Constantin Chiriac, în recital la New York şi la Montréal
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-in-recital-la-new-york-si-montreal/

Constantin Chiriac prezintă două recitaluri pentru promovarea limbii române în America de Nord. Evenimentele vor avea loc la New York şi Montréal, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român.

Un articol de Andrada Văsii|13 august 2013

Constantin Chiriac prezintă două recitaluri pentru promovarea limbii române în America de Nord. Evenimentele vor avea loc la New York și la Montréal, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și al Institutului Cultural Român.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 și fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa.

În perioada 2004 – 2007 a fost vicepreședinte al „Asociației Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007“, iar din 2010 membru al comitetului de selecție și monitorizare a orașelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.

A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în peste 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numară „Moromeții“ (regia Stere Gulea), „Croaziera“ (regia Mircea Daneliuc) și „Undeva în Palilula“ (regia Silviu Purcărete).

 De la Blaga la Eminescu

Recitalul susținut de Constantin Chiriac în America de Nord este structurat în două părți. Prima parte are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, William Shakespeare, R. M. Rilke și aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire. Cea de-a doua parte a recitalului este construită ca un dialog între Mihai Eminescu și Ion Creangă și pornește de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.

Zilele Limbii Române

Primul recital din acest turneu va avea loc joi, 29 august, de la ora 19.00, în Biserica Ortodoxă Sf. Maria din New York (42-14 74th St., Elmhurst NY) și este organizat de Institutul Cultural Român de la New York. Recitalul din Canada va avea două reprezentații și este prezentat în cadrul Zilelor Limbii Române, un eveniment organizat împreună de opt asociații românești din Grande Région de Montréal.

Primul spectacol din Montréal va avea loc sâmbătă, 31 august, de la ora 11.00, la Sala Mare a Centrului Comunitar (6767 Côte-des-Neiges), iar cel de-al doilea va avea loc duminică, 1 septembrie, de la ora 13.30, la Bisrica Sf. Ilie (5055 – Rue JOFFRE, H1K 2T7).

Info:

Intrarea este gratuită.

Foto credit: Sebastian Marcovici, FITS

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.