„Despre oameni şi melci”, la Festivalul de la Chicago.
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-oameni-si-melci-la-festivalul-de-la-chicago/

Lungmetrajul „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, îşi începe parcursul internaţional în SUA, prin proiecţia care va avea loc la cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Chicago (11 – 25 octombrie). Astfel, filmul va fi prezentat în secţiunea World Cinema Program, urmând să fie proiectat la Chicago […]

Un articol de |12 octombrie 2012

Lungmetrajul „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, îşi începe parcursul internaţional în SUA, prin proiecţia care va avea loc la cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Chicago (11 – 25 octombrie).

Astfel, filmul va fi prezentat în secţiunea World Cinema Program, urmând să fie proiectat la Chicago sâmbătă şi duminică. Secţiunea World Cinema Program a Festivalului de la Chicago prezintă cele mai recente producţii ale unor regizori consacraţi la nivel mondial.
 
 
 
La ediţia din 2011 a festivalului au fost prezentate filmele unor regizori precum Simon Staho, Nuri Bilge Ceylan, Ruben Östlund, Mathieu Amalric, Karim Aïnouz şi Béla Tarr .

Lungmetrajul lui Tudor Giurgiu va concura apoi în competiţia internaţională a celei de-a 28-a ediţii a Festivalului de Film de la Varşovia (12 – 21 octombrie) şi în secţiunea competiţională „Meeting Point” a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid (20 – 27 octombrie).

Anul trecut, filmul „Superman, Spiderman sau Batman”, în regia lui Tudor Giurgiu, a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj european la cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid.

„Despre oameni şi melci” a fost inclus în topul celor mai vizionate filme româneşti ale ultimului deceniu, înregistrând, de la premiera sa care a avut loc la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) anul acesta şi până în prezent, un număr de 51.341 de spectatori.

Acţiunea filmului „Despre oameni şi melci” se petrece în 1992, în Câmpulung Muscel, la fabrica de maşini ARO. Din distribuţie fac parte actorii români Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă şi Alina Berzunţeanu şi actorii francezi Jean François Stevenin şi Robinson Stevenin.

Scenariul filmului îi aparţine lui Ionuţ Teianu, Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul coloanei sonore.

Filmul este distribuit în cinematografe de Transilvania Film în colaborare cu Ro Image.

 

Sursa: Mediafax

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

25
/04
/17

Teatrul Naţional din Timişoara îl sărbătoreşte pe cel mai longeviv actor al său, Vladimir Jurăscu. Artistul a împlinit, ieri (24 aprilie), nouă decenii de viaţă, şapte dintre acestea dedicate scenei timişorene. În 2015, UNITER i-a conferit reputatului actor premiul pentru întreaga activitate.

24
/04
/17

Ești pasionat de teatru? Îți place să cunoști oameni noi? Vorbești engleza și îţi doreşti o provocare într-un context internațional? Dacă vrei să arunci o privire în culisele unui festival internațional și te recunoști în cele scrise mai sus, înscrie-te ca voluntar la festivalul TESZT!

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.

24
/04
/17

Un serial despre Albert Einstein, realizat de cineaştii Brian Grazer şi Ron Howard, premiaţi cu Oscar, va avea premiera la National Geographic, pe 30 aprilie, de la ora 21.00. Cu această ocazie, National Geographic a lansat o pagină web dedicată producţiei, prin care utilizatorul poate vizita virtual casa lui Einstein.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

23
/04
/17

Memorie și uitare. Povești comune, istorii personale și utopii. Nouă zile de sărbătoare teatrală, la TESZT 2017. Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, își aniversează cea de-a zecea ediție între 20 și 28 mai.