Condiţia artistului tânăr în teatrul românesc
http://www.ziarulmetropolis.ro/conditia-artistului-tanar-in-teatrul-romanesc/

Deplângem dispariţia treptată, firească până la urmă, a marilor actori şi regizori din generaţiile trecute. Ne căinăm că „nu se vor mai naşte alţii ca ei“.

Un articol de Radu Popescu|24 Ianuarie 2014

Deplângem dispariţia treptată, firească până la urmă, a marilor actori şi regizori din generaţiile trecute. Ne căinăm că „nu se vor mai naşte alţii ca ei“.

Pe de altă parte știm, din declarațiile date de-a lungul timpului de mari artiști, că regia și actoria sunt meserii care se învață continuu, în care ești permanent amenințat de riscul greșelii, al eșecului. Chiar dacă acesta nu se vede din sală, de cele mai multe ori rezultatul final al repetițiilor nu e niciodată imaginea perfectă pe care echipa și-a propus-o – iar asta e bine, pentru că face din teatru o experiență vie, irepetabilă.

Fragilitatea și insecuritatea actorului pe scenă îl pune în alertă, în situația de „aici și acum”, pe când atunci când acesta se simte pe scenă în siguranță, în confortul unei scheme prestabilite – există riscul de a „muri” ca energie și de a plictisi spectatorul.

Să vedem ce șanse de afirmare au tinerii artiști din domeniul artelor spectacolului în teatrele românești și în primul rând la teatrele de stat bucureștene, pentru că sunt cele mai vizibile și cu cea mai mare potență financiară – în consecință și cele mai îndreptățite să investească în viitorul artistic al țării.

Şansa de a lucra efectiv

De când cu criza, teatrele de stat, ca instituții bugetare, nu mai fac, prin lege, angajări. Dar tocmai din acest motiv s-a deschis posibilitatea contractelor de colaborare, de multe ori mult mai avantajoase financiar.

Dacă ai un proiect de colaborare într-un teatru de stat și joci, ca actor, de 2-3 ori pe lună (ceea ce nu se întâmplă decât în perioada premierei sau dacă este un spectacol de mare succes) – atunci poți ajunge să câștigi cât un actor angajat, beneficiind în plus de libertate.

Doar că… Majoritatea teatrelor de stat acceptă cu mare reticență colaboratori externi tineri. Doar dacă regizorul insistă și dacă are și autoritatea artistică necesară de a nu accepta compromisuri. Nici un teatru bucureștean nu are un program clar definit de a promova tinerii artiști sau acestea mor din fașă.

Excepție face poate doar Teatrul Metropolis, dar acesta este prin definiție un teatru de proiecte – se fac castinguri pentru aproape toate producțiile, astfel încât, statistic dar și cu ochiul liber, numărul de actori tineri care joacă în acest teatru, numărul lor de apariții, importanța rolurilor – este mult mai mare decât în alte părți.

Să fie oare o întâmplare faptul că exact acest teatru deține poate un record la numărul de spectatori? (nu cunosc statisticile oficiale, dar știu datele din teren; excepție poate face Naționalul, care este de departe cel mai cunoscut și cel mai potent „brand” teatral).

În plus, proiectele „colaterale” oferă din când în când portițe de afirmare: proiectul „Comedia ține la TINEri” (acum mort), dar și Sala Nouă a Teatrului de Comedie; noua sală „Laborator – Liviu Ciulei” de la Bulandra; proiectele de teatru contemporan românesc de la Teatrul Foarte Mic (și ele în scădere) și… cam atât.

La regizori stăm și mai prost. Să numărăm: Comedia ţine la TINEri, un proiect unic prin amploare (și care avea și buget!) a murit în 2010 după 5 ediții; Teatrul Odeon a organizat pentru prima și ultima oară prin 2010 un concurs de proiecte pentru tinerii regizori – au câștigat Alex Mihail și Mariana Cămărășan și s-au realizat două spectacole care se mai joacă și astăzi, unul pe un text contemporan românesc; Nottara-ul a încercat timid cu „Buletin de București” dar, după știința mea, rezultatele au fost 1-2 producții fără mare relevanță… iar acum se lansează proiectul „9G“, la Teatrul Național!

La Naţional ai dreptul să lucrezi gratis

La Nottara, programul „Nocturne” promovează tinerii și spectacolele „din afară”. Cum? În primul rând – poți prezenta orice, oricum (nu există vizionare prealabilă). Sigur, dacă spectacolul este de calitate, șansele la o nouă reprezentație cresc. Și beneficiezi și de notorietatea unui teatru situat „pe bulevard” – pentru că o problemă a independenților astăzi este comoditatea publicului.

Un spectacol mediocru în buricul centrului are mai mult public decât cel mai genial dintre spectacole dintr-un spațiu independent. Totul este ca din încasări să plătești personalul tehnic al teatrului, conform unui mercurial care ți se prezintă la intrare (la intrarea în biroul directorului). Pentru că spectacolele din programul „Nocturne” se joacă la Sala Studio lunea și marțea, în zilele în care angajații au liber.

Astfel – cunosc cazuri în care privilegiații care au avut ocazia să joace acolo au trebuit să mai aducă bani de acasă pentru onoarea de a intra în templul Teatrului.

În acest context Teatrul Național face un mare pas înainte – oferă șansa tinerilor artiști de a lucra gratis. Iată anunțul complet al concursului lansat acum câteva zile.

Nu numai că nu se plătesc nici un fel de drepturi de autor, dar, în plus: „Spectacolele care rezultă în urma proiectelor selecționate vor dispune de o săptămână de reprezentații gratuite, cu intrare liberă, fără plata drepturilor de autor sau conexe.“

Asta ar putea însemna: oferim tinerilor artiști siguranța că vor avea sălile pline și vor beneficia de un public generos.

În condițiile în care sălile TNB sunt oricum pline la aproape orice spectacol, iar TNB dispune de un aparat de promovare masiv (la secretariatul literar care acoperă și partea de PR sunt angajate cel puțin 5 persoane cu experiență mare în domeniu); în condițiile în care în marea majoritate a cazurilor intrarea gratuită este o excepție peste tot în lumea asta, chiar și la noi (spectacole de școală sau de amatori; festivaluri cu finanțare din alte surse; avanpremiere și vizionări cu public; locuri aflate foarte la început de drum – cum s-a întâmplat la început la „unteatru” condus de Andrei Grosu) – această opțiune a TNB ar mai putea să însemne și: NU AM ÎNCREDERE ÎN TINE.

Pe lângă „TNB pune la dispoziție facilitățile tehnice de la Sala Mică, magazia de costume, depozitul de decoruri, recuzita, atelierele teatrului, fără a face nicio investiție în plus legată de producția spectacolului“, mai avem și: „În urma reprezentațiilor cu public și cu acordul conducerii TNB, spectacolul poate fi preluat în repertoriul permanent al teatrului, beneficiind de investiții în producție și de plata drepturilor de autor, conform rețetei reprezentației și a încasărilor”.

Să remarcăm admirabilul „poate”. Adică, după o lună de muncă, de investiție creatoare în urma căreia nu primesc nici un ban pentru munca prestată, tinerii artiști cărora li s-a făcut onoarea să câștige (vor fi doar două proiecte acceptate pentru 2013), după o săptămână în care vor juca gratis (ca în studenție) – sunt la mâna deciziei conducerii TNB – pentru că în același timp, în dulcele stil românesc, nu ni se comunică nici un fel de criterii de eligibilitate pentru ca proiectele să fie acceptate în repertoriu.

Mai pe înțelesul tuturor:

– TNB nu investește nici un leu, deși are buget de milioane și investește destul de mult în spectacolele de repertoriu și în artiștii deja consacrați;
– TNB beneficiază de imaginea oferită de „promovarea tinerei generații” și de, posibil, un public nou, atras de ideea de „se dă gratis”;
– Dacă „iese prost” – ne spălăm pe mâini – nu am cheltuit banii statului;
– Dacă „iese bine” – cu atât mai bine! – iată, am investit în tineri.
Adică – grad ZERO de risc, într-o meserie în care, cum spuneam, posibilitatea de a risca și de a greși, de a experimenta – este vitală.

Ce câștigă tinerii artiști? Posibilitatea unică de a respira aerul rarefiat din Templul Artei. Și de a munci gratis. Șansa unică ca cineva să le arunce la coș proiectul la care au muncit, dacă acesta nu corespunde criteriilor, oricare ar fi acelea.

Pentru că în România doar artiștii, medicii rezidenți, eventual profesorii și învățătorii tineri au șansa unică de a lucra gratis sau pe cele mai mizere salarii din lume. Nu cred că la TNB sau la vreun spital și-a pus cineva problema să angajeze o femeie de serviciu fără să o plătească în prima lună. Și oricum, salariul de femeie de serviciu e mai mare decât cel de actor angajat. Sau de medic rezident. Asta este logica și ierarhia valorilor în România în anul de grație 2014.

Text de opinie semnat de Radu Popescu, regizor si dramaturg,
„coordonator al Teatrului Apropo“

preluat cu acordul autorului, de pe blogul http://efemerideinutile.blogspot.ro/

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

07
/12
/16

Anul 2099, toamna târziu, la o şcoală din Bucureşti (în continuare capitala României, cele mai apropiate capitale ale unor state vecine sunt Viena şi Moscova) mai mulţi adolescenți discută, la ora de istorie, despre eroii neamului din ultimele două secole.

02
/11
/16

Cine nu are bătrâni să-şi cumpere! Am întâlnit trei bucăți care ar merita să fie vândute la fiare vechi și foarte stricate. • Asistam liniștit- solitar, ca orice microbist care se respectă, la un meci din Cupa României (Progresul Spartak 2 – Comprest București 6-4) când trei domni cu cel puțin șase decenii de viață la activ, dacă nu chiar șapte, s-au plasat în vecinătatea mea și au început să foarfece la amintiri.

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.

07
/10
/16

Un domn înalt, scheletic, încercănat, obosit, îmbrăcat cu haine mai mari cu două – trei numere se așează în fața mea zâmbind. Se uită pe geam și zâmbește sau râde pur și simplu.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

31
/08
/16

Hull a luptat eroic şi a pierdut eroic cu un gol primit în „Fergie time”, în ultima etapă din Premier League! Îmi pare rău pentru ei dar sper să-l angajeze pe Phelan manager cu normă întreagă. Are stofă şi chiar şi cu resurse limitate poate ţine echipa pe linia de plutire în acest sezon.

30
/08
/16

Ca în vremurile bune, când oamenii erau obișnuiți să plătească atunci când doreau să vadă un film, sâmbătă seara am mers la cinematograf. O carte și un film făcut după ea cu mult înainte să mă nasc au reprezentat combustibilul care m-a pus în mișcare. Nu puteam rata noua ecranizare a romanului „Ben Hur”!

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

15
/08
/16

Alături de Cinesseur şi Dede's, prietenii publicaţiei noastre, Ziarul Metropolis s-a hotărât să facă un experiment. Adică să adopte o echipă (de tigri) - Hull City, "The Tigers" - din cel mai frumos campionat de fotbal al lumii, Premier League, şi să meargă cu ea până în pânzele "galben-negre" ale sezonului 2016-2017. Pentru că, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, cultura şi sportul fac, mai mereu, casă bună.

21
/07
/16

N-am vrut niciodată să intru prin culisele vieţilor de oameni, dar meseria m-a adus şi aici. Am intrat şi prin culisele teatrelor. Artiştii sunt atât de orgolioşi. Stupid de orgolioşi. E în firea lucrurilor. Creatorii sunt, adesea, egoişti şi maniaci şi obsedaţi de ei înşişi. De prea multe ori sunt aşa. E nedrept, dar e adevărat.

06
/07
/16

Marțea sunt trei ceasuri rele! Așa am auzit. Acum m-am convins. Ca orice bărbat care se respectă la mijlocul săptămânii, la ceas tainic de amurg canicular, pregăteam o fleică la gratar și un sos de piper cu fulgi de ardei iute, rețetă proprie. Cum acțiunea părea să treneze am apucat telefonul de o aripă și am început să navighez pe internet.

27
/06
/16

Când am pășit timid către lumea filmului, unul dintre primii actori care m-au cucerit a fost Bud Spencer. Aveam vârsta ideală să fiu fascinat de Piedone. Oferta filmelor care rulau din când în când în sala de sport a școlii din satul meu cuprindea puține titluri, câteva filme cu haiduci, două – trei cu arte marțiale și celebra serie cu Piedone (în Egipt, Hong – Kong, Africa sau unde mai voia el să fie).

06
/06
/16

„Anii, iubirile și paharele de vin nu se numară niciodată”. Așa susțin italienii, am aflat asta dintr-un film de dragoste. Da, mă uit și la așa ceva în nopțile în care plouă cu lună plină. Evident, imediat după ce am aflat asta m-am pus pe numărat.

15
/05
/16

,,Bacalaureat” este un film de cinema despre care se va comenta îndelung, foarte româneşte. 

13
/04
/16

TURISM CULTURAL La Liverpool se poate ajunge în multe feluri. Eu am venit dinspre Londra, cu trenul. E singura cale pe care o cunosc. Despre ea vă scriu.

Page 1 of 612345...Last »