Corespondenţă de la Sarajevo (1): Genuri clasice, reinterpretări europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/corespondenta-de-la-sarajevo-1-genuri-clasice-reinterpretari-europene/

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Primul titlu din competiţia de lungmetraje de ficţiune a Festivalului de la Sarajevo a fost „Grain”, noul film al cunoscutului regizor turc Semih Kaplanoğlu. Mult mai ofertant este însă „Western”, un excelent film al regizoarei germane Valeska Grisebach.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 august 2017

Aveam aşteptări foarte mari legate de noul film al regizorului Semih Kaplanoğlu, „Grain”. Includerea sa în competiţia celei de-a 23-a ediţii a Festivalului de la Sarajevo m-a surprins la momentul anunţării, şi asta pentru că cineastul turc obişnuia să îşi prezinte filmele în premieră mondială la festivaluri precum Cannes, Berlin sau Veneţia.

În 2007, „Yumurta” („Egg”), prima parte a unei celebre trilogii, a fost lansat pe Croazetă, iar ulterior a fost selectat şi în competiţia de la Sarajevo, unde actriţa Saadet Aksoy a fost recompensată cu premiul de interpretare.

A doua parte, „Süt” („Milk”), a concurat pentru Leul de Aur la Veneţia în 2008, iar filmul care a încheiat trilogia, „Bal” („Honey”), triumfa în 2010 la Berlin.

„Grain” înseamnă revenirea lui Semih Kaplanoğlu după şapte ani, astfel că interesul pentru acest film a fost unul foarte mare.

Este un proiect extrem de ambiţios: o distopie în care, într-un viitor nedefinit, un profesor specializat în genetica seminţelor şi angajat al unei corporaţii dominatoare evadează din oraşul futurist în care trăieşte – şi care este păzit de venirea sau plecarea imigranţilor prin ziduri magnetice ce îi ard pe loc pe cei care îl trec – pentru a căuta un alt expert ce studiase crizele care efectează seminţele modificate genetic, sursa centrală de hrană în această lume.

Intrigă abordarea genului SF de către un regizor consacrat prin filme poetice şi meditative, plasate în Turcia natală. Însă Semih Kaplanoğlu îşi păstrează stilul contemplativ, pe care îl aplică unei structuri de film speculativ, post-apocaliptic, realizat, în plus, într-un elegant alb-negru.

Coproducţie internaţională şi cu actori din mai multe ţări (inclusiv din România – Cristina Flutur, într-un rol secundar) care vorbesc în engleză, „Grain” impresionează în prima sa parte. Prin mişcări de cameră ample şi, în principal, prin planuri-secvenţă, Semih Kaplanoğlu dezvăluie cu lentoare, dar cu maxim impact prin surprizele de decor pe care le devoalează, oraşul distopic pe care l-a imaginat. Se remarcă o atenţie specială la spaţiu, de la străzile oraşului la câmpii.

Scenografia, poate cel mai puternic atu al filmului, combină elemente futuriste şi de SF (unele de o inventivitate spectaculoasă) cu mărci ale unui univers decăzut (clădiri distruse şi abandonate, străzi pustiite şi mizere).

Odată cu evadarea protagonistului din acest oraş intervine şi ruptura decisivă din film. Partea a doua, în care profesorul iese în pustiitate, în zone aride fără vegetaţie sau faună, şi îl întâlneşte pe celălalt expert, alungat de aceeaşi corporaţie, oferă puţine elemente de SF şi se duce într-o zonă mai curând mistică şi simbolică.

Fără strălucirea decorurilor din prima parte, şi dialogurile în engleză devin mai stridente şi apăsat explicative.

Mult mai ofertant a fost „Western”, al regizoarei germane Valeska Grisebach, inclus în secţiunea Kinoscope, dedicată unor hituri care au rulat deja prin mari festivaluri. Această coproducţie Germania-Bulgaria a avut premiera mondială în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes şi este unul dintre cele trei filme finaliste de la Premiul LUX.

Un grup de muncitori germani acceptă, prin firma la care sunt angajaţi, să meargă în Bulgaria pentru a construi o centrală electrică undeva în munţi, nu departe de un sat izolat.

Trimiterea din titlu la celebrul gen cinematografic american îşi găseşte acoperirea în premisa filmului şi în unele elemente din structura sa narativă: germanii, bărbaţi macho, se văd ca un fel de modernizatori veniţi să „cucerească” prin tehnologia şi cunoştinţele lor un Est pe care îl privesc cu superioritate. Pentru a-şi marca teritoriul, instalează inclusiv drapelul german în zona în care trăiesc.

Din acest grup se remarcă însă Meinhard (jucat de excelentul Meinhard Neumann, la prima apariţie în cinema), un fost luptător în Legiune, care se apropie cel mai mult de localnici. Prin calmul şi bunătatea sa, el câştigă simpatia sătenilor bulgari, care îl primesc printre ei.

Tocmai în această transformare discretă prin care trece protagonistul şi în întâlnirea dintre două lumi, dintre două civilizaţii diferite, se află miza acestui film. Nimic spectaculos, în sensul clasic, nu se întâmplă în „Western”. Şi asta pentru că Valeska Grisebach, care a scris şi scenariul, urmăreşte în primul rând să surprindă, cu delicateţe, momente din traiectoria interioară a protagonistului.

Şi o face printr-un tip de cinéma vérité care oferă numeroase secvenţe încărcate de emoţie, aşa cum sunt, de pildă, cele în care protagonistul discută cu sătenii, deşi nu le cunoaşte limba şi nici ei pe a lui.

 

 

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.