Dan C. Mihailescu – aniversare cu evenimente surpriză la Librăria Humanitas
http://www.ziarulmetropolis.ro/dan-c-mihailescu-aniversare-cu-evenimente-surpriza-la-libraria-humanitas/

Joi, 12 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu puteţi asista la o seară de lecturi surpriză cu Dan C. Mihailescu.

Un articol de Andrada Văsii|12 Decembrie 2013

Joi, 12 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu puteţi asista la o seară de lecturi surpriză cu Dan C. Mihailescu.

Criticul literar îşi va petrece o parte a zilei de naştere împreună cu cei care îi împărtăşesc dragostea pentru cărţi.

Unul dintre cei mai populari critici şi istorici literari, Dan C. Mihailescu şi-a început cariera ca cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” şi a editat suplimentul cultural Litere, arte & idei de la Cotidianul.

Obţine Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Perspective eminesciene. A publicat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a.

Citiţi şi: Dan C. Mihăilescu: „În literatura noastră nu avem beţivi monumentali“

Acesta a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV.

Dan C. Mihailescu

Afişul evenimentului cu Dan C. Mihailescu 

Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară. Cele mai recente cărţi ale sale sunt „I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori” (Humanitas, 2012), „Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş” (Humanitas, 2012), „Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu” (Humanitas, 2013) şi „Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare” (Humanitas, 2013).

Foto credit: Razvan Socol, Humanitas, Dan C. Mihailescu

23
/04
/17

În acest an, odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

07
/04
/17

Viaţa mea, cel mai nou volum semnat de Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital.

07
/04
/17

Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo, în perioada 24 - 28 mai, iar Suedia este ţară învitată de onoare şi propune 20 de evenimente cu accent pe educaţie şi literatură pentru copii, egalitatea de gen, incluziunea socială şi promovarea diversităţii.

05
/04
/17

Editura de carte pentru copii Nemi publică o nouă serie pasionantă și plină de învățăminte: Tărâmul poveștilor. Vraja dorințelor, de Chris Colfer, o carte ce revalorifică și reinterpretează basmele clasice ale copilăriei, toată bogăția fantastică din cărțile lui Charles Perrault și ale Fraților Grimm. Cartea este recomandată copiilor de peste 9 ani.

Page 1 of 6512345...102030...Last »