Compania Aradi Kamaraszinhaz va juca spectacolul ,,Decalogul după Hess’’ a 50-a oară
https://www.ziarulmetropolis.ro/compania-aradi-kamaraszinhaz-va-juca-spectacolul-decalogul-dupa-hess-a-50-a-oara/

Compania Aradi Kamaraszinhaz va participa la cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional Gala Star, care premiază cele mai bune spectacole de tip ,,one man show”.

Un articol de Andrada Văsii|25 aprilie 2013

Compania Aradi Kamaraszinhaz va participa la cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional Gala Star, care premiază cele mai bune spectacole de tip ,,one man show”.

Aceasta va pune în scenă spectacolul ,,Decalogul după Hess’’ de Alina Nelega, în regia lui Tapasztó Ernő, cu actorul Harsányi Attila în rolul lui Rudolf Hess.

Zece recitaluri

În concurs vor intra zece recitaluri a căror valoare va fi cântărită de juriul alcătuit din criticii de teatru Adrienne Darvay-Nagy (Budapesta), Monica Andronescu şi actriţa Mihaela Teleoacă, preşedinte onorific fiind dramaturgul spaniol Fernando Arrabal. Juriul va acorda: ,,Premiul pentru cel mai bun one-man-show’’, ,,Premiul pentru cel mai bun one-woman-show’’ şi, desigur, ,,Marele Premiu’’ şi Trofeul Galei Star, numele câştigătorului urmând a fi înscris, conform tradiţiei, pe o nouă stea de pe Walk of Fame din faţa teatrului.

Cea mai bună monodramă a anului 2009

Spectacolul „Decalogul după Hess”,  care este jucat de compania maghiară arădeană încă din anul 2008, îi va aniversa la Gala Star a 50-a reprezentaţie, este printre cele mai apreciate producţii ale Companiei Aradi Kamaraszinhaz, fiind consemnată în presa de specialitate ca cea mai bună monodramă a anului 2009 sau cel mai bun spectacol al anului 2008.

De asemenea, la ediţia 2011 a Festivalului Internaţional de Teatru Atelier de la Baia Mare actorul Harsányi Attila a fost recompensat cu ,,Premiul pentru cel mai bun recital actoricesc’’, iar la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea din 2011 ,,Premiul pentru cel mai bun actor’’ a fost înmânat lui Harsányi Attila.

Info:

Festivalul internaţional Gala Star va avea loc între 26 şi 29 aprilie, la Bacău.

Organizator: Teatrul Municipal Bacovia.

Foto credit: Compania de teatru Aradi Kamaraszinhaz

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?