Descoperă Bucureştiul artiştilor!
https://www.ziarulmetropolis.ro/descopera-bucurestiul-artistilor/

Art in Bucharest şi Ziarul Metropolis te invită sâmbătă, 30 noiembrie, la o plimbare prin Bucureştiul artistic. Participă la concurs şi te vei putea întâlni cu sculptorul Lucian Țăran, cu artistul vizual Zoiţa Delia Călinescu şi cu imaginile unuia dintre cei mai cunoscuţi fotografi contemporani, Josef Koudelka.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2013

Art in Bucharest şi Ziarul Metropolis te invită sâmbătă, 30 noiembrie, la o plimbare prin Bucureştiul artistic. Participă la concurs şi te vei putea întâlni cu sculptorul Lucian Ţăran, cu artistul vizual Zoiţa Delia Călinescu şi cu imaginile unuia dintre cei mai cunoscuţi fotografi contemporani, Josef Koudelka.

Turul începe la ora 11.oo, la intrarea în Parcul Cișmigiu (de pe Bd. Regina Elisabeta) și durează trei ore.

Prima vizită va fi la atelierul sculptorului Lucian Țăran, despre ale cărui lucrări se spune că „ajunge să le vezi o singură dată pentru ca amintirea lor să te bântuie obsesiv: vasele, decorate cu spirale și forme geometrice și culori vii (cărămiziu, alb și negru), amintesc de ceramica neolitică de la Cucuteni; iar figurinele, majoritatea supradimensionate, îți aruncă în față, neobrăzat, un subiect tabu la români: sexul.” (Dan Popescu, proprietarul galeriei H’art).

La al doilea popas, veți fi așteptați de Zoița Delia Călinescu, o artistă care folosește stencils și alte tehnici de street art.

La final veți vizita ,,Invasion 68 Praga”, expoziția de fotografie a lui Josef Koudelka. Tot atunci îl veți cunoaște pe René Kubášek, directorul Centrului Ceh din București, care va vorbi despre „Primăvara de la Praga” și despre compatriotul său – unul dintre cei mai cunoscuți fotografi contemporani.

Art in bucharest

Art in Bucharest vă invită la expoziţia „Invasion 68 Praga“

Participă la concurs!

Răspunde într-un comentariu la întrebarea „Care este locul tău preferat din București?” până joi seara, 28 noiembrie, și ești automat înscris în tragerea la sorți. Câștigătorul locului la turul ghidat organizat de Art in Bucharest va fi anunțat pe site-ul Ziarului Metropolis vineri dimineața.

Foto: Art in Bucharest

Concursul s-a încheiat. Câștigătorul este DOBRE ANDREEA. Felicitări!

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.