Din 29 septembrie, comedia franţuzească „Boeing Boeing” va fi montată şi în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-29-septembrie-comedia-frantuzeasca-boeing-boeing-va-fi-montata-si-in-romania/

Comedia „Boeing Boeing”, de Marc Camoletti, este unul dintre cele mai produse spectacole franţuzeşti de situaţie din lume, va fi montat din 29 septembrie şi în România, având o distribuţie în care se regăsesc actorii Aurelian Temişan, Monica Davidescu şi Anca Sigartău. În România, comedia „Boeing Boeing”, de Marc Camoletti,  va avea premiera pe 29 […]

Un articol de |18 septembrie 2012

Comedia „Boeing Boeing”, de Marc Camoletti, este unul dintre cele mai produse spectacole franţuzeşti de situaţie din lume, va fi montat din 29 septembrie şi în România, având o distribuţie în care se regăsesc actorii Aurelian Temişan, Monica Davidescu şi Anca Sigartău.

În România, comedia „Boeing Boeing”, de Marc Camoletti,  va avea premiera pe 29 septembrie, la ora 19.00, în Sala Epika din cadrul Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City .

„Boeing Boeing” este una dintre cele mai produse comedii franţuzeşti de situaţie din lume, care se joacă în Europa, SUA (unde a câştigat şi două premii Tony) şi Asia. Fundaţia Levantis, care produce spectacolul în colaborare cu Grand Cinema Digiplex, deţine exclusivitatea pentru reprezentarea acestei piese în România pentru o perioadă de trei ani.

Bernard, personajul principal al piesei „Boeing Boeing”, este un arhitect de succes care este logodit în acelaşi timp cu trei stewardese, fără ca vreuna dintre ele să aibă habar despre celelalte.

Micul său paradis romantic funcţionează la perfecţie: trebuie doar să gestioneze bine calendarul de zboruri şi să beneficieze de ajutorul Bertei, menajera sa morocănoasă, dar fidelă, care este pe post de controlor al traficului aerian romantic. Aşa decolează „Boeing Boeing”, însă vizita neaşteptată a vechiului său prieten Robert, nişte zboruri modificate, turbulenţele climatice şi noile orare de zbor îi poartă pe protagonişti într-un haos nebun şi amuzant, plin de coincidenţe neaşteptate.

Distribuţia cuprinde nume sonore ale scenei din România, fiind dublă pentru personajele Bernard (Aurelian Temişan, Bogdan Stanoevici), Robert (Lucian Ghimişi, Marius Gîlea) şi Berta (Maria Buză, Anca Sigartău). Cele trei stewardese sunt interpretate de Monica Davidescu, Tania Popa şi Alexandra Velniciuc, iar cover-urile lor sunt trei tinere actriţe: Raluca Ghervan, Dana Marineci şi Anca Dinicu.

Traducerea piesei a fost realizată de Irina Margareta Nistor, iar regia este semnată de Şerban Puiu.

Scenografia este semnată de Irina Chirilă, iar de costume s-a ocupat stilista Adina Buzatu.

Biletele au fost puse în vânzare la casele de bilete din cadrul Grand Cinema Digiplex şi online.

„Boeing Boeing” este una dintre cele mai aplaudate comedii de situaţie din lume. În 1960 a avut premiera la Paris, în 1962, la Londra, şi în 1965, la New York, se spune pe site-ul oficial al spectacolului.

A fost ecranizată pentru marele ecran cu Tony Curtis şi Jerry Lewis în rolurile principale, iar în 1991 a intrat în The Guinness Book of Records ca piesa franţuzească de teatru cu cele mai multe puneri în scenă.

Montarea din 2007 de la Londra a fost un adevărat hit, atât în rândul publicului, cât şi al presei, primind şi două nominalizări la Olivier Awards.

Pe de altă parte, montarea de pe Broadway din 2008 a câştigat două premii Tony („cea mai bună adaptare” şi „cel mai bun actor în rol principal”) şi a fost urmată de un turneu nord-american de 45 de săptămâni.

 

Sursa: Mediafax

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.