Mulţi oameni sunt reticenţi să apeleze la psiholog sau la psihiatru când se confruntă cu o problemă de viaţă sau cu o tulburare psihică. Motivele pot fi multe, de la frica de a nu fi catalogat „nebun” de ceilalţi până la faptul că se îndoiesc că psihologul sau psihiatrul ar putea să îi ajute cu adevărat.
Un articol de Cristina Drăgulin|1 aprilie 2014
Alții cred că aceia care apelează la terapeuți sunt prea… leneși să-și rezolve singuri problemele și vor să frece menta pe divan la ei în cabinet, sunt prea… comozi să ia măsurile ce se impun într-o anumită situație de viață sau sunt prea… superficiali pentru a-și dori cu adevărat o schimbare în viața lor. Există multe confuzii și prejudecăți în privința activității psihologilor și psihiatrilor.
Dar, ce este un psiholog și ce este un psihiatru?
Psihiatrul este un absolvent al Facultății de Medicină, care și-a ales specializarea în patologie psihică. În urma rezidențiatului, el devine medic psihiatru care se ocupă, în principal, de persoanele cu diagnostic de tulburare mentală și are dreptul legal de a prescrie medicamente acestora.
Psihologul este un absolvent al Facultății de Psihologie, care după terminarea facultății poate lucra în cabinete de psihologie pentru a oferi consiliere, orientare profesională, pentru a evalua cu metode specifice procesele psihice ale unei persoane și nu are dreptul legal de a prescrie medicamente. El nu este medic.
Cei care se duc la ei doar freacă menta pe un divan sau chiar au ceva de câștigat?
Clienții lor se confruntă cu diverse probleme, de la situații de viață, precum divorțul sau conflicte în cuplu, până la tulburări psihice grave, precum schizofrenia sau depresia. În niciun caz nu freacă menta în ședințele de terapie. Expresia „a freca menta” (a lenevi) își are originile într-un obicei din Grecia Antică. Pe atunci, oamenii frecau mesele cu mentă pentru a le da un miros plăcut. Obiceiul a fost preluat și la noi în țară, mai ales de familiile înstărite. Se pare că această ocupație era preferată de servitori altor activități mai grele și, de aici, sensul expresiei. Povestea originii sintagmei „frecatul mentei” o puteți citi pe site-ul mistereledunarii.wordpress.com.
Divanul e rar întâlnit azi în ședințele de terapie. De obicei, clienții stau pe fotolii sau scaune. Celebrul Sigmund Freud a preferat divanul pentru că voia să îl țină pe pacient întins și cu spatele la terapeut, într-o poziție de relaxare. Până să ajungă să însemne „canapea fără spătar sau pat turcesc” și „judecată sau proces”, în Imperiul Otoman „divanul” era un Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice și tot „divan” se numea sala unde sultanul conducea ședințele Consiliului. Termenul a fost preluat în Țările Române pentru a desemna Sfatul Domnesc. Astăzi, divanul este cel mai des folosit cu sensul de „canapea”.
Cristina Drăgulin este jurnalist, traducător, psiholog și biblioterapeut. Este manager de proiect al site-ului de știri Psihologie.ro și al blogului de biblioterapie Stroke.ro.
Foto: wikipedia
