Constantin Chiriac, în recital la New York şi la Montréal
http://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-in-recital-la-new-york-si-montreal/

Constantin Chiriac prezintă două recitaluri pentru promovarea limbii române în America de Nord. Evenimentele vor avea loc la New York şi Montréal, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român.

Un articol de Andrada Văsii|13 August 2013

Constantin Chiriac prezintă două recitaluri pentru promovarea limbii române în America de Nord. Evenimentele vor avea loc la New York și la Montréal, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și al Institutului Cultural Român.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 și fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa.

În perioada 2004 – 2007 a fost vicepreședinte al „Asociației Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007“, iar din 2010 membru al comitetului de selecție și monitorizare a orașelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.

A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în peste 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numară „Moromeții“ (regia Stere Gulea), „Croaziera“ (regia Mircea Daneliuc) și „Undeva în Palilula“ (regia Silviu Purcărete).

 De la Blaga la Eminescu

Recitalul susținut de Constantin Chiriac în America de Nord este structurat în două părți. Prima parte are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, William Shakespeare, R. M. Rilke și aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire. Cea de-a doua parte a recitalului este construită ca un dialog între Mihai Eminescu și Ion Creangă și pornește de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.

Zilele Limbii Române

Primul recital din acest turneu va avea loc joi, 29 august, de la ora 19.00, în Biserica Ortodoxă Sf. Maria din New York (42-14 74th St., Elmhurst NY) și este organizat de Institutul Cultural Român de la New York. Recitalul din Canada va avea două reprezentații și este prezentat în cadrul Zilelor Limbii Române, un eveniment organizat împreună de opt asociații românești din Grande Région de Montréal.

Primul spectacol din Montréal va avea loc sâmbătă, 31 august, de la ora 11.00, la Sala Mare a Centrului Comunitar (6767 Côte-des-Neiges), iar cel de-al doilea va avea loc duminică, 1 septembrie, de la ora 13.30, la Bisrica Sf. Ilie (5055 – Rue JOFFRE, H1K 2T7).

Info:

Intrarea este gratuită.

Foto credit: Sebastian Marcovici, FITS

21
/09
/17

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

19
/09
/17

O dată la doi ani Festivalul Enescu aduce împreună, timp de trei săptămâni, în Bucureşti, iubitorii muzicii clasice. Începători ori melomani cu ştate vechi, tineri sau oameni în puterea vârstei ori bunici, specialişti şi amatori, copii visători, făuritori de frumos, exploratori sau pur şi simplu curioşi.

15
/09
/17

“Asta înseamnă har, talent: să nu poţi trăi fără a crea... Talentul vine de la Dumnezeu. Şi aşa cum arta nu are vârstă, tot astfel nici artistul adevărat nu-şi numără anii ca orice muritor.” – Dida Drăgan. Îndrăgita noastră cântăreață a împlinit, ieri, venerabila vârstă de 70 de ani!

12
/09
/17

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.

09
/09
/17

În luna septembrie, SoNoRo Conac pune din nou muzica în slujba salvării patrimoniului arhitectural românesc și derulează o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea conacului Neamțu din Olari, județul Olt.

08
/09
/17

Artistul belgian Wim Vandekeybus va prezenta, alături de compania sa, Ultima Vez, miercuri, 27 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Național “I.L. Caragiale” Bucureşti, spectacolul “In Spite of Wishing and Wanting (Revival 2016)”, un eveniment ce readuce în atenția publicului român vocabularul inconfundabil al celebrului creator flamand, prezent în cadrul eXplore festival și în edițiile din 2010 cu Monkey Sandwich (Teatrul Odeon) și 2012 cu booting Looting (WASP-Working Art Space and Production).

07
/09
/17

„TragiComedy”, în regia și coregrafia lui Gigi Căciuleanu, un spectacol dedicat memoriei marii balerine Maya Plisețkaia, pe muzica lui Rodion Șcedrin, soțul artistei, va avea loc în cadrul Festivalului Internațional ,,George Enescu”, ediția a XXIII-a, vineri, 8 septembrie, ora 18:30, la Opera Națională București.

06
/09
/17

Soprana Kristine Opolais, recunoscută pentru rolurile sale de pe cele mai importante scene ale lumii, de la Metropolitan Opera New York, la Wiener Staatsoper, Teatro alla Scala şi Royal Opera House Covent Garden, va susține pe 22 septembrie un recital extraordinar pe scena Ateneului Român, în cadrul ediției 2017 a Festivalului Internațional George Enescu.

05
/09
/17

Și a venit a doua zi de festival. Și a venit Joshua Bell la București. Fostul copil-minune al viorii, ajuns acum la 50 de ani, devenit între timp și dirijor, și director muzical al Academy of St. Martin in the Fields (din 2011), e cunoscut nu doar pentru calitatea intepretărilor sale, ci și pentru apetența pentru joacă și pentru explorare.

02
/09
/17

Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie, București, România) aduce lucruri inedite prin mai multe premiere: muzica clasică face pact cu tehnologia în trei opere cu proiecții multimedia live, muzica contemporană devine vedeta ediției și 30 dintre cei mai bine cotați compozitori contemporani ai momentului din lume vin la București pentru un dialog fără precedent între public, artiști români și artiști străini de anvergură, în timp ce un număr record de 37 de lucrări de George Enescu sunt interpretate în Festival, iar relația dintre matematică și muzică este prezentată într-o expoziție în premieră în România.

Page 1 of 10812345...102030...Last »