De trei ori cinema de autor
http://www.ziarulmetropolis.ro/de-trei-ori-cinema-de-autor/

După un început de an sărac în filme de autor pe marile ecrane, a venit momentul pentru trei astfel de producţii de pe trei continente diferite, premiate la mari festivaluri. O bună alternativă la produsele hollywoodiene mai mult sau mai puţin inspirate.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 Februarie 2014

După un început de an sărac în filme de autor pe marile ecrane, a venit momentul pentru trei astfel de producţii de pe trei continente diferite, premiate la mari festivaluri. O bună alternativă la produsele hollywoodiene mai mult sau mai puţin inspirate.

Cu „Prince Avalanche”, un film american independent, cineastul David Gordon Green a câştigat în 2013 premiul Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlin. Şi tocmai regia salvează povestea din banalitatea care o pândeşte permanent.

În vara lui 1988, la câteva luni după un incendiu de pădure devastator, Alvin (Paul Rudd) şi mai tânărul Lance (Emile Hirsch), doi muncitori şi posibil viitor cumnaţi, îşi petrec vara vopsind marcajele pe un drum pustiu în sălbăticie.

Între certuri, împăcări şi confesiuni reciproce, se întâlnesc cu un misterios bătrân, şofer de camionetă, care îi aprovizionează cu alcool şi cu sfaturi de viaţă, dar şi cu o la fel de misterioasă femeie care îşi caută trecutul în rămăşiţele casei distruse de flăcări.

O premisă cât se poate de simplă (inspirată dintr-un film islandez din 2011), transformată însă de David Gordon Green într-o dramedie la foc mic, în care nici comicul nu are sclipire (dar are, uneori, subtilitate), nici latura emoţională nu debordează de originalitate. Este o echilibristică riscantă între farsă (reuşită în câteva momente) şi studiu de caracter (insuficient aprofundat), ajutată de câteva cadre picturale cu natura impasibilă la dramele oamenilor.

Filmul surprinde totuşi prin stranietatea şi, uneori, absurdul situaţiilor. Prin ironia, dar şi compasiunea cu care sunt priviţi cei doi protagonişti – ridicoli prin discrepanţa dintre aspiraţii şi adevăratul lor temperament. Prin lirismul reţinut şi prin lejeritatea pe care şi-o asumă David Gordon Green.

„Prince Avalanche” este distribuit de Transilvania Film şi va avea premiera pe 21 februarie.

**********

Tot o dramedie minimalistă, dar mai reuşită, este filmul japonez „Like Father, Like Son” („Aşa tată, aşa fiu”/”Soshite chichi ni naru”), recompensat în 2013 cu Marele Premiu al Juriului la Cannes. Scenaristul şi regizorul Kore-Eda Hirokazu, un favorit al festivalurilor, propune o poveste contemporană, inspirată dintr-un fapt care are loc frecvent în Japonia.

Un cuplu tânăr află că îndrăgitul lor băieţel de şase ani nu este de fapt fiul lor natural, pentru că, la maternitate, le-a fost oferit din eroare un alt nou-născut, iar bebeluşul lor adevărat a ajuns la altă familie. Cei doi au de ales între a-şi continua viaţa ca până acum sau a-i cunoaşte pe părinţii naturali ai copilului lor – care sunt, totodată, cei ce le-au crescut fiul lor natural – şi, eventual, a cădea de acord asupra unui schimb de copii.

O dilemă abisală, ale cărei numeroase dificultăţi şi implicaţii sunt tratate remarcabil de Kore-Eda Hirokazu – printr-un amestec de umor tandru şi emoţie bine stăpânită, dublat de o bună coordonare a distribuţiei şi, în special, a celor doi copii, care sunt de un firesc dezarmant în rolurile lor.

Bineînţeles, opoziţia dintre familia înstărită (rece şi nu foarte unită) şi familia mai săracă (apropiată şi mai caldă) este simplistă şi schematică, chiar dacă plauzibilă. Dar îi foloseşte regizorului-scenarist pentru a arunca o privire (critică) asupra Japoniei – văzută ca o societate divizată economic şi încă pronunţat patriarhală (taţii sunt uşor caricaturizaţi, în timp ce mamele sunt personaje mai complexe).

Şi pentru a lansa întrebări universale cu iz filosofic: este legătura de sânge cu un copil, practic necunoscut, atât de puternică pentru a şterge primii şase ani (cei mai importanţi) din relaţia cu un copil din alţi părinţi? Este mediul social determinant în formarea unui copil? Ce se întâmplă cu copiii aflaţi într-o astfel de situaţie?

Răspunsurile nu sunt uşoare, iar meritul cineastului japonez este că nu oferă soluţii decisive, ci deschide piste de interpretare, fără a face apel la trucuri melodramatice. Film de festival, „Like Father, Like Son” are totuşi şi resursele de a prinde la un public mai larg, dispus să meargă la cinema nu doar pentru divertisment, ci şi pentru a-şi pune întrebări.

Distribuit de Independenţa Film, „Like Father, Like Son” va intra în cinematografe din 21 februarie.

**********

„The Broken Circle Breakdown” (foto sus), în regia belgianului (flamand) Felix Van Groeningen, câştiga acum un an trofeul Label Europa Cinemas la Berlinală. De atunci, lungmetrajul a avut un traseu impresionant, ajungând la sfârşitul lui 2013 în palmaresul Academiei Europene (premiu de interpretare pentru actriţa Veerle Baetens, care a învins-o pe Luminiţa Gheorghiu) şi, la începutul acestui an, printre nominalizările la Oscarul pentru film străin.

Într-un colţişor din zona flamandă a Belgiei, decupat parcă dintr-un peisaj rural texan, Didier (Johan Heldenbergh, coautor al piesei care stă la baza filmului), cântăreţ într-o trupă de bluegrass, şi Elise (Veerle Baetens), parteneră de trupă şi posesoarea unor tatuaje spectaculoase, duc o viaţă de cuplu obişnuită, după o îndrăgostire fulgerătoare. Asta până ce descoperă că fetiţa lor are o boală incurabilă, fapt ce le pune relaţia în pericol, scoţând la suprafaţă şi diferenţele.

Felix Van Groeningen renunţă însă la modul clasic de naraţiune, în care întâmplările se derulează cronologic. Cineastul amestecă, printr-un montaj al emoţiilor, fragmente din diverse perioade, întinse pe câţiva ani, din viaţa cuplului (inclusiv momente muzicale care redau bucuria lor de a cânta muzica ce i-a adus împreună).

Este o strategie regizorală de efect, pentru că nu permite spectatorului să se instaleze prea mult într-o anumită stare emoţională, deşi filmul este dominat de carisma şi vitalitatea pe care cei doi interpreţi le-o imprimă personajelor. Trecerile de la buna dispoziţie a existenţei în doi la tragedia fetiţei marchează rupturi şi schimbări de ritm care necesită o readaptare permanentă din partea privitorului.

Drama se accentuează pe măsură ce filmul se îndreaptă spre final, dar, cu toate acestea, nu alunecă în patetism, iar intensitatea emoţională cu accente melo (un melodramatism totuşi mai puţin deranjant) nu-şi pierde din consistenţă.

În ciuda dinamicii sale speciale, filmul nu este scutit de câteva clişee (fetiţa bolnavă descoperă o pasăre moartă; decăderea obligatorie a iubirii) şi de meteahna de a trage spectatorul de mânecă pentru a transmite un mesaj – răbufnirea de ateism a lui Didier (sau, probabil, a actorului-scriitor Johan Heldenbergh) după un discurs fundamentalist televizat al lui George W. Bush (acţiunea e plasată pe la mijlocul anilor 2000), în contrast cu înclinaţiile spre spiritualitate ale lui Elise.

„The Broken Circle Breakdown” este distribuit de Independenţa Film şi va putea fi văzut în cinematografe din 7 martie.

Ionuţ Mareş, autorul cronicilor,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.

21
/03
/17

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 și TVR HD, dar și online pe www.premiilegopo.ro și www.cinepub.ro.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

16
/03
/17

Scris şi regizat de Paul Negoescu şi disponibil acum şi pe platforma gratuită Cinepub, „Două lozuri” a arătat că o comedie de mic buget poate avea succes la public (şi în bună parte şi la critică) fără a face apel la cele mai facile instrumente (şi cu o inspirată campanie de promovare).

16
/03
/17

Cea de-a opta ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (10 – 14 mai 2017) îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu. Cinefilii și îndrăgostiții de film românesc vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul în prima zi de festival. Noutatea din acest an este că selecția filmelor din festival este realizată chiar de invitatul special – Cristian Mungiu, în colaborare cu Ambasadorul cultural, Irina – Margareta Nistor.

16
/03
/17

CRONICĂ DE FILM „Silence”, cel mai nou film al legendarului regizor american Martin Scorsese, realizat după un roman japonez, aspiră la clasicism.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

15
/03
/17

Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, eveniment care răsplătește anual performanța în cinematografia românească, va avea loc marți, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.

15
/03
/17

În colaborare cu partenerul său pe termen lung, celebra secțiune a Festivalului de Film de la Cannes, Quinzaine des Réalisateurs, BIEFF 2017 aduce în România cel mai recent lungmetraj al legendarului Alejandro Jodorowsky, una din figurile emblematice ale cinema-ului de avangardă, renumit pentru provocatoarele sale capodopere suprarealiste din anii ‘70 („Santa Sangre”, „El Topo”, „The Holy Mountain”).

14
/03
/17

O știm și o îndrăgim din “Saltimbancii (1981) – adaptarea nuvelei lui Cezar Petrescu "Fram, ursul polar" -, din „Iarna Bobocilor” (1977), din „Pruncul, Petrolul şi Ardelenii” (1981), din „Faleze de nisip” (1983) și din multe alte filme. Anul trecut, la două decenii de la retragerea din viața publică, actrița a primit premiul de excelenţă la cea de-a 15-a ediţie a TIFF. Carmen Galin împlinește, astăzi, 71 de ani!

13
/03
/17

Nominalizat la Premiile Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”, pentru rolul Hogaș din „Câini”, actorul Gheorghe Visu spune că cel mai mult în filmul lui Bogdan Mirică i-a plăcut să tragă cu pistolul, la final.

Page 1 of 16712345...102030...Last »