Astăzi, uneori folosite în exces, alteori ignorate cu desăvârşire, semnele de punctuaţie au un rol important de care, adesea, nu suntem conştienţi.
Un articol de Cristina Drăgulin|15 aprilie 2014
Istoricii presupun că în Antichitate cărțile erau citite cu voce tare. Căci altfel cum s-ar fi putut citi ceva având în vedere faptul că atunci nu existau semne de punctuație și spații între cuvinte? Se scria neîntrerupt și fără paragrafe. În Antichitate, cititul era rezervat câtorva oameni învățați (mai ales funcționari și clerici) și reprezenta, de obicei, un spectacol, scrierile fiind declamate în public de către oratori special instruiți.
În Evul Mediu, au început să fie introduse în texte primele semne de punctuație și scribii, lăsau spații între cuvinte. Acest lucru a permis una dintre marile revoluții din istoria scrisului și lecturii – aceea a trecerii de la cititul cu voce tare la cititul în gând. Tranziția a fost, desigur, lentă și a durat sute de ani.
Astăzi, uneori folosite în exces, alteori ignorate cu desăvârșire, semnele de punctuație, au un rol important de care, adesea, nu suntem conștienți. Ele „reglează” înțelegerea textului citit în gând, pot schimba sensul unei fraze în totalitate dacă sunt puse unde nu trebuie și pot îngreuna lectura dacă sunt utilizate necorespunzător.
Acum, vom vorbi doar de virgulă. O întâlnesc des între subiect și predicat. Ca și când cel care a scris a stat să se gândească la cum să continue textul și, în acest timp, a pus o virgulă pentru a „completa” momentul de reflecție.
Am strecurat în text două virgule între subiect şi predicat. Vă invit să le identificaţi, dacă nu le-aţi „ochit” deja.
O altă regulă încălcată des este despărțirea vocativului prin virgulă de restul propoziției, fapt ce conduce, uneori, la confuzii privind sensul mesajului:
„Ascultă, Radu! Tata spune o poveste” nu este același lucru cu „Ascultă Radu o poveste?”.
„Noi mâncăm copii. Veniți și voi?” nu este același lucru cu „Noi mâncăm, copii! Veniți și voi?”.
Mai puțin evidentă este greșeala în cazul acesta – „La mulți ani Ana!”, când înainte de Ana ar trebui să punem virgulă.
Un mic experiment. Iată un paragraf din textul de mai sus, scris fără virgulă și fără spații. Cât timp vă trebuie ca să-l citiți și să-l înțelegeți în comparație cu cel original?
astăziuneorifolositeînexcesalteoriignoratecudesăvârșiresemneledepunctuațieauunrolimportant decareadeseanusuntemconștiențieleregleazăînțelegereatextuluicititîngândpotschimbasensuluneifrazeîntotalitatedacăsuntpuseundenutrebuieșipotîngreunalecturadacăsuntutilizatenecorespunzător
