D’ale Carnavalului la Opera din Iasi
https://www.ziarulmetropolis.ro/dale-carnavalului-la-opera-din-iasi/

Opera Naţională Română Iaşi încheie anul 2012 cu premiera spectacolului D’ale Carnavalului, în regia maestrului Ioan Tugearu. Astfel, duminică, 30 decembrie 2012, începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi, vă aşteptăm la un spectacol inedit de balet în An Caragiale. Ioan Tugearu este un artist cu un palmares uluitor, răsplătit de două ori […]

Un articol de Andrada Văsii|19 decembrie 2012

Opera Națională Română Iași încheie anul 2012 cu premiera spectacolului D’ale Carnavalului, în regia maestrului Ioan Tugearu.

Astfel, duminică, 30 decembrie 2012, începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași, vă așteptăm la un spectacol inedit de balet în An Caragiale.

Ioan Tugearu este un artist cu un palmares uluitor, răsplătit de două ori cu Premiul Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali, fost prim balerin al Operei Naţionale din Bucureşti şi fost director al Centrului Naţional al Dansului, iar din 2003, profesor la Universitatea de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti. „Montez spectacole de balet de 25 de ani, dar ce se întâmplă acum este o premieră şi pentru mine: sunt supus unei presiuni extraordinare, pentru că dansatorii trebuie să şi vorbească. Tot ce s-a putut transforma din text, am transformat în mişcare. Ce nu, am păstrat ca text. Colajul muzical va aminti de vremea când în mahalaua Bucureştiului nu era om fără pălărie pe cap, de vremea când răsunau cântecele Mariei Tănase, dar vor fi şi fragmente de muzică contemporană”, a dezvăluit regizorul şi coregraful Ioan Tugearu.

Din distribuție fac parte:

Nae – Sergiu Cotorobai

Mița – Roua Răuț

Catindat – Dumitru Buzincu

Iordache – Marian Chirazi

Crăcănel – Bogdan Tuluc

Pampon – Adrian Ciapă

Regia și coregrafia – Ioan Tugearu

Scenografia – Marfa Axenti

Libretul  – Liana Tugearu, după piesa omonimă de I.L. Caragiale

Colajul muzical – Ioan Tugearu, Antonel Oprescu

Proiecție video – Antonel Oprescu

Pregătire text – Pușa Darie

Asistenți coregrafie – Dorina Cotorobai, Sergiu Cotorobai

Interpretează ansamblul de balet al Operei Naționale Române Iași și elevii Colegiului Național de Artă “Octav Băncilă” Iași, secția Coregrafie.

De asemenea, Opera ieșeană va sărbători 55 de ani de la înființarea corpului de balet.

 

22
/05
/17

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

22
/05
/17

Un eveniment fără precedent în istoria muzicală a Chinei a avut loc de-a lungul săptămânii trecute: cursurile de Măiestrie Artistică Master Classes Mariana Nicolesco au reunit la Universitatea din Shenzhen, în apropiere de Hong Kong, cele mai proeminente talente din Conservatoarele şi Universităţile Chinei, printre care Beijing, Shanghai, Canton, Hunan, precum şi profesori şi maeştri de canto din întreaga ţară.

22
/05
/17

Se joacă la mall, la Băneasa, la Grand Cinema, nu așa, la Sala Epika, spectacolul „Cina de adio”. Cu Mihai Călin, Ecaterina Ladin și Gigi Ifrim. E o piesă scrisă de Alexandre de la Patellière și Matthieu Delaporte, dramaturgi francezi care ne sunt contemporani (ceea ce o face și un pic, dar doar un pic, prețioasă).

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

22
/05
/17

Într-o zi de 22 mai se năștea actorul britanic Laurence Olivier si se stingeau din viata compozitorul şi dramaturgul german Richard Wagner și scriitorul francez Victor Hugo.

21
/05
/17

,,Nu vă supărați, ați văzut cumva un domn cam atât de înalt care-a trecut pe-aici? Dar dumneavoastră ați văzut? Atât de înalt! Imposibi! Imposibil! Eu cred c-ați văzut, dar nu vreți să-mi spuneți.”

20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

19
/05
/17

O fată tânără trăiește o situație nefericită ce pare să nu aibă rezolvare. Orfană de mamă încă din copilărie, eroina noastră își pierde acum tatăl – plecat la război – și rămâne, la vârsta adolescenței, în grija unei mame vitrege, o femeie rea și apucătoare, preocupată doar de viitorul ei și al fetelor sale, Odette și Jeannette. Dar norocul omului e schimbător. Și uite-așa, într-o zi și-o noapte, sub privirea protectoare a unui Înger păzitor – Zâna celor buni la suflet –, lucrurile se îndreaptă și o pornesc pe drumul cel bun, iar lacrimile de supărare se transformă în lacrimi de fericire.

19
/05
/17

Cu ocazia aniversării a 70 de ani a maestrului Gigi Căciuleanu, duminică, 14 mai 2017, a avut loc un eveniment special dedicat artistului, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București şi totodată a fost programat spectacolul D'ale noastre (joi 11 mai 2017).

19
/05
/17

Regizat de Bogdan George Apetri şi cu Ana Ularu în rolul principal, "Periferic" (2010), unul din cele mai de succes debuturi româneşti ale ultimilor ani, este acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub.

19
/05
/17

Vivaldianno – City of Mirrors, un show complex ce îl are în prim plan pe Antonio Vivaldi, unul dintre cei mai iubiţi compozitori ai tuturor timpurilor, va fi pus în scenă, duminică, la Sala Palatului din Bucureşti.

19
/05
/17

Într-o zi de 19 mai se năștea actorul italian Michele Placido (71 de ani, astăzi), cunoscut publicului din România din popularul serial de la începutul anilor 90 "Caracatița", în care a interpretat rolul comisarului Corrado Cattani. Tot într-o zi de 19 mai, sculptorul și profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik a creat cubul care astăzi îi poartă numele.

18
/05
/17

Schilling Árpád și echipa „EXIT” tratează tema imigranților-emigranți. Duminică va începe ediția a zecea a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT. Printre cele mai importante obiective ale TESZT-ului se numără schimbul cultural între artiștii și teatrele din regiune și sprijinirea colaborării artistice.