Cum era văzut odinioară Bucureștiul de străini
http://www.ziarulmetropolis.ro/cum-era-vazut-odinioara-bucurestiul-de-straini/

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

Un articol de Georgeta Filitti|6 Ianuarie 2017

1788, Domenico Sestini

„În mijlocul pieţelor se găsesc mânăstiri închise de ziduri groase iar în curtea lor interioară se află tot felul de prăvălii pentru mărfuri de valoare. Aceste construcţii prezintă marele avantaj că pe timp de război îi apără pe bieţii localnici de furturile şii nelegiuirile armatelor turceşti”.

1835, M. Cochelet

„La intrarea în Bucureşti, trăsurile erau pline de femei frumoase şi tinere, îmbrăcate elegant, după moda pariziană…, te puteai crede într-o mare capitală europeană. La Bucureşti, politeţea românească se arată în tot ce are ea mai plăcut şi ospitalier. Cu excepţia câtorva boieri care purtau încă, cu mare demnitate, vechiul şi impunătorul costum valah, toţi ceilalţi membri ai Divanului purtau haine încântătoare, croite după moda noastră. Dar ceea ce m-a uimit la culme a fost să-i aud exprimându-se într-o frumoasă limbă franceză şi vorbind despre Franţa ca şi cum ar fi fost cu toţii acolo”.

1846, A. Joanne

„La Bucureşti, vizitele se fac aproape la orice oră. Când o femeie intră într-un salon, ea va săruta fruntea stăpânei casei. Dacă, dimpotrivă, este o fată, ea va pune un genunchi la pământ şi va săruta mâna celei care a venit să o vadă, apoi, ridicându-se, îi va oferi acesteia obrazul. La bărbaţi, vizita se desfăşoară fumând. Robii aduc un ciubuc, stăpânul casei trage câteva fumuri, apoi îl oferă noului venit; după ce acesta a terminat de fumat, stăpânul bate de trei ori din palme şi îndată se aduce cafeaua, dulceaţa şi apa de trandafiri. Se despart imediat după asta şi, în multe cazuri, nu-şi rostesc nici un cuvânt”.

1869, Ulysse de Marsillac

„Şoseaua de acum 30 de ani nu mai seamănă cu cea de azi. Cum treceai de bariera Mogoşoaii (o bârnă mobilă cu dinţi lungi, care se învârtea prin manevrarea unui butuc şi a unui lanţ de fier la cele două capete), dădeai de un câmp plin cu tufişuri. În stânga era o casă mare cu o boltă la parter, de sub care ţâşnea un izvor, şi cu apartamente elegante la etaj. Era aşa numita Cişmea a lui Mavrogheni. În dreapta, exact unde cloceşte acum apa lacului, exista un turn cu moară de vânt…

…Cunosc multe femei care au gust şi cultivă cu brio muzica şi desenul; toate vorbesc cu eleganţă mai multe limbi străine, sunt interesate mai ales de problemele serioase pe care le ridică politica  şi filosofia, oferind soluţii cu atît mai interesante, cu cât inteligenţa lor nu este deformată încă din copilărie de prejudecăţi înguste. Ele citec mult şi nu numai romane, cunosc toate capodoperele noastre iar dacă în lume nu par destul de serioase şi îşi păstrează comorile inteligenţei pentru un cerc restrâns, credeţi-mă, este numai vina bărbaţilor”.

1877 Florence Berger

„Dacă cineva vrea să cunoască Bucureştiul, lasă-l să cheme o birjă, care este ea însăşi unul din angrenajele care rotesc lin, dar cu mare precizie, întreaga maşinărie socială. De multe ori ne întrebam ce s-ar întâmpla dacă românii, care sunt nişte comozi, s-ar trezi într-o bună dimineaţă şi ar constata că birjarii au intrat în grevă şi că nu mai sunt trăsuri care să-i ducă la restaurant, pentru micul dejun sau să-şi facă proba la croitor… Bucureştiul fără birje ar fi ca Veneţia fără gondole sau Cairo fără măgari ori deşertul fără cămile”.

1878, J.W. Ozanne

„Bucătăria boierului valah este una din cele mai alese, e o combinaţie a celor mai bune reţete din Apus şi din Răsărit. Boierul român are gust şi experienţă, fiindcă a trăit mult timp prin hotelurile din străinătate. În general, fiecare se descurcă în engleză. Mulţi români citec curent Times şi cunosc atât de bine literatura noastră, încât i-ar face de râs pe mulţi englezi”.

1899, René Paillot

„Restaurantele elegante şi foarte frecventate au o muzică lăutărească minunată. Aceşti artişti lipsiţi de griji, incapabili să păstreze până a doua zi ce au câştigat în ajun, cântă cu un talent, cu o vervă şi o măiestrie fără seamăn, deşi nu cunosc notele muzicale şi n-au ideie de tehnica şi subtilităţile care se învaţă de la profesor”.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

Page 1 of 3123