Dicţionar de termeni şi de invidii teatrale
http://www.ziarulmetropolis.ro/dictionar-de-termeni-si-de-invidii-teatrale/

Redacţia Revistei Teatrul a realizat în vara anului 1961 un mic dicţionar teatral, în care a dat, cu rigoare şi cu umor, definiţia unor cuvinte-cheie din zona teatrului.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 Ianuarie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Redacţia Revistei Teatrul a realizat în vara anului 1961 un mic dicţionar teatral, în care a dat, cu rigoare şi cu umor, definiţia unor cuvinte-cheie din zona teatrului. Au colaborat la această bijuterie de spontaneitate literară: I. Avian, Silviu Georgescu, Ion Lucian, Tudor Măinescu, H. Nicolaide, Mircea Pavelescu, Tudorel Popa, Al. Popovici, Sadi Rudeanu, Valentin Silvestru, N. Stroe. Definiţiile, ca orice definiţii, sunt intangibile şi acum, la o distanţă de 53 de ani.

Actor — Unul care şi-a format o personalitate renunţînd în fiecare seară la a lui. (H. N.); — Un om care se grimează pentru a putea fi mai uşor recunoscut. (S. G.)

Antract — 10′ de drept, 20′ de fapt, atunci cînd cel care trebuie să sune sfîrşitul pauzei e prieten cu bufetierul. (H. N.)

Aplauze — Formă de apreciere şi uneori apreciere de formă. (S. R.)

Autor de estradă — Vezi eventual la litera „T“ (textier). (I. A.)

Brecht — Bertolt, autor german progresist, regizor, pe cît de rar jucat, pe atît de des pomenit. — Brechtian, termen la care recurg unii regizori pentru a-şi justifica acele părţi din spectacolele lor pe care nu le înţelege nimeni. (V. S.)

Căscat — Critică spontană! (I. L.)

Decorativ — Termen în critica teatrală, pentru actriţele frumoase care joacă mizerabil. (V. S.)

Distribuţie — Posibilitate regizorală de a se pune rău cu toată lumea. (V. S.)

Dublură — Una care vrea să devină… stofă! (I. L.)

Etică — Cuvînt des rostit de unii actori la un pahar cu vin. (V. S.)

Familiuţă — N-are loc în acest dicţionar. (T. P.)

Galerie — Sfera principală de manifestare a bunăvoinţei teatrului faţă de elevi şi studenţi. (V. S.)

Gogoaşă — Proiect de repertoriu, întocmit la începutul unei stagiuni, pentru cealaltă. (V. S.)

Gong — Singurele lovituri în teatrul unor dramaturgi. (I. A.)

Graţie — Capacitate specifică actriţelor de a rosti cele mai mari răutăţi cu cea mai mică vinovăţie. (V. S.)

Himeră — Spectacol de deschidere, care e gata cu o săptămînă înainte de începerea stagiunii.

Horă — Dans popular străvechi, în cerc. Drumul unei piese de teatru, de la depunerea ei de către autor la secretariatul literar pînă la înapoierea ei de către secretariatul literar autorului. (V. S.)

Maestre (cu e) — Epitet cu care te adresezi celor care au un titlu; (cu i)— epitet cu care te adresezi celor care nu au nici un titlu. Exemplificări: maestre, aţi fost emoţionant… maistre, e ora închiderii!… (N. S.)

Revista Teatrul 1961

Coperta revistei din 1961

Nomad — Ceea ce este nestabil, nu are aşezare statornică, se află în permanentă mişcare, atras mereu de o bază mai bună — stare caracteristică unor actori tineri din regiuni. (V. S.)

Oaspete — Dramaturgul în teatru. Cînd e „de-ai casei”, e şi secretar literar sau actor. (V. S.)

O.S.T.A. — O sta mult fără o activitate teatrală? (Al. P.)

Perdele — Fantezie şi originalitate în decor. (V. S.)

Peruchier — Singurul în drept să pună bărbi în teatru. (S. G.)

Plasator — Insul pe care nu te superi când… te pune la locul tău. (M. P.)

Rampă — Fata Morgana pentru actorii puşi să joace în fundul scenei. (V. S.)

Regizor — Un soi de mamă : dă viaţă unei piese. Se mai găsesc şi mame vitrege. (I. A.)

Repertoriul (unui teatru) — Îl trecem pe Dorian, îl înlocuim cu Shakespeare şi intrăm cu De Filippo. (I. A.)

Sufler: Actorul ştie rolul bine, / Suflerul nu-i e necesar! / Nu-i necesar atunci cînd vine, / Dar cînd lipseşte e-un calvar ! (T. M.)

Scenă — încăpere cu un perete dărîmat pe unde privesc toţi indiscreţii. Culmea este că locatarii sînt trişti cînd n-are cine să-i privească. (I. L.)

Secretar literar (un anume) — Factor în stare de imponderabilitate (fără greutate). (I. A.)

Sfoară (plural sfori) — Utilizată în unele teatre de păpuşi şi în foarte multe teatre de proză. (Al. P.)

Titlu — Aspectul cel mai nesigur al unui spectacol pînă la premieră. (V. S.)

Turneu — Cîteodată, ieşirea dublurilor pe teren. (M. P.)

Ubicuitate — A fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Proprietate a actorilor din Capitală, care se află în aceeaşi dimineaţă la radio (şi la radioficare), televiziune, cinematografie (dar nu şi la teatrul lor, la repetiţie). (V. S.)

Vedetă (în teatrul occidental) — Trăieşte ca să placă şi trebuie să placă spre a putea trăi. (H. N.)

Vis — Hamlet! (V. S.)

Vizionare — „Ce-a spus ?”, „Ce-a şoptit ?”, „A zîmbit?”, „A plecat?”, ,,E-ncruntat(ă) ?” etc. (S. R.)

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

Page 1 of 2012345...1020...Last »