De la Bruckner la Tina Turner…
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-bruckner-la-tina-turner/

De la Bruckner la Tina Turner…ar putea fi o cale lungă – şi totuşi nu e chiar aşa. Pentru că în mod poate ciudat, într-o singură săptămână se lansează în cadrul aceleiaşi mari case de discuri – Deutsche Grammophon – discuri care conţin şi muzica lui Bruckner, dar şi a Tinei Turner.

Un articol de Cristina Comandaşu|25 iunie 2014

E adevărat însă, Tina Turner nu apare în repertoriul care a consacrat-o, ci pe un album mai curând din zona clasic crossover.

Ultimul concert, ultimul disc al dirijorului Claudio Abbado

În ianuarie 2014, când am aflat vestea dispariţiei binecunoscutului dirijor italian Claudio Abbado, eram deja informată că în februarie 2014 urma să apară un disc ce-i purta semnătura, pe care se regăsea şi numele pianistei Martha Argerich. În mod logic, am presupus că acesta avea să fie şi ultimul album al lui Claudio Abbado.

Însă în aprilie 2014 s-a anunţat că Deutsche Grammophon va lansa în 30 iunie, în preajma zilei când Abbado ar fi împlinit 81 ani (26 iunie) un disc ce cuprinde o înregistrare din chiar ultimul concert dirijat de Claudio Abbado: 23 august 2013, în cadrul Festivalului de la Lucerna.

Orchestra Festivalului de la Lucerna interpretează pe acest disc pe care l-am ascultat cu sufletul la gură Simfonia a IX-a de Bruckner. Nu ştiu dacă Abbado şi-a imaginat că acela avea să fie ultimul său concert, cântecul său de lebădă; însă această simfonie, ea însăşi cântecul de lebădă a lui Bruckner, sună atât de emoţionant. Este profesionalismul unei vieţi strâns în această înregistrare care nu mai este doar muzică, ci mai curând o experienţă metafizică – şi garantez că acestea nu sunt cuvinte mari.

Însă doar audiţia acestui disc cu totul ieşit din comun este dovada supremă – Radio România Muzical îl difuzează chiar în ziua când se lansează la nivel internaţional: luni, 30 iunie, de la ora 19.00. Puteţi să-l reascultaţi în reluare duminică, 6 iulie, de la ora 13.20 sau oricând, după 30 iunie, pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2014”

Vivaldi recomposed by Max Richter

Este vorba despre un album apărut în 28 aprilie 2014, a doua ediţie a unei lucrări scrise de compozitorul britanic de 49 ani Max Richter pe teme din „Anotimpurile” de Vivaldi. Prima versiune a apărut în 2012 şi a fost un succes fulminant de vânzări mai ales în Marea Britanie – ceea ce pentru mine, cel puţin, este surprinzător pentru un disc care rămâne totuşi unul cu muzică clasică, în special. E adevărat însă, Max Richter îşi aduce aici experienţa de compozitor de muzică de film, dar şi de muzică electronică, pe alocuri cu influenţe indie.

Aşa că „Vivaldi recomposed by Max Richter” este o experienţă sonoră cu totul specială: nu doar o transcripţie a „Anotimpurilor”, ci o meditaţie contemporană asupra muzicii vivaldiene, interpretată de violonistul Daniel Hope, un nume important al violonisticii actuale, şi Orchestra de Cameră Konzerthaus din Berlin, dirijor André de Ridder. În orice caz, o experienţă auditivă pe care o consider de neratat: puteţi să ascultaţi acest disc luni, 14 iulie, de la ora 19, la Radio România Muzical.

Love within cu Tina Turner

Nu e o greşeală – da, e acea Tina Turner. Ce caută ea într-un articol despre muzica clasică? În 9 iunie, sub sigla unui nou label al casei Deutsche Grammophon a apărut un disc pe care apare numele Tinei Turner ca parte a grupului vocal Beyond din care fac parte şi o soprană elveţiană, o interpretă tibetană de mantre şi una de muzică tradiţională indiană.

Albumul este unul în genul crossover – mixează muzici provenind din cele patru spaţii geografice din care provin membrele grupului Beyond – cu un accent evident pe muzica indiană – iar tema este legată de iubire şi credinţă. De altfel, pe prima piesă de pe acest album, Tina Turner, cu o voce încă fenomenală la aproape 75 ani, cântă imnul „Amazing Grace” – de asemenea de ascultat în 14 iulie, ora 19, la Radio România Muzical.

Este interesant că o casă de discuri dedicată prin tradiţie muzicii clasice a simţit nevoia să înfiinţeze un label dedicat proiectelor crossover care câştigă din ce în ce mai mult teren: primul album al labelului Panorama a fost „Opus” semnat de Schiller, apărut la începutul anului 2014. Înţeleg nevoia de a crea asemenea albume – am constatat că şi în România, în rândul tinerilor, Schiller şi Max Richter erau nume cunoscute încă înainte de apariţia oficială a albumelor lor. Eu mă bucur că este aşa: chiar dacă nu e 100% muzică clasică, Schiller şi Max Richter creează muzică de foarte bună calitate, ceea ce este un plus evident într-o piaţă muzicală invadată de lucruri de neascultat. Şi dacă la 20 ani asculţi Max Richter, sunt şanse mari ca la 35 ani să asculţi Beethoven sau Bruckner, de plăcere.

Sper să fie un pariu câştigat…

Discurile sunt disponibile în magazinele de specialitate din România şi la www.deutschegrammophon.com sau www.itunes.com.

Foto cu Tina Turner şi Claudio Abbado

 

Citiţi şi:
05
/04
/18

Se împlinesc, astăzi, 24 de ani de la moartea Kurt Cobain. Solistul şi fondatorul grupului Nirvana avea 27 de ani atunci când s-a sinucis (s-a împușcat în cap) pe 5 aprilie 1994 în vila lui din Seattle. Opt ani mai târziu,  ultima înregistrare în studio a trupei Nirvana, “You Know You’re Right”,  a fost scoasă pe piaţă ajungând pe prima poziție a clasamentelor din întreaga lume.

04
/04
/18

Muzicianul Mike Godoroja (53 de ani), cunoscut și ca realizator de emisiuni de radio și televiziune de profil blues, jazz sau rock, fondator al Mike Godoroja & Blue Spirit, a militat mereu ca românii să rămână în România. El ne-a oferit un interviu special în acest an al centenarului Marii Uniri.

03
/04
/18

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu își dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19.00, într-un concert de excepție alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa.

30
/03
/18

Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 8 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

30
/03
/18

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține concertul extraordinar de Paște duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, la Ateneul Român. Nelipsit din tradiția evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susține neîntrerupt de 55 de ani, concertul din acest an coincide cu sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox și cu Paștele pentru creștinii de rit catolic.

29
/03
/18

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.

28
/03
/18

Cel mai longeviv festival de jazz din România își așteaptă spectatorii la Sibiu în a doua jumătate a lunii mai. În perioada 17-20 mai 2018, Piața Mare va vibra în acorduri de jazz, în cadrul celei de-a 48-a ediții a Sibiu Jazz Festival.

26
/03
/18

Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu –  ArgEnTango Tradițional –, derulat în luna martie 2018, în 10 orașe din România și Germania, și care ajunge marți, 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în concertul de închidere a turneului.

26
/03
/18

Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viață, la vârsta de 56 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze hepatice în locuința sa mizeră din Viena, într-o dezordine de nedescris.

23
/03
/18

Un domn de culoare încântător și o... "wonderful version of All Of Me". Live in Frankfurt , in timpul Festivalului Musikmesse de la Frankfurt

22
/03
/18

„Extraordinar ! Eşti printre cei mai mari din lume!” (Sergiu Celibidache), „Îl ascultam fascinaţi…” (Le Monde), „Dan Grigore face parte din categoria pianiştilor de superclasă.” (Tagesspiegel)... Filarmonica „George Enescu” dedică concertele de astăzi, 22 martie și vineri, 23 martie 2018, pianistului Dan Grigore, care aniversează 60 de ani de activitate.

21
/03
/18

Sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, cu sprijinul Kaufland România, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, și în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,  Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Wagner Arte Frumoase și Povești,  Floria.ro, organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.