Costa Rica din piepturile noastre – Mondialul Metropolis
http://www.ziarulmetropolis.ro/costa-rica-din-piepturile-noastre-mondialul-metropolis/

În Costa Rica oamenii încă mai au răgaz să viseze cu ochii deschişi. Până pe 5.07.2014, ora 23.00 (lucrăm doar cu orele noastre) orice costarican îşi permite să ridice castele de nisip cu fundaţia făcută din mingi de fotbal.

Un articol de Dede's|4 Iulie 2014

În urmă cu 20 de ani, şi noi aveam dreptul să sperăm că putem demonstra lumii că suntem foarte buni la ceva. Şi eram destul de buni, evident e vorba de reprezentanţii noştri pe care din fericire nu îi alesesem prin vot direct, pentru că în acest caz, au dovedit-o alegerile din ultimii 24 de ani, am fi trimis o echipă care ne-ar fi vândut speranţele la primul colţ de stradă din Los Angeles.

Cum Prunea e destul de bătrân pentru fotbalul mare, iar Kenneth Andersson e şi mai bătrân, să revenim la Costa Rica zilelor noastre.

Cifrele capitalismului financiar ne spun că lotul antrenat de Jorge Luis Pinto este cel mai „ieftin” de la acest mondial, valorând în total 29.000.000 de euro, în condiţiile în care doar Ruiz are o cotă de transfer de 13.000.000 de euro.

Pentru a oferi un reper, trebuie să spunem că lotul Germaniei este evaluat de specialişti la 526.000.000 euro, iar cel al Olandei la 207.000.000 euro. Cum în fotbal, din când în când, sufletul bate contul bancar, „Los ticos” au reuşit să pătrundă în sferturi, aducând cu ei o briză proaspătă de inocenţă, pasiune şi prospeţime fotbalistică.

Suporterii Costa Ricăi sărbătorind calificarea în sferturi

Suporterii Costa Ricăi sărbătorind calificarea în sferturi

În mod evident Costa Rica nu se află printre cele mai spectaculoase echipe de la turneul final, dar oricând prefer un desen cu creta pe asfalt făcut cu dragoste de către un copil unei picturi realizate în silă de un profesionist aflat în permanenţă cu un ochi la şevalet şi un altul la portofel.

Toate semnalele şi semnele din lume ne indică Olanda drept câştigătoare, dar ce era de demonstrat a fost deja demonstrat, iar tot ce e în plus e un dar, atât pentru neutri cât şi pentru cetăţenii acestei ţări care a fost prima din lume care a decis prin constituţie să-şi desfiinţeze definitiv armata. După meciul cu Grecia 2,5 milioane de cetăţeni (dintr-un total de 4,5) au ieşit în stradă în frunte cu preşedintele.

După meciul cu Olanda 2,5 miliarde de oameni ar trebui să se ridice în picioare şi să aplaude, indiferent de scor, o echipă care a predat o lecţie despre depăşirea limitelor.

Apropo de limite, şi dacă Prunea reuşea să sară cu 30 de centrimetri în plus?

Foto cu Mondialul Metropolis şi World Cup 1994 – wikipedia

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.

Page 1 of 212