Diana Cavallioti: „Sunt o fată cuminte, cu tatuaje”
http://www.ziarulmetropolis.ro/diana-cavallioti-sunt-o-fata-cuminte-cu-tatuaje/

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veţi afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

Un articol de Andrei Crăciun|30 Mai 2017

Ce nume este acesta: Cavallioti?
Este un nume pur grecesc, nu știu ce însemnătate are. Are însemnătatea că bunicul meu a venit din regiunea Cavalla în regiunea Galațiului. Și-a găsit o româncă și tot așa din româncă în româncă s-a ajuns la românca din mine.

La moldoveanca din dumneata.
Așa este, cum ai spus.

Dumneata ești grecoaică sau moldoveancă?
O grecoaică, dar cu sânge românesc.

Știi să ne vorbești pe grecește?
Când eram mică, mai știam. S-a uitat, s-a pierdut. Nu mai.

Ești ultimul Cavallioti?
Sper să nu fiu chiar ultimul. Pe copilul meu, dacă va fi, îl va chema Cavallioti. Insist.

Îți petreci concediile de vară în insulele grecești?
Nu am concedii, în primul rând. Dar dacă aș avea, nu le-aș petrece acolo.

Unde ți-ar plăcea să te duci?
Undeva unde nu sunt oameni. Cel mai la îndemână îmi sunt vârfurile de munți.

Bravo, ai răspuns corect. Escaladezi?
Da, escaladez, îmi place.

De mică? Aveați munți acolo, la dumneavoastră, la Galați?
(Râde) Nu, nu. Eu sunt crescută de bunici, am copilărit la Galați, până în clasa a treia, apoi în clasa a patra am fost adusă în București. Și am tot schimbat cartiere aici. M-am stabilit în Nord, ca să fiu aproape de Valea Prahovei. Acum locuiesc la Piața 1 Mai. Ajung repede în munți.

 

DIANA CAVALLIOTI ȘI AMINTIRILE DIN FESTIVALUL DE LA BERLIN

Dumneata ești actriță, pe marile noastre ecrane. Te-am văzut în filme de cinema. Cum ai ajuns în acele ipostaze? Ca să nu mai spun că sunt lucruri care nu sunt recomandate minorilor în „Ana, mon amour”. Ți se mai întrezărește trupul nud…
Așa este, se mai întrezărea ceva. E bine să fii major ca să mă vezi (râde). Cum să ajung? Am fost la casting și m-au luat pe mine. Bine, nu din prima. Călin (n.r. – Călin Peter Netzer, regizorul) a avut alte păreri la început, după care și-a dat seama că doar eu pot fi aceea, clar (râde)! Și eu mi-am dat seama de când am citit scenariul, îți dai seama.

BERLIN, GERMANY - FEBRUARY 17: Actress Diana Cavallioti attends the 'Ana, mon amour' premiere during the 67th Berlinale International Film Festival Berlin at Berlinale Palace on February 17, 2017 in Berlin, Germany. (Photo by Pascal Le Segretain/Getty Images)

Diana Cavallioti, la Festivalul de Film de la Berlin

Te-a încercat rușinea să apari așa, goală, maică? Mai ai bunici la țară, la Galați?…
Nu am avut niciodată bunici la țară și mereu am fost frustrată… Sunt singură în România, așa că n-am supărat pe nimeni. Acum doi ani de zile, în noaptea premiilor Gopo, a venit Călin la mine și mi-a zis că a ales pe altcineva, eu i-am spus că e OK, cu timpul și-a dat seama că ar fi mai bine să fiu eu. S-a gândit mai bine. Am stat și eu la fel de bine să mă gândesc, pentru că atunci când citești scenariul pare și mai greu decât ce se vede pe ecran. Și am acceptat cu dragă inimă să intru în poveste. Am acceptat, am repetat și am filmat. După care, Berlinul. Ne-am plimbat pe covorul roșu, a fost frumos.

Ai văzut și dumneata Berlinul pe larg?
L-am văzut mai demult, dar nu se numără printre orașele mele favorite. Acum n-am avut timp, mi-a plăcut să tot dau interviuri. Repede, repede, întrebare-răspuns, aici suntem mai relaxați. Nu-mi plăcea să dau, nu-mi place nici acum, nu am ceva atât de important de spus, dar dacă trebuie să povestesc, așa cum povestesc acum cu tine, e OK, e mult mai ușor. Am stat doar trei zile, foarte puțin, nici n-am apucat să-mi dau seama bine care e treaba cu festivalul. Mi-am văzut poza mare pe ecrane pe acolo, m-am bucurat și am plecat acasă. Cam așa a fost.

Ți-ai făcut selfie cu tine pe marele ecran?
(R
âde) Nu. M-am machiat, m-am îmbrăcat cu rochițe frumoase, m-am aranjat. Singură, pentru că nu mi-a plăcut ce mi se oferise.

Ești pretențioasă?
Și nu așa ar trebui să fiu? Nu accept orice. Dana (n.r- Dana Bunescu, care a cucerit trofeul Ursul de Argint pentru montaj) a fost premiată, mi s-a făcut pielea de găină…

Ai vărsat lacrimă?
Nu sunt eu aceea. Și asta a fost: și am venit acasă. Mie îmi place extraordinar filmul, l-am văzut de trei ori.

DIANA CAVALLIOTI, PIANUL, BUNICA, ACTORIA

Cum ai ajuns tu actriță, Diana?
M-am născut și le-am zis tuturor că mă fac actriță. Practic, astea au fost primele mele cuvinte: mă fac actriță! (râde). N-am o poveste mai specială de atât: asta am vrut dintotdeauna. Apoi, traseul standard. Am învățat la UNATC… Nu am fost prin trupe de teatru prin liceu. Am făcut pian.

Ești pianistă la bază, deci!
(R
âde) Foarte bună descriere. Am fost obligată să învăț pian, nu-mi plăcea deloc să studiez. N-aveam răbdare.

Cine te-a forțat?
Bunica. Ea nu era pianistă, a vrut să o facă pe mama pianistă, dar nu a reușit nici cu ea. Și a mai încercat o dată și cu mine. N-a reușit nici cu mine, până la capăt. Mama a fost o rebelă toată viața ei, eu am fost ascultătoare, dar la un moment m-am încăpățânat să nu mai merg la pian. Acum doi ani a murit și bunica, n-am mai pus mâna pe pian…

Ai făcut și liceu de muzică sau ceva?

Profesoara mea de pian și-a dat seama că nu sunt pentru așa ceva, și ea mi-a zis că există o clasă de
Actorie la Liceul Dinu Lipatti, și am dat acolo. Am fost acolo, dar… mai bine să nu-ți mai zic.

N-a fost frumos acolo?
A fost foarte trist. Lipatti e foarte trist. Ca liceu de muzică, poate că înveți ceva. Dar la
Actorie chiar n-am învățat nimic. În viața mea, liceul a fost o perioadă utilizată prost.

 

DIANA CAVALLIOTI A DAT EXAMEN LA LAMDA, DAR NU A VRUT SĂ MEARGĂ SĂ FACĂ ȘCOALĂ LA LONDRA

Ați cunoscut colegi, ați avut adolescență. Erați numai fete?
Nu. Clasă mixtă. Cine nu intra la Muzică dădea la Actorie. Aia e. Dar am avut colegi ca Tily Niculae, Elena de la Mandinga – Elena Gheorghe și alții. O clasă de oameni talentați și deosebiți. Cu facultatea a fost un pic altfel, pentru că bunicii au vrut ca eu să nu rămân în România. Am dat și examen la LAMDA (n.r. – London Academy of Music and Dramatic Arts), unde am și intrat. Dar eu am vrut să rămân la UNATC. Nu am făcut niciun fel de pregătire.

ana mon amour

Diana Cavallioti, în filmul „Ana, mon amour” (regia: Călin Peter Netzer)

De ce ai recurs la un asemenea gest?
În clasa a XI-a am fost în Statele Unite, într-un program de schimb de studenți, și mă cam lămurisem. La LAMDA era mai complicat, trebuia să dau și niște bani, România nu era în Uniunea Europeană pe atunci. Ai mei ar fi dat banii ăia, nu asta era problema, n-am vrut eu să mai plec. Ar fi trebuit să și muncesc pe acolo, să mă întrețin, ceea ce nu era o problemă nici asta. M-am gândit la bunăstarea familiei mele și am rămas acasă (
râde).

Care e adevăratul motiv pentru care ai rămas acasă?
Nu-mi place Londra și nu există motive ascunse. Am vrut la UNATC. Eu mai fusesem în Londra și în multe alte locuri, am mai călătorit cu tata, prin liceu.

Era un celebru om de afaceri?
Era un bătrânel foarte șmecher (râde). Lucra pe la nave, inginer naval, ceva. Și-ar fi dorit să fiu și eu inginer naval, dar am ajuns foarte departe de așa ceva. Eu și calculele… nu! Mă mai lua și pe mine, și aveam păreri deja. În clasa a XII-a eram o fată plină de păreri. Acum nu mai am nicio părere și nici nu mă mai interesează părerile altora (râde). Nu mi-a plăcut la Londra, ce să-ți zic? Era urât. Sunt meteodependentă. Când e înnorat, e OK. Când începe să plouă s-a terminat.

Ești născută vara?
Sunt născută în luna mai. Exact când dă cireșul în floare (
râde). Nu știu de ce am vrut să dau la UNATC. Am și o vârstă, treizeci de ani. Și am o problemă: nu-mi mai amintesc lucruri. Cred că mă paște foarte curând un nedorit Alzheimer. Uit! Nu-mi mai aduc aminte lucruri din liceu, din facultate, iar colegii mei își aduc aminte tot!

Mai știi de ce ne aflăm aici?

Da (
râde). Recapitulând: am zis că Londra nu e de nasul meu (râde).

Credeai că ți se cuvine?
Nu. Dar e un respect de sine să nu accepți orice.

DIANA CAVALLIOTI, CEHOV, DOCTORATUL

Ai rămas pe țară, cum se zice la mine în cartier.
Și am făcut patru ani de UNATC. Am fost ultima generație de patru ani. Am mai făcut și master și am mai intrat și la doctorat.

Te-ai ținut de treabă?
M-am ținut până când nu m-am mai ținut.

Nu ești doamna doctor încă?
Nu. Pentru că refuz să scriu o lucrare de doctorat despre ceva ce eu nu am lucrat. Când am dat la doctorat, domnul Colceag mi-a spus că există o formă de doctorat profesional, să scrii despre ceva despre care studiezi lucrând. Iar tema a fost aleasă împreună cu domnul Colceag, și anume Cehov. Și pentru că nu am lucrat Cehov, nu am făcut lucrarea. O să termin la un moment dat. Nu las lucrurile neterminate. Dar întâi să lucrez Cehov!

Serviciu n-ai vrut să-ți găsești în toți anii aceștia. Ești freelancer!
Un serviciu, nu. Nu sunt în niciun fel de sistem. Nu fac parte din el.

DIANA CAVALLIOTI ȘI STAGIUNEA ÎN CURS

Unde să venim să te vedem?
La Metropolis am avut vreo cinci spectacole, am rămas cu două. Unul la domnul Frunză,
A douăsprezecea noapte, și Țarul Ivan își schimbă meseria, la domnul Colceag. Mai joc la Teatrul Act – în Contracte. La Național, în Nebun din dragoste. Și la Palatul Copiilor – Un bărbat pentru Sara.

Și reușești să câștigi o pâine din toate lucrurile astea?
Da, chiar bine. Rău nu o duc. Nu mă voi plânge. Nu sunt genul. Chiar câștig OK.

diana_cavallioti_in_contensa_olivia

Diana Cavallioti, în spectacolul „A douăsprezecea noapte” (direcția de scenă: Victor Ioan Frunză), la Teatrul Metropolis

Carieră internațională, ceva?
Îi lăsăm pe alții. Pentru că fiecare are drumul lui. Nu sunt genul care își face conexiuni și networking. Presupun că dacă o să mă vadă cineva o să mă caute. Dar mi-ar plăcea, cu siguranță.

Și America nu ți-a plăcut?
Nu. E un fel de superficialitate acolo, care nu mi-a plăcut deloc. Sunt și lucruri excelente, nu mă înțelege greșit. Dar mândria de a fi american… pe mine mă ucide! Nu pot să fac parte din așa ceva.

O să se facă America mare din nou?
Nu. E moartea viitorului. Vor atinge fundul și abia apoi s-ar putea propulsa din nou, dacă vor mai avea chef.

DIANA CAVALLIOTI ȘI MOTOARELE

Te știu motociclistă. Când scoți caii-putere din garaje?
În curând! Îmi doream de când eram mică să merg pe motor. Dar au fost multe necazuri care m-au determinat să amân împlinirea dorinței. Eu merg pe motocicletă din clasa a XII-a, dar mi-am luat carnetul ca să nu mai umblu
off road acum un an. Și n-am murit (râde). Am avut incidente, și ele mă fac foarte fericită că nu sunt bărbat. Am niște instincte foarte violente, și probabil că dacă aș fi bărbat le-aș duce până la capăt. Am mai căzut și eu, dar nu mi-am rupt chestii foarte grav. Mai rău m-am accidentat la facultate făcând o tumbă pe o masă. Aveam o profesoară care ne-a adus un profesor rus de tumbe, și eu nefiind foarte bună la coordonare am căzut destul de urât.

Ai un tatuaj proaspăt, constat. Cât de tatuată ești?
Destul de.

Te încurcă tatuajele la casting? Dacă oamenii caută o fată cuminte, fără…
Sunt o fată cuminte, cu tatuaje. Trebuie să aleagă: vor fata cuminte sau vor fata cu tatuaje. Am șapte tatuaje. De obicei când îl fac pe ultimul spun că nu-mi mai fac. Și de fiecare dată m-am răzgândit (
râde).

Îți iei angajamentul în fața cititorilor că nu mai faci?
(R
âde) Nu, nu îmi iau niciun angajament. Mama, te rog, lasă-mă... (râde). Nu cred că o să mă opresc. Prima dată mi-am făcut o steluță, e mic, când intram în casă eram îngrozită că bunica l-ar fi putut vedea, dar nu l-a observat, că nu mai vedea foarte bine (râde). Nu mai eram minoră, eram bătrână deja. M-am apucat de tatuaje la bătrânețe. Nu sunt o persoană rebelă.

Cochetați și cu muzica?
Aș vreau eu, dar nu. Pianul a rămas o mobilă în casă.

Chiar aveți pian în casă?
Am avut: unul la Galați, unul la București, acum mi-am luat o pianină, pe care o bagi în priză. Mă mai joc din când în când cu ea. Dar mă deprimă când constat cum am ajuns. Mai ales că știu cum cântam (
râde). Du-te de aici!… Mai bine nu te mai apropia!

Tehnic, erai bună?
Tehnic, da. Dar aveam atât de mari emoții, încât fiecare examen îmi era un chin. Probabil că nu aveam
drive-ul ăla de a-mi exprima emoțiile prin muzică. E OK, le exprim prin actorie.

Mai ai emoții?
Am emoții înainte de fiecare spectacol. Îmi bate foarte tare inima și am dureri de stomac. Dar când pășesc pe scenă, ele dispar. Magie se numește!

Ai pășit și dumneata pe sfânta scândură a Teatrului Național?
Am pășit, timid, alături de Ștefan Bănică Junior în ceea ce mulți colegi de-ai mei ar numi o șușă –
Desculț în parc. Dar nu era o șușă. Nu.

Cum te-ai înhăitat dumneata cu Ștefan Bănică?
La primul meu spectacol făcut cu domnul Colceag, la Teatrul de Comedie –
Cui i-e frică de Virgina Woolf? Ștefan Bănică era angajat la Comedie și așa. Eu eram atunci o studentă la master, la domnul Colceag.

Te-ai înțeles bine cu marele nostru actor?
Ești ironic, și nu știu cum să răspund la ironie. De ce îi spui marele nostru actor, așa crezi tu, sau folosești un clișeu? Nu vreau să-ți răspund cu un clișeu, vreau să-ți răspund sincer. La astfel de întrebări acide, îți voi răspunde acid!

Nu sunt acide, dragă. Sunt așa cum le-ar pune oamenii.
(Râde) Da, m-am înțeles foarte bine. A fost OK și colaborarea cu domnul Colceag, pot spune că am învățat meserie de la domnul Colceag.

Ți-a fost magistru?
Îmi este în continuare. Sper să mă mai învețe.

Ai fost și dumneata aspirantă?
Suntem non-stop aspiranți.

Spre ce aspiri, Diana?
Mai aspir numai din punct de vedere uman. În rest, nu aspir la nimic. Nu mă omor după glorie și recunoaștere. Chiar nu mă interesează.

Nu ai și tu un premiu UNITER la bază?
Nu, și nici nu cred că voi primi vreodată. Ți-am spus că nu fac parte din niciun sistem. Nici la școală nu am avut coroniță, poate în clasa I, după care nu mai… Era să fiu recunoscută ca tânără speranță la GOPO, dar au zis să mai aștept… Era pe vremea debutului meu în cinematografie, la Cristian Mungiu și Anca Damian. Am debutat la Mungiu, în
Amintiri din Epoca de Aur 2. Singura mea recunoaștere a fost la Festivalul Tânărului Actor la Piatra-Neamț. Demult… Ehe, eram tânără. De atunci, nimic! O fi ceva greșit cu mine? (râde)

Ai un temperament coleric?
Da, mă enervez repede, dar nu țin la supărare niciodată.

Cine sunt cele mai bune prietene ale dumitale din tagma actrițelor?
Andreea Vasile și Ana Ularu. Cu Andreea am lucrat la
Niște fete, un spectacol de-al lui Juncu, care și-a dat obștescul sfârșit mai demult, la Godot, iar cu Ana Ularu mă știu din facultate. Am jucat împreună într-un serial și acolo ne-am împrietenit. Se numea Cu un pas înainte. A fost la televizor, la PRO TV. Amândouă am ieșit din serial în același timp. Ne-am dat seama că vrem să facem școală, nu serialul ăsta. Țin minte și acum cum plângeam amândouă la Colceag în birou, că nu vrem să ne dea afară, vrem să terminăm facultatea… Anul III nu prea l-am făcut, eram mai mult la filmări. Nu era fair.

Te vezi vreodată predând?
Nu. Nu am acest har. Sunt oameni care pot să facă asta. Nu eu. Îi las pe ei.

Suferi de mizantropie?
Nu. Doar că nu îmi plac gășcuțele, bisericuțele, bârfele și oamenii care le practică.

Ce-ți place?
Îmi plac motoarele, îmi place să merg cu mașina, să conduc, mi-ar plăcea să fiu șofer după ce nu voi mai fi actriță, dacă o fi. Îmi mai plac tatuajele și îmi plac munții.

Interviul ăsta ți-a plăcut?
(Râde) Am dat și mai rele.

Am emoții înainte de fiecare spectacol. Îmi bate foarte tare inima și am dureri de stomac. Dar când pășesc pe scenă, ele dispar. Magie se numește! (Diana Cavallioti)

18
/08
/17

"Fereşte-te de succes; are o parte întunecată." - Robert Redford. Astăzi este ziua lui! A împlinit 81 de ani, iar bogata sa carieră sa se întinde pe mai bine de jumătate de secol, timp în care a fost distins cu două nominalizări la Oscar şi două trofee câştigate – unul pentru regie şi unul onorific, obţinut în 2002, pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

14
/08
/17

Jane Fonda şi Robert Redford se reîntâlnesc pe marele ecran într-o poveste de iubire, „Our Souls at Night”, la jumătate de secol distanţă de la apariţia lor în „Desculţ în parc”. Premiera filmului va avea loc la 1 septembrie, la Festivalul de la Veneția, acolo unde cei doi protagoniști vor fi premiaţi cu Leul de Aur pentru întreaga carieră. Robert Redford împlinește 81 de ani pe 18 august), în timp ce Jane Fonda va bifa “borna” 80 în decembrie.

13
/08
/17

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Primul titlu din competiţia de lungmetraje de ficţiune a Festivalului de la Sarajevo a fost "Grain", noul film al cunoscutului regizor turc Semih Kaplanoğlu. Mult mai ofertant este însă "Western", un excelent film al regizoarei germane Valeska Grisebach.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Page 1 of 18012345...102030...Last »