„Delta Bucureștiului”. Memorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/delta-bucurestiului-memorie/

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi ştiam şi îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franţa – documentarul „Delta Bucureştiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 august 2020

Deși Eva Pervolovici a studiat regia de film mai întâi la UNATC, în București, influența mediului din Franța, țara sa de adopție de mai mulți ani, se vede asupra cinema-ului pe care îl practică.

Se putea observa asta încă de la „Marussia”, debutul său despre viața grea și peregrinările unei imigrante ruse din Franța, mamă singură a unei fetițe. Dar inspirația e parcă și mai vizibilă în cel mai nou film, documentarul „Delta Bucureștiului”.

Titlul e derutant: filmul nu e în primul rând despre Delta Văcărești, acest spațiu natural excentric din București de la care pornește și documentarul social „Acasă” al lui Radu Ciorniciuc, lansat în România tot la TIFF (iar întâmplarea a făcut că le-am văzut pe amândouă în aceeași seară).

Eva Pervolovici propune o altă perspectivă, una memorialistică și personală. „Delta Bucureștiului” este un documentar în care se întrepătrund inventiv povestea locului, în special a fostei mănăstiri închisoare Văcărești, dărâmată de Ceaușescu, și dramele câtorva femei care au trecut prin fostul spațiu de detenție, unde au și născut, și care sunt acum intervievate (una dintre ele, chiar alături de fiica ei venită pe lume la închisoare).

Dominantă este însă experiența artistei și scriitoarei Lena Constante, așa cum reiese din memorialistica sa. De altfel, extrase emoționante din textele acestei personalități prea puțin cunoscute a culturilor română și franceză străbat filmul, iar vocea care le citește în franceză e a celebrei actrițe Sandrine Bonnaire.

Dar există și o legătură directă cu regizoarea însăși: Eva Pervolovici a primit la Paris, de la mama sa din România, o tapiserie făcută de Lena Constante. Iar asta declanșează un proces intim de aducere aminte – la începutul anilor 2000, cineasta și-a trăit adolescența printre spațiile abandonate și mizere ale Deltei Bucureștiului, pe ale cărei ziduri de ciment care au înlocuit mănăstirea și-a practicat una din primele pasiuni artistice – desenatul de graffiti.

Așa că în ultimii ani a revenit asupra acestui loc încă misterios, pentru a vedea cum arată și pentru a-i investiga istoria și a scoate la suprafață, prin mijloace filmice, un episod traumatic al comunismului.

Logica de montaj după care e construit filmul este aparent una a asocierilor libere pe care le determină inevitabil memoria. De aici și fascinanta dezinvoltură formală a documentarului – trecutul evocat prin amintirile dramatice ale protagonistelor sau prin fotografii și imagini de arhivă intră în dialog cu prezentul în care vedem frânturi din viața marginalilor instalați în acest spațiu special (inclusiv membrii familiei Enache, eroii documentarului „Acasă”, care surprinde transformarea locului în parc natural protejat).

Mărturisesc că e mai apropiat de sensibilitatea și gusturile mele cinefile un astfel de demers cvasi-eseistic, à la française, chiar și în ciuda slăbiciunilor sale (de pildă, felul ușor exotic în care sunt filmați locuitorii Deltei Văcărești). E un cinema fragil, nespectaculos, dar seducător prin libertatea sa.

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.

15
/10
/24

Timișoara se pregătește să găzduiască din nou Festivalul Taifas, un eveniment dedicat filmului și culturii balcanice! Între 15 și 20 octombrie 2024, ne așteaptă o săptămână de filme, muzică, poezie și mâncare balcanică, toate reunite sub tema libertății. De la proiecții premiate la festivaluri internaționale, până la evenimente culturale și petreceri animate, Taifas promite să aducă împreună oameni de toate vârstele.

07
/10
/24

Săptămâna aceasta începe KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, ajuns la ediția cu numărul 16. Între 9 și 13 octombrie, la Sala Gloria și Cinema Muzeul Țăranului din București, publicul va putea descoperi o selecție remarcabilă de filme educative, recunoscute și premiate la festivaluri prestigioase precum Annecy, BUFF Malmö sau Locarno Kids.

07
/10
/24

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, se lansează în cinematografele din țară pe 11 octombrie. „Clara”, lungmetrajul românesc regizat de Sabin Dorohoi, spune povestea milioanelor de români care sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a asigura familiilor lor un trai mai bun. 

02
/10
/24

Una dintre cele mai vaste și diverse selecții de animații produse în ultimul an va putea fi văzută în competiția oficială a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, desfășurată în perioada 4-13 octombrie.