Constantin Tănase: „Toată viaţa mea m-am ferit de onoruri”
http://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-tanase-toata-viata-mea-m-am-ferit-de-onoruri/

A jucat în comedii, drame, operetă, dar popularitatea şi-a cucerit-o în teatrul de revistă. Când a devenit cunoscut, Constantin Tănase era atât de bogat încât şi-a permis să facă spectacole din banii proprii şi să aducă vedete internaţionale în spectacolele sale.

Un articol de Monica Andrei|5 Iulie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880. A crescut în atmosfera cântecelor şi a romanţelor, a poveştilor mamei lui, care era o femeie simplă, fără şcoală, dar înzestrată cu un deosebit simţ muzical, cu fantezie şi cu haz.

Elev la şcoala gimnazială, juca teatru prin pivniţe, hambare şi devenise cunoscut în sat. Grupul de copii, cu Tănase în frunte, organizează un teatru, folosind cearşafurile luate de acasă, iar primul spectacol are loc într-un beci. Când s-au mutat într-un hambar pentru a arăta vecinilor şi micilor prieteni “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, micii actori şi spectatorii lor s-au umplut de păduchi de la găini.

Tănase era încântat de felul cum spunea cupletele Ion D. Ionescu de la Union – actorul imortalizat de marele Caragiale în piesa “O noapte furtunoasă”. N-a uitat împrejurările şi a amintit mereu că a tras cortina la spectacolele lui I.D. Ionescu, ca să fure meserie; mai spunea şi că a învăţat despre teatrul de revistă de la Petre Liciu şi Niculescu-Buzău.

“De câte ori veneau trupe la Vaslui căutam prin toate mijloacele să trag cortina, aceasta fiind pe vremea aceea cea mai mare fericire pentru mine; profitam de faptul că, înainte de spectacol, fanfara militară cânta – pentru reclama spectacolului – vreo câteva marşuri în faţa intrării, şi când muzica se termina, puneam şi eu mâna pe contrabas, mă băgam printre soldaţi şi aşa ajungeam pe scenă lângă funia cortinei.” (Rampa, februarie 1932)

Actorul a încolţit în mine pe negândite.

Când a venit vremea să-şi aleagă o meserie, este îndemnat de către mama sa spre o carieră “nobilă”, care să-i aducă o oarecare siguranţă în viaţă şi un venit considerabil. Astfel, Constantin Tănase s-a prezentat la examenul de admitere la liceul militar din Iaşi, dar a fost respins la proba medicală. Pe la 19 ani a fost învăţător într-un sat, unde i se propusese să se şi însoare, dar n-a făcut-o. Şi-a făcut armata, apoi s-a dus la Bucureşti să se înscrie la şcoala de telegrafişti. Ideea de a deveni actor nu-l părăsise.

Se înscrie la Conservator în ultima zi, când, întâmplător, primeşte de acasă cinci lei, bani de care avea nevoie la înscriere. Se prezintă la examenul de admitere îmbrăcat grotesc, în uniforma militară, pentru că nu avea cu ce să se îmbrace, printre candidaţi cu lavalieră, pălărie cu boruri şi monoclu. În comisia de admitere erau: Ştefan Sihleanu, C. I. Nottara, Aristizza Romanescu, Alexandru Davila, Eduard Wachmann.

Rosteşte fabula „Naiul, cobza şi vioara”, imitând instrumentele, şi este admis. Nottara a spus: „ăsta are în el un comic natural – vorbeşte doar şi râzi de el.” În felul acesta îi devine elev la clasa de comedie.

Mic de înălţime, cu ochii mari, bulbucaţi şi cu nasul mare, Constantin Tănase avea o mimică cu resurse inepuizabile de expresivitate, ca şi darul de a sublinia şi nuanţa cele mai dificile poante, fără a ridica glasul, fără a schimba câtuşi de puţin tonul vorbirii normale. Profesorul său, C. I. Nottara, intuise bine că va fi un mare actor de comedie.

Admis la Conservator, locuieşte într-o cameră sărăcăcioasă cu un prieten, nu pentru mult timp. Cineva sparge un geam şi tinerii sunt nevoiţi să se mute, pentru că n-aveau bani ca să-l plătească. Găsesc o odaie igrasioasă, mai ieftină, în zona Calea Moşilor, pe care o împart în trei.

Ca să aibă ce mânca o dată pe zi, vinde unsoare pentru copitele cailor, cântă în corul bisericii. “Aveam grijă în fiecare seară să-mi pun în ghete nişte cartoane, care-mi ţineau în loc de talpă. Seara le schimbam, şi aşa în fiecare zi aveam pingele noi”, îşi va aminti peste ani. „Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva”, va spune de multe ori, când se va îmbogăţi.

La orele de actorie, marele profesor C.I. Nottara îi atenţiona: “Grea meserie v-aţi ales! N-o să vă fie drumul presărat cu trandafiri. Pretenţiile ce se fac actorului sunt nenumărate: grija respiraţiei, grija sănătăţii şi a fizicului, ireproşabila conduită morală şi atâtea altele.”

Flămând, cu papucii rupţi în talpă, cu multe lipsuri în garderoba personală, Tănase era conştiincios, venea regulat la cursuri, iar în timpul liber alerga să mai facă un ban. Într-o zi, a avut norocul să-l invite la nuntă un coleg din corul bisericii, unde a mâncat copios şi pe săturate, apoi s-a prezentat la facultate, unde Nottara l-a pus să rostească monologul “Are sabie sau n-are”. L-a spus cu atâta “haz, nerv şi damf” cum li se cerea, încât Tony Bulandra, V. Maximilian, G. Storin şi profesorul lor s-au tăvălit pe jos de râs. Lui Tănase i-a fost ruşine să le spună cărei pricini i se datorase metamorfoza. Omul mâncase pe săturate.

Actor şi plutonier

Se angajează în armată. În felul acesta era salvată treaba cu îmbrăcămintea; îl întreabă pe Constantin Nottara dacă are voie să vină îmbrăcat în militar, la cursuri şi la examene, fără să-i divulge secretul (că nu avea bani să-şi cumpere haine civile). Era actor şi plutonier. Făcea figuraţie pe scena Teatrului Naţional.

Anii Conservatorului trec, devine absolvent. Ca să câştige un ban, joacă prin vechile grădini bucureştene, în trupele particulare, ce purtau deja numele celor care le-au înfiinţat: Alecu Bărcănescu, Nicu Poenaru, Maximilian, Niculescu –Buzău, Compania Grigoiu. Devine cunoscut. Are faimă, câştigă bani. Oscilează între spectacole de comedie şi operetă.

Revista – gen minor, dar greu

Revista este considerat un gen minor, chiar Cenuşăreasa teatrului. Se crede că totul se rezumă la paiete, cuplete, balete… Adevărat! Este un gen minor, dar dificil. Să fii cupletist, născocitor de gaguri, obligat să aduci în spectacol – prin nişte versuri gen catren – caractere, să cucereşti sala şi să faci publicul să râdă, nu este uşor. Şi mai este ceva: acel cuplet trebuie să fie de actualitate, altfel nu mai are valoare.

“De la Nottara am învăţat alfabetul, de la Liciu, meseria”, va spune peste ani actorul. Petre Liciu a fost actorul care, bazându-se pe intuiţie, îşi lucra rolurile în amănunt. Avea talent pentru comedie, dar a jucat şi roluri de dramă.

„Întreb! Până când?!
Cu ce? Nu mai pot!
Ai… n-ai… dai!”

Încă din anii facultăţii, Constantin Tănase se împrieteneşte cu Casimir Belcot, care-i va scrie multă vreme cupletele pentru teatrul de revistă. Avea umor, uşurinţa de a scrie versuri, iar uneori compunea şi muzica. O parte din cuplete şi le compunea singur.

Prin cupletele sale, Constantin Tănase dădea drumul în lumina reflectoarelor amărăciunii omului de rând. Pamfletul lui a fost expresia vie a durerilor, a revoltelor şi a năzuinţelor maselor largi, a oamenilor cinstiţi şi obidiţi.

“Fusta, fusta, fusta-i cu belea
Toate-n lume se învârt după ea,
Hai, Tănase întinde pasul
Că ţi-e în pericol nasul
Fusta, fusta, fusta-i cu belea.”

Alexandru Kiriţescu: „Tănase spunea cupletul cu o artă neîntrecută; nu-l cânta, ci mai mult îl zicea, scoţând în evidenţă poantele, fără sublinieri supărătoare. Cupletele de actualitate aveau subiect în viaţa de zi cu zi.”

Teatrul Cărăbuş, de la Grădina Ambasador

La 40 de ani, îşi doreşte un teatru. Închiriază locul din Grădina Academiei din Bucureşti şi astfel ia fiinţă Teatrul „Cărăbuş”. Inaugurarea a avut loc la 2 iulie 1919 cu spectacolul „Cotoiul e pe varză, pisica pe orez”. Deschiderea Cărăbuşului a fost un eveniment pentru bucureşteni.

Înfăţişarea deosebită a teatrului, fastul, baletul, orchestra, corul şi Tănase erau toate elementele unui spectacol care nu lăsa pe nimeni indiferent. Paietele multicolore, diademele orbitoare şi glasul celor care cântau şi uimeau lumea declanşau euforia aplauzelor. Tănase făcea spectacole pentru cei din stal, dar şi pentru a amuza publicul care ducea o viaţă grea. Astfel, angajează o stea a cinematografului francez mut, Prince, cunoscută sub numele de Rigadin.

Aflându-se la Londra, în mai 1928, Tănase o vede pe cântăreaţa şi dansatoare de culoare Josephine Baker, supranumită „Sirena tropicelor”, care se bucura de mare succes pe marile scene ale lumii. În ciuda unui onorariu exorbitant, Tănase o vrea la Bucureşti pe propria scenă. Şi, pentru că era pornit pe cheltuială, angajează de la Londra şi şaisprezece balerine. Ca balerinele noastre să se perfecţioneze în „dansurile moderne” de atunci, Tănase angajează un specialist în muzica de jazz, Ben Hors, care a stat la pupitru alături de Alexandru Bărcănescu, şi pe subreta Zizi Moustic.

“Nu se schimbă, măi, nimic.
Toate merg după tipic.
Unii vin şi alţii pleacă,
Toţi se laudă c-o să facă
Şi la urmă, neică… clei
Ca de obicei!”

Între timp, Tănase, bogat fiind, se căsătoreşte, dar nu uită de unde a plecat. Pe scena de la Teatrul Cărăbuş au debutat: Geo Barton, Colea Răutu, Elena Burmuz. A cîntat şi Maria Tănase. Au jucat şi cântat: Fory Eterle, Elena Zamora.

În anul 1932, Tănase pleacă la Berlin în vederea turnării unui film despre viaţa sa, pe cheltuiala proprie. Acolo se întâlneşte cu Charlie Chaplin. Turnarea s-a făcut la Bucureşti şi la studiourile Tobis-Klang din Berlin. Scenariul filmului fusese scris de N. Kiriţescu, special pentru marele actor.

Împlineşte 50 de ani de viaţă şi 30 de ani în teatrul de revistă. Constantin Nottara, bolnav, îi trimite o telelegramă: „Primeşte felicitări călduroase petnru sărbătorirea celor 30 de ani de teatru. Îşi urez o şi mai mare izbândă în activitatea dumitale prodigioasă. Ai creat un gen de interpretare ce va rămâne pilduire pentru actorii viitorului. Fii mândru.”

În seara sărbătorii, Tănase, năpădit de emoţii, spune: „De 30 de ani publicul e obişnuit ca de câte ori apar pe scenă să-l înveselesc. Cer scuze dacă astă seară îl voi decepţiona. Iertaţi-mă dacă vă spun, dar toată viaţa mea m-am ferit de onoruri, am trăit ca un om modest, cinstit, fără să iau locul nimănui, fără ambiţii materiale. Şi niciodată, pe nimeni, n-aş fi îndrăznit să-l tulbur cu prilejul împlinirii a 30 de ani de activitate teatrală, dacă alţii din prietenie şi din amabilitate, n-ar fi luat iniţiativa acestei sărbătoriri. Timp de 30 de ani nu m-am dezlipit de scenă.”

Constantin Tănase, omul

Pentru spectacole, cupletistul Tănase îşi crease între timp un costum. Se înfăţişa în haine cenuşii, cadrilate, pantaloni strâmţi, crizantemă la butonieră, batistă de culoare vie scoasă mult în afară, gambetă cenuşie, baston de trestie în mâna dreaptă, iar stânga o ţinea în şold. Devenise cunoscut şi avea succes în teatrul de revistă.

În timpul liber, petrecea. Îi plăcea să adune în jur prietenii. Îi plăcea să bea rom cu cafea, iar salata preferată avea următoarele ingrediente: vinete coapte, ardei graşi copţi, câţiva ardei iuţi copţi, două roşii coapte, puţină ceapă, usturoi, ulei, oţet, totul tocat mărunt … şi Tănase te servea personal cu acest îmbietor amestec pe care-l întindea pe felioare subţiri de pâine când ajungeai în vizită. Mânca de toate, cu poftă, şi bea cu plăcere un pahar de vin. De multe ori, îi hrănea pe cei goi, îi îmbrăca pe cei flămânzi.

Cel care a înveselit şi a făcut să râdă atâta lume a murit la 29 august 1945 în propria casă, în urma unei banale amigdalite (declanşată de o bere rece). Face febră, infecţia se răspândeşte. Cu o noapte înainte de a muri, îi spune medicului: „Doctore, să ştii că asta-i ultima noapte a lui Mihai Viteazul!” Unii au lansat tot felul de speculaţii privind decesul său. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul „Bellu” din Capitală, pe 31 august. Deasupra cavoului cu ferestre mari veghează un cărăbuş.

Tănase a decedat, dar nu a fost uitat. La 16 decembrie 1956, s-a inaugurat Teatrul satiric muzical “Constantin Tănase”, care astăzi se numeşte Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, din Bucureşti.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

Page 1 of 41234