Cum simt actorii un spectacol pe care îl joacă de 7 ani
http://www.ziarulmetropolis.ro/cum-simt-actorii-un-spectacol-pe-care-il-joaca-de-7-ani/

Care sunt noutăţile unui spectacol vechi de 7 ani aflăm de la cei 4 protagonişti, Ionuţ Grama, Florina Gleznea, Sînziana Nicola şi Emil Măndănac, care formează una dintre cele mai longevive echipe din zona teatrală independentă.

Un articol de Judy Florescu|22 August 2014

Spectacolul “Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, regizat de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, va avea loc duminică, 24 august, de la ora 18.00, la Godot Cafe-teatru. Inițial un examen de licență, spectacolul a ținut cu actorii și cu cele două regizoare timp de 7 ani, constituind un barometru față de activitatea lor profesională din prezent. Despre secretul unei relații de 7 ani cu publicul, cu teatrul, dar și cu textul dramaturgului american, discutăm cu protagoniștii spectacolului: Florina Gleznea, Ionuț Grama, Sînziana Nicola și Emil Măndănac. 

Judy Florescu: Cum a fost prima întâlnire cu echipa de la “Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, având în vedere că tu ai venit cu propunerea textului de Edward Albee?

Florina Gleznea: Îmi doream foarte mult să facem spectacolul.

Ce anume te-a atras la textul lui Edward Albee?

Umorul și cinismul. Sunt două puncte esențiale.

Poți să spui că te regăseai la 21 de ani în personajul Martei?

Ceva era acolo, ce mă atrăgea, dar cred că lucrurile s-au îndreptat treptat. Cu fiecare spectacol am început să descoperim, să ne descoperim.

Cum te simți acum după spectacol?

E destul de solicitant. E un spectacol care epuizează și care rupe o bucățică din tine.

Ai avut vreo reprezentație când ți-ai dorit să nu fi jucat?

Nu, în nici un caz. Poate am fost disperată că nu-l jucăm. Spectacolul e o bucurie pentru mine și pentru noi toți și ne dorim din tot sufletul să țină cât mai mult, că încă mai avem de oferit mult.

Care este elementul care vă ține împreună de 7 ani?

Cred că scopul comun. Ne dorim toți același lucru: să ne simțim bine în spectacol și el să fie bine. Vrem ca povestea să ajungă la public, ca oamenii să se emoționeze și să plece mai bogați acasă.

Ție ce-ți oferă acest spectacol după atâția ani?

În primul rând, îmi place foarte mult acest spectacol. Îmi place să mă joc. Îmi oferă mult. Mă îmbogățește. Poate sună patetic, dar nu aș putea să trăiesc momentan fără el. Îl iubim foarte mult. E parte din noi. Ne-a intrat pe sub piele.

Ai jucat acest spectacol împreună cu alt spectacol în aceeași zi?

Poate „Virginia“, de două ori în aceeași zi. Ca actor, cu o oră de pauză între, se poate. Viața te solicită. Nu cred că asta e problema, dacă poți să-l joci de două ori sau în combinație cu alte spectacole. Ești actor, ești perfomer și trebuie să faci.

De unde ai energia să fii performer?

Din minunăția asta de text. Spectacolul are două bucăți foarte bogate și foarte pline. La pauză suntem mai obosiți sau mai puțin obosiți, și cu toate astea trebuie să mergem și să facem mai departe ce avem de făcut. E un exercițiu foarte bun. Actoricește vorbind,  ne-a îmbogățit și ne-a antrenat. De 7 ani ne ține în continuare. În viața noastră e foarte important spectacolul ăsta ca un barometru în ce facem.

Te raportezi mereu la el?

Te raportezi la el dar e și puțin frustrant, pentru că nu poți să faci toată viața roluri de calibrul ăsta. E greu, dar când apar, te bucuri să vezi că apar.

Ionuț Grama și Florina Gleznea

Spune-mi de ce ești atât de fericit când tocmai ai terminat un spectacol atât de greu?

Ionuț Grama: E o oboseală plăcută. Ai o satisfacție după un spectacol la care ții foarte mult. Treci prin așa o călătorie ca actor cu spectacolul ăsta, încât întotdeauna te simți foarte obosit, dar și bine la final. E ca și cum ai trecut printr-o întreagă experiență din nou.

Cum este această experiență de 7 ani?

Nu se învechește. Nu simțim acești 7 ani. Nu ne săturăm să-l jucăm. Sunt niște roluri atât de ample și ca actor treci prin atâtea lucruri. Ești cu personajul de la începutul serii până spre final. Obosești cu personajul în timpul spectacolului apoi ești gata să pleci din nou la drum.

Tu cum simți acești 7 ani?

Nu-mi dau seama. E clar că sunt foarte conștient de faptul că-l jucăm de foarte mult timp. Ce mi se pare un pariu important al actorului este pe un lucru bine știut, bine repetat, să redescoperi lucrurile și să fie proaspăt de fiecare dată. De fapt, despre asta e meseria asta. De fiecare dată trebuie să parcurgi acea experiență a personajului ca și cum ar fi prima oară.

Mie asta mi se pare interesant după atâta timp să redescopăr niște lucruri. Maturizându-ne și noi, pentru că au trecut aproape 10 ani, totuși, automat vedem niște lucruri altfel și dăm alte nuanțe. Simțim lucrurile puțin altfel, pentru că într-adevăr, la 21 de ani a fost mai mult așa ca o asumare a unei grile de personaje. N-aveam experiența necesară, puteam doar să ne imaginăm cum ar fi. Acum suntem mai aproape de vârstele personajelor. Noi tot timpul glumim și spunem că o să jucăm până ajungem la vârstele personajelor.

Cum se menține prospețimea unui spectacol vechi de 7 ani?

Pur și simplu descoperi fiecare lucru care se întâmplă, fiecare surpriză. Nu este chiar atât de complicat. Pur și simplu lași totul să fie nou.

Cum a fost publicul din seara asta?

Ne-a dat o energie foarte ok. Nu pot să-mi dau seama, pentru că, fiind seri atât de diferite, publicul nu mai e un barometru. Eu ca spectator dacă aș vedea spectacolul cred că aș fi bulversat pentru că se dau atât de multe informații și sunt atât de multe subtilități. Personajele sunt mereu cu un pas înaintea publicului, mai puțin cei doi musafiri care sunt cumva exponentul publicului, dar și ei ascund niște lucruri. Spectatorii trebuie să descifreze tot ceea se întâmplă pe scenă.

Cine este personajul negativ din spectacol?

Nu e nimeni personajul negativ. Fiecare ascunde câte ceva din cauza unor frustrări, din cauza modului greșit de a vedea viața, din cauza așteptărilor greșite sau mult prea mari. Problemele acestor personaje sunt niște probleme false, după cum se semnala și într-o cronică. Uneori refuzăm să vedem lucrurile evidente din viața noastră și dramatizăm mai mult decât e cazul.

Care mai sunt emoțiile după 7 ani de spectacol?

DSC_3159-002

Sînziana Nicola

Sînziana Nicola: Au fost emoții pentru că nu am mai jucat de vreo două luni. Asta e destul de mult, chiar dacă îl știm pe dinafară. Dacă ne trezești la 5 dimineața, știm tot textul. Dar când sunt pauze din astea mari, de obicei apar și lucruri proaspete, noi, și atunci e mai interesant decât de obicei: când partenerul mai schimbă sau îi vine o altă idee.

Ce a fost schimbat în seara aceasta?

Colegul meu, Emil, de exemplu, a introdus o replică inexistentă în piesă, care a apărut spontan. Sunt lucruri mici pe care doar noi le știm, dar care pentru noi sunt o gură de aer proaspăt.

Cum este să jucați o dramă la Godot unde predomină comediile?

Din fericire e un text clasic pe care lumea îl cam știe și atunci știu la ce să se aștepte în mare când vin la spectacol. Când văd pe afiș „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ știu că nu e neapărat o comedie de la un capăt la altul. Atunci publicul nu pleacă nemulțumit de la spectacol.

Cum rezistă un spectacol 7 ani?

Cu mult sprijin, cu mult public care vine pentru că altfel nu ai avea de ce să-l joci. Spectacolul din seara asta nu e spectacolul pe care l-am făcut acum 7 ani. Noi ne schimbăm, așa că se schimbă și spectacolul.

Voi creșteți odată cu el.

Sau el crește odată cu noi.

Ce însemnat la început spectacolul acesta pentru voi?

A fost o încercare destul de grea. Un spectacol de două ore și jumătate e destul de greu, mai ales pentru o licență. A fost ca un fel de prim pas în a înțelege ce urmează să se întâmple cu tine după ce termini facultatea. Mai ales că am avut norocul să fie preluat de Teatrul Act și am intrat direct în pâine. Spectacolul e un pas important pentru toți cei care fac parte din el, de aceea cred că ne-ar fi foarte greu să renunțăm la el.

DSC_3161-001

Emil Măndănac

Când ați început spectacolul ca proiect de licență, nu v-a fost puțin teamă că nu se va observa limita de vârstă dintre cupluri?

Emil Măndănac: Au fost discuții în sensul ăsta. Oamenii chiar au criticat un pic aspectul acesta și nu ne-au sprijinit de la început cu toată inima, dar cred că s-a suplinit diferența asta și s-a mizat pe problemele care pot fi înțelese și la alte vârste.

De ce ai simțit nevoia să faci o schimbare în această seară?

Lucrurile astea apar spontan. Nu era nimic premeditat. Dacă un coleg întârzie o replică, se poate devia un pic traseul. Asta nu e ceva rău neapărat. Dacă ești viu și prezent, răspunzi organic la niște lucruri.

În ce alte orașe ați mai jucat spectacolul?

L-am jucat la Câmpina, la Târgoviște, la Sibiu, la Alexandria, la Iași.

Cum sunt reacțiile publicului de provincie?

Mie mi s-au părut foarte atenți și eu cred că așteaptă să vadă și altceva. În București sunt multe teatre, e un public format, iar oamenii care vin știu la ce vin. În provincie cred că e și fascinația asta un pic față de București și oamenii sunt curioși să vadă.

A fost vreo reprezentație la care nu ai fost mulțumit de ce ai făcut pe scenă?

Cred că în fiecare seară se întâmplă asta. Îmi reproșez infinite lucruri, că nu sunt suficient de concentrat, de pildă. Colegilor nu le reproșez nimic. În seara asta m-am simțit relativ bine, poate a fost prea puțină energie pe anumite momente, în ceea ce mă privește pe mine.

Având în vedere că aveți o anumită istorie cu acest spectacol, ai un carnețel pe care îți notezi lucruri referitoare la personajul tău?

Nu. Și știi de ce? Pentru că practic am început să joc cu spectacolul ăsta și pe undeva face parte din mine. E un fel de evoluție a mea ca actor și a spectacolului în paralel. E destul de organică relația asta. E tot timpul un control pentru mine. Nu e un personaj închis și rezolvat, ci apar tot timpul nuanțe, experiențe noi, care te schimbă pe scenă.

foto: Elena Simion, Alexandra Pașca

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.

06
/04
/16

Continuăm campania „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“ cu un nou interviu-portret. Ilona Brezoianu, douăzeci şi şase de ani. Actriţă în mare vogă la Bucureşti. Face furori, la Godot, cu spectacolul “Fata din Curcubeu”, de Lia Bugnar. În curând, o veţi vedea şi pe marile ecrane, în noul lungmetraj al lui Cristi Puiu. Ilona, aşadar.

06
/09
/15

Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort. Site-ul Uniunii Teatrale din România, www.uniter.ro, i-a prezentat în ultima lună pe tinerii calificați în marea finală, printr-o serie de interviuri. Ziarul Metropolis vă arată ce au răspuns zece dintre ei, la întrebarea: „de ce te-ai făcut actor/actriță?“

31
/08
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Lia Sinchevici (25 spre 26 de ani). Actriţă. Basarabeancă. Finalistă în acest an la Gala  HOP, care urmează să aibă loc la Costineşti. A jucat deja în filme de serie B. A jucat şi cu Jean-Claude Van Damme, şi cu Shia LaBeouf. Acum îşi construieşte un nume în teatrul românesc. Cum? Lia Sinchevici e – toată – o poveste.

Page 1 of 712345...Last »