Cristi Puiu și Ivan Patzaichin, la Festivalul Internațional de Film Pelicam
http://www.ziarulmetropolis.ro/cristi-puiu-si-ivan-patzaichin-la-festivalul-international-de-film-pelicam/

 A treia ediţie a Festivalului Pelicam are loc la Tulcea între 13 şi 15 iunie şi aduce filme în premieră naţională cu semnătura unor regizori internaţionali premiaţi care ne spun poveşti despre legături strânse între viaţa oamenilor şi pământurile lor, din pădurea amazoniană până în Laponia.

Un articol de Liliana Matei|16 Mai 2014

Regizorul Cristi Puiu, câștigător al unor premii importante,  precum Un Certain Regard la Cannes sau Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, este unul dintre jurații competiției de lung metraje din cadrul Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni Pelicam. Alături de el, Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, președinte al Asociației de protecție a mediului Mila 23, va juriza documentarele de lung metraj.

Braddock, America (2013) este povestea unui oraș american care a fost cândva unul dintre cele mai importante centre de producție a oțelului. În anii ‘70 și ’80 industria s-a prăbușit, 90% din populație a plecat, lăsând în urmă cartiere întregi cu case abandonate. Regizorii Jean-Loic Portron și Gabriella Kessler surprind în film viața unor oameni care întrevăd cu greu un viitor printre ruinele industriei de oțel. Braddock, America a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes și va fi proiectat la Tulcea, în cadrul competiției de lung metraje, în prezența regizoarei Gabriella Kessler.

În aceeași categorie puteți vedea Costa da Morte (2013), un film documentar poetic despre “Coasta Morții”, o parte a coastei de nord-vest a Spaniei, legendară pentru nenumăratele nave ruinate și furtuni. În timpul epocii romane coasta din Galicia era considerată sfârșitul lumii. Regizorul Lois Patiño spune povestea uimitoare a oamenilor care au domesticit locurile încărcate de legende. El a fost premiat la Festivalul de Film de la Locarno pentru Best Emerging Director.

“Dorința de a observa natura, peisajele, alți oameni, alte obiceiuri, alte țări și de a ne raporta la mediul în care trăim nu a fost niciodată atât de pronunțată în România. Acest lucru este posibil la Pelicam care oferă experiențe în urma cărora putem înțelege mai bine lumea în care trăim și idei de implicare reală. Lecții bune pentru toată lumea. Vă așteptăm în orașul de la malul Dunării la mijlocul lui iunie pentru filme, workshop-uri, concerte și petreceri”, spune Benjamin Ribout, directorul festivalului.

Pelicam pornește de la București cu un eveniment la J’ai Bistrot, pe 29 mai, când sunteți invitați la vizionarea filmului câștigător de anul trecut, North of the Sun (2012), realizat de norvegienii Inge Wegge (25 de ani) și Jørn Ranum (22), doi surferi care iau o pauză de la viața de oraș și de la prieteni pentru a se da cu placa pe valurile înghețate ale unei plaje izolate din Norvegia, aflată la nord de răsăritul soarelui.

Unul dintre invitații Festivalului Internațional de Film Pelicam este regizorul american Reuben Aaronson, al cărui film, Amazon Gold, va fi proiectat la Tulcea, în afara competiției. Regizorul are în palmares participarea, ca operator, la realizarea filmului The Thin Red Line al lui Terrence Malick. Amazon Gold este filmul câștigător al premiului Green Film Network 2013, rețeaua internațională a festivalurilor de film de mediu, din care face parte și Pelicam. Documentarul spune povestea distrugerilor apocaliptice din pădurile tropicale ca urmare a mineritului ilegal după aur.

Foto: afiș Pelicam

20
/02
/17

Asociația pentru film documentar românesc Docuart organizează în perioada martie - iunie 2017 cea de-a 4-a ediție a Caravanei Docuart, în cadrul căreia sunt anunțate proiecții la Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Satu Mare, Gherla, Târgu Jiu, Arad și Vălenii de Munte.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

10
/02
/17

"N-am fost la teatru decât de două ori înainte de a intra în Institut. Am văzut doar două spectacole, şi asta nu pentru că m-a dus cineva din familie. Aveam un vecin care mergea la teatru şi m-a luat cu el. Nu a existat în familia mea o educaţie teatrală, un cult pentru teatru. Ai mei nu mergeau la teatru, mă trag dintr-o familie de oameni foarte modeşti, care nu-şi permiteau să cumpere bilete la spectacole." - Victor Rebengiuc. Unul dintre cei mai mari actori români în viață împlineşte astăzi 84 de ani.

Page 1 of 16412345...102030...Last »