Cum să scrii un best-seller
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-sa-scrii-un-best-seller/

Admit: doar v-am ademenit cu acest titlu. Nu e ca şi cum aş şti. Altfel, vă trimiteam ilustrate din Lanzarote sau ceva. Nu e cazul.

Un articol de Andrei Crăciun|30 aprilie 2014

Textul acesta își propune totuși să explice, cu modestele mijloace de înțelegere ale celui ce sunt, de ce cartea “Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut” (Editura Trei, 2013) are un teribil succes.

Am puterea să recunosc – îi cunosc pe cei doi cațavenci care au co-scris-o. Am puterea să recunosc – am o slăbiciune, foarte personală, pentru cărțile care au fost întâi articole de ziar, am o slăbiciune pentru aceia, puțini, dar înțelepți, care știu să nu-și pună granițe între ceea ce scriu într-un ziar și ceea ce scriu într-o carte.

Mihai Radu și Simona Tache, deci. Ne-am întâmplat cândva într-un volum colectiv care era să intre în Cartea Recordurilor, dar n-a mai intrat. Îi cunosc atât cât se poate cunoaște un om la o singură bere.

Mă țin departe de prieteșuguri cu scriitorii. Un poet care deși a trăit mai mult beat afirma în deplină luciditate că aceștia, scriitorii-prieteni, sunt ca muștele care bâzâie în jurul aceluiași rahat.

Poetul acela mi-a fost, în prima dintre tinereți, poetul preferat. Numele său era Charles Bukovski. I-am dat, cum trebuie să îi dai poetului preferat, ascultare – laică, dar tot ascultare. Prefer, așadar, în chestiunea scriitorilor contemporani să îi admir sau dimpotrivă de la o necesară distanță.

Cronica aceasta ar fi trebuit să apară, probabil, așa cum apar cronicile, în preajma lansării. Am primit și eu cartea, cu autografe cu tot, am citit-o și m-am gândit că nu e nevoie să scriu în marginea ei. Era atât de evident bună încât urma o victorie în clar, la care nu aveam cu ce să contribui.

Puterea de seducţie

Acum, după aproape două anotimpuri, e altceva. Cartea și-a arătat, cum tacit i-am profețit, teribila putere de seducție. Acum, la mijloc e un fenomen care se cuvine înțeles. Pasionații de astrologie vor crede că s-au aliniat planetele. Noi, ceilalți, putem să observăm existența acestui fapt și să încercăm să ne-o explicăm cât de cât logic.

Observația I: sunt cărți proaste care au priză la public, sunt recenzate, sunt citate și sunt cumpărate (și aici sunt excepții). Cărțile lui Dan Puric, de pildă, sunt așa. Ele, cărțile proaste cu priză la public, există pentru că există și foarte mulți cititori care nu știu să citească.

Observația a II-a: sunt cărți bune care însă nu se vând. Primele romane ale lui Marquez sau Kafka antumul. Ele există pentru că există și foarte mulți cititori care nu știu să citească.

Observația a III-a: se întâmplă, foarte rar, și tocmai de aceea trebuie subliniat, căci e aproape miraculos, cărți bune care devin și populare. Ele există pentru că există și câțiva cititori care știu să citească și, mai ales, care știu să nu tacă textele citite. “Femeile de pe Venus, bărbații vin de la băut” e o astfel de carte.

femeile vin de pe venus-barbatii-de-la-baut

Desigur, ea poate fi făcută de frivolă, ea poate fi făcută de trecătoare. Ea poate fi acuzată că nu face altceva decât să trăiască în cârca tuturor stereotipurilor despre femei și bărbați, în siajul celor cunoscute, că e o simplă colecție de note de pe fronturile din interminabilul război al sexelor.

Cine nu îi cunoaște pe bărbații despre care scrie Simona – incapabili să aibă singuri grijă de ei, dependenți de mamele personale, prost îmbrăcați, nespălați, lipsiți de maniere, de grație, grabnic mâncători de șaorme, imposibili în arta înțelegerii cuvântului “broccoli”, carmoliști și curvari?

Și cine nu le știe pe femeile despre care scrie Mihai – fițoase, care se simt “așaaaaaaa”, care mereu “au ceva”, care mereu sunt în întârziere, adesea ipocrite, femei pe care, spre deosebire de cele venerate de alde Cărtărescu, le înnebunește IKEA, nu Cohen.

Am, ca tot omul, un text preferat. Se numește “ Vrei să-ți vorbesc murdar când facem curățenie?”. A fost să fie scris de Mihai. În el se expune posibilitatea ca o femeie să fie prietenă cu un bărbat așa cum un bărbat ar putea fi prieten cu un bărbat.

Atunci, scrie Mihai – și aici citez dintr-o memorie tot mai șubredă -, când ea ar constata că în bucătărie se află un gândac, el ar zice firescul “Dă-l în morții mă-sii!” și astfel se va fi rezolvat problema cu gândacul.

O bine temperată sinceritate

Simona și Mihai au un așa succes fiindcă în cartea lor, înaintea fiecărei exagerări, stă și puțin adevăr. Fiindcă oamenii, îndeobște, așa vorbesc, așa gândesc, așa se poartă.

Iar când le pui în fața ochilor o oglindă care doar îi constată, care nu-i judecă, intră într-o stare vecină cu zen-ul, unii, unele chiar își schimbă obiceiurile. Se povestește că această carte a avut inclusiv forța să reducă rata divorțurilor din țara noastră.

Mihai nu e misogin, deși așa pare, el nu e un absolvent de la Universitatea Mahalalei. Este unul dintre cei mai buni scriitori români încă în viață. Iar în aceste “bătăi în dialog”, mi se pare că el e cel care lasă de la el, cel care nu spune despre femei totul sau măcar cât ar putea spune procurorii cu adevărat rău-intenționați.

Simona are verbul iute, e inteligentă, pentru ea dialogurile n-au secrete (scriitori aspiranți știu toți că dialogul e proba ultimă, supremă de intimitate cu arta asta).

Ea știe să intensifice enigma existenței femeilor pe pământ. Nici ea nu e brutală cu bărbații, cum poate că ar fi meritat să fie. Îi tratează adecvat – ca pe niște copii cu o alarmantă sărăcie a argumentelor.

Mihai și Simona, deși par că desființează bărbații și femeile, în fond îi justifică. Ar fi mers un epilog simplu. (Mama, în caz că vei citi aceste rânduri, să știi că păstrez doar linia textuală a volumului, eu nu vorbesc – deloc – așa!). Epilogul, deci. Bărbatul: “Coae, ăștia suntem, plm”. Femeia ar fi avut cu siguranță înțelepciunea să fie concesivă.

Cum să scrii un best-seller? Probabil că începutul, ca toate începuturile bune, stă într-o bine temperată sinceritate.

Foto: Alex Revega

15
/09
/18

Vă invităm în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38). Totul începe cu o atentă selecție de titluri românești și străine, pentru adulți și copii, animate de întâlniri cu personalități din lumea culturală, lecturi în avanpremieră, seri muzicale, un salon literar lunar în care sunt discutate aparițiile editoriale care ne-au impresionat sau ne-au pus pe gânduri, o cafenea filozofică, evenimente pentru copii și un pubquiz.

14
/09
/18

Cătălin Dorian Florescu este invitatul primului eveniment Humanitas din această toamnă de la Librăria Cișmigiu. Marți, 18 septembrie, de la ora 19, Cătălin Dorian Florescu, laureat al Premiului Literar Andreas Gryphius 2018 pentru întreaga operă, va purta un dialog cu publicistul Cristian Pătrășconiu despre cel mai recent roman al său, Bărbatul care aduce fericirea, apărut la Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu.

12
/09
/18

Noua sufragerie-librărie din La Petite Bouffe-Cotroceni (zisă și „La Pisicul ghiftuit“) propune „o mică ghiftuială“ culturală lunară. Doritorii sunt invitați, așadar, în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38).

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

03
/09
/18

Astăzi a avut loc conferința de lansare a celei de a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași, în perioada 3-7 octombrie 2018.

29
/08
/18

Cu aproape zece ani înainte să moară, când se afla deja de ceva vreme sub observaţie psihiatrică, Friedrich Nietzsche începea să alunece pe deplin în propria poveste şi să se identifice cu zeul Dionysos, semnându-şi scrisorile cu numele lui.

29
/08
/18

Fundația Calea Victoriei și editura Humanitas vă invită joi, 30 august, de la ora 19:00, la un eveniment dedicat memoriei lui Neagu Djuvara, istoric şi eseist, autor Humanitas, apreciată personalitate culturală și primul lector al Fundației Calea Victoriei.

26
/08
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Florența a contribuit ca puține alte orașe la îmbogățirea patrimoniului cultural al lumii. Opera florentinului Dante Alighieri (1265-1321), poet, prozator, filosof, gânditor politic, stă mărturie în această privință.