Concert subacvatic
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-subacvatic/

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundaţi într-un acvariu au fost recent protagoniştii unui concert subacvatic, aceştia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniştea din adâncuri.

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2017

În orașul Aarhus din centrul Danemarcei, sala de concerte Godsbanen în care a avut loc concertul, dominată de prezența unor acvarii, canistre, tuburi, țevi și obiecte retrofuturiste, a semănat mai degrabă cu o crescătorie de pești decât cu o scenă.

Unul după altul, cei cinci membrii ai trupei Between Music au coborât în câte un acvariu individual cu pereți din sticlă în cadrul celui mai recent proiect artistic al lor, „AquaSonic”.

Instrumentiștii cântă la violon din fibră de carbon, cinele și clopote, cristalofon cu pedală, o rudă îndepărtată a „armonicii de sticlă” inventată de Benjamin Franklin, un gen de „hurdy gurdy” numit rotacorda, cu șase coarde din oțel și gât lung și la hidraulofon, un tip de orgă subacvatică.

Sunetele emise de acestea sunt amplificate cu ajutorul hidrofoanelor, microfoane speciale care captează undele sonore, iar muzica rezultată aduce foarte mult cu sunetele emise de balene.

În timpul concertelor, membrii formației cântă numai sub apă, la o temperatură constantă de 37 de grade Celsius, ieșind în mod regulat la suprafață pentru a lua câte o gură de aer.

Between Music se află în turneu european cu proiectul „AquaSonic”. După premiera de la Rotterdam de anul trecut, trupa susține în prezent concerte în Danemarca, urmând să se afle pe afișul Festivalului Internațional Diaghilev din Perm, Rusia, în mai.

Foto: Concert subacvatic – facebook

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.