Combaterea ideilor preconcepute despre femei în trei spectacole internaționale
https://www.ziarulmetropolis.ro/combaterea-ideilor-preconcepute-despre-femei-in-trei-spectacole-internationale/

Mai multe spectacole s-au jucat la prima ediţie a Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti, intitulată Viitorul este feminin, eveniment cultural ce s-a desfăşurat în perioada 13-16 noiembrie 2014 la Hanul Gabroveni şi la Sala Arcub.

Un articol de Judy Florescu|21 noiembrie 2014

Platforma Internațională de Teatru – Viitorul este feminin s-a aflat la prima ediție și este un proiect inițiat de Cristina Modreanu, (jurnalist cultural, critic de teatru, profesor universitar, scriitor). 

„Major Tom” este un spectacol-reportaj în limba engleză despre concursurile de frumusețe și cele pentru câini din Marea Britanie.

Major Tom este cățelul din rasa Basset care tot timpul ieșea pe ultimul loc la concursurile de câini, în timp ce stăpâna lui, Victoria Melody, își supunea corpul la tot felul de teste pentru a fi eligibilă pentru participarea la concursurile de frumusețe pentru doamne.

Victoria decide să devină pe rând proiectul unui antrenor de fitness, al unui medic estetician, al unui stilist, al unui salon de înfrumusețare, conform unei liste de îmbunătățiri recomandate de organizatorii primului concurs de frumusețe la care a participat. Mesajul spectacolului este de fapt o mărturie amănunțită a unei femei care împreună cu câinele ei trebuie să treacă testul frumuseții universale, acceptate și confirmate de societate.

Spectacolul tratează un vechi subiect care va fi mereu actual – denaturarea imaginii femeii în percepția publică și lupta femeii de a ajunge la standardele ireale impuse de schimbarea continuă a timpurilor. Cum femeia este o figură cameleonică, ea se va adapta indiferent de situațiile pe care le are de înfruntat și de depășit.

„Inelul de tinichea” este o dramatizare după cartea scrisă de Zdenka Fantlova, o supraviețuitoare a Holocaustului. Spectacolul s-a desfășurat în limba engleză și este un one woman show susținut de Jane Arnfield, care, ajutată doar de un scaun, un spot de lumină, două inserții audio, și text reușește să creeze povestea unei victime a lagărelor de evrei din Cehoslovacia.

O porție de teatru realist, o pagină dureroasă din istoria omenirii, o incursiune în viața cruntă a victimelor Holocaustului și o lecție zdravană de rezistență. Deși corpul se afla în permanentă suferință, mintea nu și-a pierdut luciditatea și speranța recăpătării libertății.

„Rochie cu gaură” a aparținut trupei poloneze Teraz Poliz. Patru fete vor să spargă barierele preconcepțiilor societății asupra femeii – scenariul în limba poloneză a fost scris de regizoare în timpul improvizațiilor actrițelor. Faptul că femeia trebuie să se încadreze în niște tipare impuse de cele mai multe ori de bărbați este o problemă pe care o regăsim în întreaga lume.

Foto: Adi Bulboacă

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;