Deja Vu cu Dan Chişu
https://www.ziarulmetropolis.ro/deja-vu-cu-dan-chisu/

CRONICĂ DE FILM A patra experienţă de regizor a lui Dan Chişu în tot atâţia ani, „Déjà Vu” este un film cu pretenţii de experiment, în care jocul bun al actriţelor Ioana Flora şi Mirela Oprişor şi gustul pentru farsă nu ascund pe deplin senzaţia de improvizaţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 noiembrie 2013

CRONICA DE FILM A patra experienţă de regizor a lui Dan Chişu în tot atâţia ani, Deja Vu este un film cu pretenţii de experiment, în care jocul bun al actriţelor Ioana Flora şi Mirela Oprişor şi gustul pentru farsă nu ascund pe deplin senzaţia de improvizaţie.

Dan Chişu este un cineast ambiţios, chiar dacă întârziat. Atât de ambiţios, încât în 2013, la 58 de ani, a ajuns, cu „Déjà Vu“, la al patrulea lungmetraj regizat, după „Websitestory” (2010), „Ursul” (2011) şi „Şi caii sunt verzi pe pereţi” (2013). Şi mai are încă unul pe ţeavă pentru anul viitor, „Bucureşti NonStop”.

Este o aglomerare de filme produse aproape în totalitate fără bani de la CNC (excepţia o reprezintă „Ursul”), care denotă, probabil, o tentativă de recuperare a unui timp pierdut sau regretul unui start ratat. De aici, poate, şi inconştienţa şi, într-un fel, naivitatea (nu întotdeauna favorabile) cu care Dan Chişu se aruncă în proiectele sale cinematografice.

O bună dovadă în acest sens o reprezintă cel mai nou film al său, „Déjà Vu“, care va intra de vineri în cinematografe.

La intersecţia dintre film cu ambiţii de experiment şi exerciţiu de stil practicat în general de tineri la început de „carieră“ regizorală, „Déjà Vu” este o experienţă care se salvează pe alocuri de pericolul banalităţii în special datorită distribuţiei – Ioana Flora, prezentă aproape în toate cadrele, şi, într-un rol mai mic dar percutant, Mirela Oprişor, două din cele mai bune tinere actriţe de film din România -, dar şi unei lejerităţi care testează pe alocuri farsa, cu rezultate surprinzătoare.

deja vu Mirela Oprisor

Actriţa Mirela Oprişor, într-o scenă din filmul „Deja vu“

„Déjà Vu” este filmat exclusiv din perspectiva vizuală a protagonistului (POV), Mihai (interpretat de Dan Chişu), al cărui chip nu este arătat în niciun moment, dar a cărui voce este prezentă în dialogurile cu amanta sa, Tania (Ioana Flora).

Actriţa a avut o experienţă similară în „Pescuit sportiv” (acolo POV-ul încercat de directorul de imagine Adrian Silişteanu şi de regizorul-scenarist Adrian Sitaru trecea de la un personaj la altul), numai că Dan Chişu duce ideea la extrem şi nu foloseşe un operator – îşi dirijează singur camera, pe care o are ataşată într-o cască uriaşă pusă pe cap (informaţie dezvăluită la proiecţia de presă a filmului).

Este dimineaţa devreme, iar Mihai, a cărui profesie este doar sugerată, se află în luxoasa sa vilă din Bucureşti împreună cu Tania. Cei doi au o relaţie de aproape trei ani, pe care Mihai pare în sfârşit dispus să i-o dezvăluie soţiei sale, vedeta Valeria (Mirela Oprişor), spre a cărei locuinţă din apropiere de Bucureşti pornesc cei doi amanţi.

Citiţi şi: Bucuresti NonStop – singurul film românesc prezent la CentEast Market

Cu o structură clasică şi împărţit în trei segmente bine delimitate – pregătirile de dimineaţă din prima casă, drumul cu maşina şi întâlnirea în trei din a doua locuinţă -, filmul se străduieşte să propună câteva idei despre nehotărârea masculină şi capriciile feminine, despre apropierile şi respingerile dintr-un cuplu, despre imposibilitatea de a ieşi dintr-o anumită repetitivitate emoţională şi chiar despre cinema (mai degrabă la prima mână).

Numai că ideile nu sunt atât de original lansate încât să merite o atenţie sporită. Mai ofertantă este încercarea, pe alocuri reuşită, de a experimenta farsa, pe care Ioana Flora şi Mirela Oprişor par a o accepta cu o voluptate a jocului.

Déjà-vu-urile sunt redate rudimentar, în timp ce unele inadvertenţe tehnice şi scăpări scenaristice, dar şi improvizaţii vizibile trag în jos un film care pare mai mult o tentativă de a satisface un capriciu al regizorului-scenarist, decât de a se erija în discurs cinematografic demn de reţinut.

Textul reprezintă o formă uşor modificată a unei cronici apărute pe site-ul MareleEcran. Filmul a intrat din 15 noiembrie în cinematografe.

INFO

Déjà Vu (România, 2013)

Regia: Dan Chişu

Cu: Ioana Flora, Mirela Oprişor

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Deja vu – capturi film



27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.