„Lună de miere”, „lacrimi de crocodil” şi „fiasco”. Nu, nu există nicio legătură (directă…) între cele trei expresii, dar pe toate le folosim destul de des în viaţa noastră de zi cu zi. Fiecare dintre ele are însă în spate o poveste. Ziarul Metropolis vă oferă lunar poveşti despre cuvinte.
Un articol de Liliana Matei|22 ianuarie 2017
Dacă v-ați întrebat vreodată de unde provine expresia atât de dulce „lună de miere”, asociată astăzi mai mult cu ofertele agențiilor de turism decât cu sensurile ei mai vechi, ei bine, trebuie să știți că poveștile pe care le poartă în spate sunt vechi de mii de ani și originea ei este revendicată din mai multe părți. Una dintre explicații și cea mai importantă este aceea că expresia provine din Orient și se află consemnată în celebra carte „Zend Avesta” a vechilor perși. „…Prima lună de căsătorie e luna de miere, iar a doua, luna de pelin”, citează și Voltaire din „Zend Avesta”. Prin urmare, din această completare azi întotdeauna omisă sau uitată, reiese că vechii perși erau destul de circumspecți în privința dulceții căsătoriei și voiau să arate în acest fel cât de puțin durează fericirea… O lună doar! Până la noi a supraviețuit, se pare, doar prima parte, pelinul fiind uitat undeva, printre secole… De asemenea, o altă poveste care stă în spatele expresiei ar proveni nici mai mult nici mai puțin decât din Babilon, unde, în prima lună de după nuntă, tatăl miresei îi oferea ginerelui o băutură făcută din miere de albine fermentată, un afrodiziac, pe care el era obligat să-l bea, timp de o lună întreagă, pentru ca tânărul cuplu să aibă cât mai repede copii.
Și de la „luna de miere” la „lacrimile de crocodil” nu-i decât un pas… O expresie pe care o folosim aproape la fel de des. De unde provine ea de fapt? În vechime exista credința că, în perioada când își aduce pe lume puii, crocodilul, fiind mai greoi în mișcări, recurge la un vicleșug ca să-și procure hrana. Se așază pe malul fluviului, se spunea, și se preface că suferă, imitând destul de bine plânsul omului. Stârnind mila celor care treceau pe lângă el, își atrăgea în acest fel victimele și le devora apoi. Expresia, care azi înseamnă exact durere prefăcută și suferință amăgitoare, există în cam toate limbile.
„Fiasco”… Fiasco e un cuvânt care ne sare de pe buze mult mai des decât ne dăm seama. Ce poveste ascunde el în spate? În italiană, de unde provine, sensul lui propriu este „sticlă”, mai exact „carafă”. Se presupune că la origine, a existat un italian din zona Veneției, pasionat de spectacole. Într-o seară, bărbatul cu pricina s-ar fi aflat într-un local unde se desfășura un spectacol muzical. Și supărat nevoie mare pentru că nu i-a plăcut cum cânta unul dintre interpreții de pe scenă, a cerut un „fiasco”, adică o carafă, pe care s-o arunce pe scenă în semn de protest. Gestul a fost imitat de mulți alții și în acest fel „fiasco”, adică sticla aruncată pe scenă, a devenit sinonimă cu eșecul, cu insuccesul. În timp, expresia a părăsit sala de spectacol, iar astăzi cuvântul „fiasco” acoperă aproape orice tip de eșec.
