Comunicarea în teatru – există o limită?
https://www.ziarulmetropolis.ro/comunicarea-in-teatru-exista-o-limita/

În zilele noastre în care reţele sociale dezvăluie pas cu pas fiecare amănunt din viaţa unui om, ne-a mai rămas un singur loc în care putem fi surprinşi sau uimiţi de oameni – sala de teatru. 

Un articol de Judy Florescu|19 iunie 2014

Ce se întâmplă pe scenă sub ochii spectactorilor nu poate fi substituit de nicio tehnologie și te împiedică să devii un roboțel. Deși stăm în scaunele tăcerii preț de câteva ceasuri, un spectacol de teatru ne ajută la îmbunătățirea abilităților de comunicare, fiindcă el ne exersează reacțiile, mimica, gesturile, în funcție de acțiunea petrecută pe scenă.

Meseria de actor se bazează în mod evident pe comunicare, iar dacă actorii nu știu să comunice cu publicul lor, atunci energia spectacolului scade, atenția publicului se îndreaptă către altceva și comunicarea nu are loc. Există actori care comunică prin fiecare rol al lor și salvează regia unui spectacol; unii actori vin ca la serviciu și nu se remarcă deloc pe scenă, pe când alți actori își doresc un anume fel de comunicare cu publicul pe care o realizează pe parcursul unor serii de reprezentații.

Cum e publicul? Publicul de teatru poate că e publicul cel mai greu de cucerit, fiindcă actorii nu au foarte multe elemente ajutătoare în acest sens; nu au muzica de partea lor, nu au dansul pe care se pot baza, nu au orchestră în spate, nu au o regie tehnică precum o au avut-o cei de la Bon Jovi în Piața Constituției (unde a venit cel mai „nerock” public din câte am văzut la astfel de evenimente și totuși nu i-au lăsat să părăsească scena decât după trei ore).

În afară de o reputație de actor bun, care poate dăuna pe alocuri, un actor pornește cu neîncrederea unor sute de ochi, care parcă așteaptă ceva neobișnuit, să li se întâmple ceva straniu și apoi să reacționeze. De fapt, publicul de teatru își dorește interacțiunea cu actul artistic, dar nu cunoaște modul adecvat de a o obține, fiindcă nu există o rețetă în acest sens – comunicarea se produce sau nu.

Dar ce facem când întâlnim un actor în afara scenei? Aici comunicarea se împarte în mai multe feluri. Mare mi-a fost surpriza când am văzut că primul imbold al oamenilor este să îi evite pe actori, ca și când nimic din ce le-ar spune nu ar fi o manieră potrivită de abordare pentru ei; deși le admiră munca și le știu replicile din spectacole pe de rost, nu au curaj să comunice cu actorii preferați.

Apoi intervine categoria de spectatori-spioni care îi urmăresc pe actori în locurile lor de relaxare, găsesc o portiță de intrare în conversație cu ei și apoi ajung să se simtă îndreptățiți să ceară invitații la spectacole, fără ca ei să aibă, de fapt, vreo legătură cu teatrul. Faptul că îți cumperi bilet la un spectacol denotă că respecți munca implicată într-o producție artistică și, mai ales, că tu contribui la perpetuarea unui fenomen tot mai rar întâlnit printre preferințele publicului larg.

Comunicarea înseamnă că ambii părtași au ceva de oferit, iar din această îmbinare se creează un frumos sentiment că nu ai stat în sala de spectacol inutil. Atât timp cât comunicarea dintre actori și spectactori va exista, la nivel senzorial, teatrul nu va pieri niciodată.

03
/02
/17

Teatrul Tineretului are plăcerea de a anunța cea dintâi premieră a anului 2017: Un stejar de Tim Crouch, regia Bobi Pricop. Reprezentațiile vor avea loc cu participarea extraordinară a actorilor Claudiu Bleonț și Ana Ciontea, în zilele de sâmbătă, 4 februarie, și duminică, 5 februarie, de la ora 19.00.

03
/02
/17

Ajuns la a patra ediție, Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara lansează apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj: ficțiune, documentar sau animație. Sunt vizate filme din 2016 sau 2017, din țările cu minorități tradiționale în regiunea Banatului. Selecționerul Competiției este criticul de film Ionuț Mareș.

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

03
/02
/17

Concluzie: e unul dintre cele mai frumoase, luminoase, bine jucate, credibile și emoționante spectacole pe care le-am văzut de multă vreme încoace. Simplu. Iar o prietenă actriță îmi șoptește că rar vezi mașiniștii aplaudând o piesă din culise. Înseamnă că chiar „a coborât Îngerul”. Un spectacol frumos te pune pe gânduri (nu negre), îți dă bucurie (nu -doar- hlizeală goală) și îți dă un ”ceva” pe care îl porți, apoi, cu tine ca pe o bijuterie pe dinăuntru, mult timp.

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

Ștefan Bănică dă viață unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake și femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuție fac parte: Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminița Erga, Ada Galeș, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache – femeile care populează lumea reală și imaginară a lui Jake, interpretat de Ștefan Bănică.

02
/02
/17

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a postat pe pagina de Facebook a formaţiei un videoclip în care cântă despre România, în contextul protestelor care au avut loc în mai multe oraşe din ţară, notează. Artistul face o numărătoare inversă a celor 10 zile în care ordonanţele de urgenţă adoptate marţi de Guvern mai pot fi contestate.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

Coregraful suedez Mats Ek și balerina Ana Laguna au primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". Ceremonia de acordare a distincțiilor a avut loc în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul zilei UNATC "I. L. Caragiale".

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.