Cu ochii închişi, pe muzica lui Wagner
http://www.ziarulmetropolis.ro/cu-ochii-inchisi-pe-muzica-lui-wagner/

Un spectacol de operă e o plăcere rafinată, şi – când e vorba de Wagner – foarte rară. O plăcere pe care o poţi avea anul acesta la Opera Naţională Bucureşti.

Un articol de Adina Scorţescu|11 Mai 2013

În stagiunea aceasta ai ocazia să-l descoperi pe Wagner, live, pentru că Opera Națională București îi aniversează bicentenarul nașterii. În formulă de concert, opera Tannhäuser a fost prezentată la sfârșitul lunii trecute,  sub bagheta lui Cristian Mandeal.  

Rar ai ocazia să asiști la un spectacol mai plictisitor – din punct de vedere vizual – decât o operă în concert, în care soliștii stau în picioare, în fața stativului pe care e pusă partitura; sau pe scaune, atunci când nu cântă. Însă, dacă treci peste inconvenientul vizual (câteodată te ajută și proiecțiile video, care sugerează spațiile abstracte, ca de exemplu peștera zeiței Venus), ai șansa de a te întâlni cu o creație muzicală care n-o să te lase indiferent.

Primele acorduri din Tannhäuser s-ar putea să-ți sune cunoscut.

Povestea se desfășoară în trei acte. Și, în cazul operei – spre deosebire de cărți sau filme – e bine s-o știi dinainte, ca să nu fii forțat să-ți ții privirea agățată de ecranul de deasupra scenei, care îți furnizează traducerea replicilor. Wagner probabil că n-ar fi ridicat din sprâncene la auzul cuvântului „replici“ (în loc de „arii“), pentru că vedea opera ca pe un gen dramatic complet, în care textul, decorurile, soliștii, corul și orchestra sunt la fel de importante.

În Tannhäuser, eroul principal (care dă și numele operei), un cavaler din Germania medievală (prezentată ca fiind profund religioasă) este condamnat de societate pentru că a cunoscut dragostea impură, carnală, a zeiței Venus. Se duce la Roma, ca să-și ispășească păcatele, însă Papa nu-l iartă. Dar sacrificiul iubitei sale, Elisabeth (care se roagă la Divinitate și, la final, moare) reușește să facă acest miracol.

Povestea e mai complexă (cu declamații de iubire, remușcări, îndoieli, concurs de cântece organizat în castelul din Wartburg) și orchestra punctează, sugerează, învăluie, pe tot parcursul ei (aproape patru ore, cu tot cu pauzele dintre acte). E important de știut că Wagner – spre deosebire de majoritatea compozitorilor de operă, care compun doar muzica – a realizat și libretul. S-a inspirat din povești medievale și din măreția castelului Wartburg, pe lângă care a trecut în 1842, când se întorcea, decepționat, de la Paris.

Personajul Tannhäuser a existat cu adevărat: A fost poet cavaler și pelerin – minnesänger – dintre cei care, în secolul al XIII-lea, colindau pe la curțile princiare germane. A călătorit în Franța, Italia și a luat parte la o cruciadă. De la el au rămas poezii cu note de senzualitate.

Castelul din Wartburg, una dintre sursele de inspirație pentru Tannhäuser

Opera lui Wagner nu e o experiență la îndemână – e complexă, lungă, obositoare (pentru public, dar mai ales pentru soliști. Efortul vocal la care sunt supuși eroii principali este atât de mare, încât doar câțiva indivizi dintr-o generație reușesc să facă roluri wagneriene). Îți cere multă atenție, dar îți și oferă pe măsură – o muzică ce pare fără sfârșit, în care inflexiunile vocii se contopesc cu sunetele orchestrei. Nu se întâmplă mare lucru pe scenă? Nu-i nimic, închide ochii și lasă-te invadat de muzică.

Info

Tannhäuser, de Richard Wagner

Dirijor: Cristian Mandeal

Maestru de cor: Stelian Olariu

Scenografie, light design și video design: Adriana Urmuzescu

Din distribuția de pe 26 aprilie: Marius Vlad Budoiu (Tannhäuser), Iulia Isaev (Elisabeth), Antonela Bârnat (Venus), Horia Sandu (Hermann)

Foto: Alexandru Constantinescu, Wikipedia

06
/12
/16

Asociația de părinți PRO MUSICA „Tudor Ciortea”, în colaborare cu Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, organizează vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 18.00, la Sala PATRIA din Brașov, concertul caritabil intitulat „Muzică de poveste”.

06
/12
/16

Trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană. Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore, miercuri, 7 decembrie 2016, de la ora 19.00, la Sala Radio. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

05
/12
/16

Abonamentele la Festivalul ”George Enescu” 2017 pentru seriile ”Recitaluri şi Concerte Camerale” şi ”Mari Orchestre” s-au epuizat într-un timp record – aproximativ 30 de secunde, respectiv 10 minute – de la punerea lor în vânzare, care a avut loc în această dimineaţă, de la ora 10.00.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

04
/12
/16

Pe 7 decembrie, la Sala Radio, trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

02
/12
/16

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, astăzi, 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, pe 5 decembrie, de la ora 18:00.

30
/11
/16

Începutul lunii decembrie aduce la Radio România Muzical, unicul post românesc clasic, jazz & more, întâlniri memorabile: cu unul dintre cei mai importanți compozitori ai tuturor timpurilor, Wolfgang Amadeus Mozart, comemorat la 225 ani de la moarte, dar și mari spectacole de operă, transmise în direct de pe două dintre cele mai importante scene ale lumii: Teatrele Metropolitan din New York și Scala din Milano

28
/11
/16

La cererea publicului și în urma succesului avut la premiera din luna septembrie, montarea inedită și modernă a celebrei operete „Văduva Veselă” de Franz Lehár, în regia lui Andrei Șerban, revine pe scena Operei Naționale București. Soliștii, baletul și corul Operei Naționale Române Iași, alături de orchestra Operei Naționale București, oferă spectacole în zilele de 1, 2, 3 și 4 decembrie, începând cu ora 18.30.

Page 1 of 9512345...102030...Last »