nume în funcție de forma sau de locul unde era așezată, desenând un adevărat atlas al feței. Pe frunte – mândră, trufașă; cea care sărută – în colțul gurii, discretă – pe bărbie; generoasă – pe piept (spre zona decolteului); galantă, plină de pasiune – pe obraz; cochetă – pe buză sau pe buza superioară. O aluniță plasată pe buza inferioară simboliza o persoană discretă; insolentă și fără scrupule dacă se fixa pe nas. O privire plină de pasiune erotică rima cu o aluniță în formă de inimă plasată în colțul superior al ochiului și era numită, în glumă, Asasina.

Monica Neațu este istoric și susține cursuri pe teme diferite la Fundația Calea Victoriei. Următorul curs, din 4 septembrie: O istorie secretă a frumuseţii. De la canoanele estetice la îngrijirile cosmetice.

Legate de un adevărat limbaj social sunt și alunițele false, care invadează chipul cochetelor din veacul al XVII-lea. Tonul a fost dat la curtea franceză, un model pentru diverse atitudini legate de etichetă și lux.

Foto: Prin amabilitatea Fundației Calea Victoriei

17
/06
/22

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

14
/06
/22

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.

09
/06
/22

Muzeul Abandonului a pornit în toamna anului trecut un amplu proiect de reunire, într-o arhivă digitală, a unor arhive personale și instituționale, deocamdată disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din România comunistă și post-comunistă.

09
/06
/22

Artistele Andreea Novac, Irina Marinescu și Alina Ușurelu, împreună cu psiholoaga Mihaela Vechiu, socioloaga Fidelie Kalambayi și medicul Roxana Negureanu prezintă (burn)OUT - Prelegeri și incursiuni performative, la AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

08
/06
/22

În mai puțin de o săptămână începe cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, acolo unde teatrul, dansul și efervescența evenimentelor conexe își dau întâlnire cu spectactorii dornici să se bucure de o nouă atmosferă și un nou concept „sub nori”.

31
/05
/22

Inițiat în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, festivalul Săptămâna Haferland are misiunea de a promova cultura și tradițiile sașilor din Transilvania și de a dezvolta sectorul turistic din zona respectivă. Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.