Din creaţia unui vis
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-creatia-unui-vis/

Sunt tare interesată de procesul creaţiei artistice, de cum se construieşte un spectacol, de variaţiunile prin care trec actorii până la conturarea personajelor, şi mai ales de fermitatea şi flexibilitatea unui regizor, fiindcă ei sunt cei responsabili de tot ce vedem pe scenă sau în afara ei, după caz.

Un articol de Judy Florescu|26 februarie 2014

Sunt tare interesată de procesul creației artistice, de cum se construiește un spectacol, de variațiunile prin care trec actorii până la conturarea personajelor, și mai ales de fermitatea și flexibilitatea unui regizor, fiindcă ei sunt cei responsabili de tot ce vedem pe scenă sau în afara ei, după caz.

Oricât de curioasă aș fi fost în pătrunderea unei lumi transcendente, aceea a făuririi unui spectacol de teatru de la un fir de gând până la un izvor de emoție, imagine, sunet și mișcare, m-am ferit sistematic de a participa la un astfel de proces, din mai multe temeri.

Teama principală era să nu-l perturb și să-mi accept rolul de spectactor când mi se va oferi, iar teama fundamentală era că voi vedea o parte a artei pe care mi-ar fi fost greu să o accept, acea parte neagră, neșlefuită, pe care doar artiștii prin măiestria lor o pot transforma într-un diamant.

Dar ce mai înseamnă un diamant teatral într-o piață artistică unde pietrele de râu sunt considerate mari comori ale culturii românești?

Mergi la teatru și știi deja cum vei pleca acasă. Aproape nimic din actul artistic nu te mai provoacă, nu te mai răscolește, doar îți amorțește simțurile timp de o oră sau două cât durează spectacolul.

„Teatrul contemporan e doar rutină și prejudecată.”

Într-una din zile am intrat într-o clădire înaltă din perioada interbelică pe care scria Teatrul Elisabeta, determinată să mă reculeg într-o sală de spectacol goală ca într-o biserică unde vii să te rogi.

Am deschis ușa, dar cortinele vișinii mi-au oprit pașii și mi-au ascuțit simţurile: pe un fundal sonor redat de vocea caldă și puternică a unei soprane, acompaniată de o chitară electrică docilă și visătoare, două corpuri firave își căutau nuanțele.

Momentul feeric este adus pe pământ de o voce blajină, neoscilantă.

Tocmai prinsesem un crâmpei de la repetiția regizoarei Carmen Lidia Vidu împreună cu actorii Ioana Marchidan și Istvan Teglas, la un spectacol de teatru-concert noise, un concept care îi aparține în exclusivitate regizoarei, inspirat de „Pescărușul“ lui Cehov.

Video: Judy Florescu

23
/11
/17

Actrița Stela Popescu a fost găsita fără suflare, joi după-amiază, în locuința sa, echipajul SMURD sosit la fața locului constatând decesul. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale României, ar fi împlinit luna viitoare 82 de ani. De-a lungul celor peste 60 de ani de carieră, a jucat în peste 30 de filme si in sute de piese de teatru.

23
/11
/17

Ultimul tablou pictat înainte de moarte de fostul premier britanic Winston Churchill, The Goldfish Pool at Chartwell, a fost vândut la licitație la Londra cu suma de 357.000 de lire (402.160 de euro). Churchill, laureat al premiului Nobel pentru Literatură si pasionat de pictură a realizat zeci de tablouri pe care însă nu le vindea niciodată...

23
/11
/17

Cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se va desfășura în perioada 8-19 mai 2018 și va începe cu o zi mai devreme față de debutul tradițional al evenimentului, ce avea loc de regulă într-o zi de miercuri. Evenimentul din 2018 va avea însă o durată identică cu aceea din anii precedenți, au anunțat miercuri organizatorii francezi

23
/11
/17

Vineri, 24 noiembrie și sâmbătă, 25 noiembrie 2017, de la ora 19.00, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, va avea loc premiera spectacolului „Soțul tău rămâne-al meu”, adaptare scenică după textul “Nu-nțeleg ce se-ntâmplă” de Mihai Ignat.

22
/11
/17

Târgul de Carte Gaudeamus 2017 se află în plină desfășurare la Pavilionul Central de la Romexpo, până duminică, 26 noiembrie. Din sutele de cărți expuse – și unele reduse – am ales zece pe care merită să le luați acasă. Într-un peisaj editorial mai degrabă sărac, zece volume care vă vor face iarna mai frumoasă…

22
/11
/17

Cartea „Sub semnul lui Dylan” (traducere din limba spaniolă și note de Adina-Ioana T. Vladu) a fost publicată la Editura Allfa, în colecția „Pe Strada Ficțiunii”, în anul 2015.

22
/11
/17

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 18.00, la librăria Humanitas Cișmigiu va avea loc o întâlnire deschisă cu actorul și profesorul Miklós Bács, cu tema „Este actoria o artă?”, în cadrul Întâlnirilor Yorick.

22
/11
/17

Peste 1000 de titluri, 80 de cărți-eveniment, aproape 30 de lansări de carte și audiobook, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, politologi, fotografi și jurnaliști celebri

22
/11
/17

Matei Vișniec este în prezent cel mai jucat dramaturg român atât în țară cât și în străinătate. În cadrul Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ”ImPuls”, ediția a 13-a, Vișniec este prezent cu două piese, ambele fiind producții ale Teatrului de Animație Țăndărică.

22
/11
/17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale“ împreună cu Teatrul Tineretului Metropolis din București organizează cea de-a V-a ediție a Audiției Naționale. Concursul este deschis tinerilor actori, absolvenților și studenților facultăților de teatru din țară.  Evenimentul este organizat de către UNATC „I.L.Caragiale” București cu sprijinul Teatrului Metropolis din București.

22
/11
/17

Faceți loc în trending! Din 14 decembrie, CASTiNG, cel mai așteptat serial online de comedie, ajunge pe YouTube. Olimpia Melinte, Andreea Șovan, Ana Udroiu și Romina Sehlanec intră în pielea personajelor imaginate de ele, într-o producție independentă semnată de DIUD și distribuită gratuit, pe parcursul a 8 săptămâni, pe canalul casting.series.

21
/11
/17

Pe 30 noiembrie, la ora 16:00, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), va deschide Târgul 'Poveste de Crăciun' în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16, unde îi așteaptă cu o mulțime de activități și surprize de sezon pe cei mici împreună cu familiile lor. Tot aici se va deschide și Patinoarul Copiilor, cel mai mare de acest fel din București dedicat exclusiv celor mici, care va funcționa pe toată durata iernii și va fi animat de mini-spectacole pe gheață cu personajele îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii.

21
/11
/17

Institutul Cultural Român și Centrul Național al Cărții, în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane, organizează a doua participare consecutivă cu stand național la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic (25 noiembrie – 3 decembrie). Anul acesta, literatura română va fi reprezentată de două voci proeminente ale prozei și poeziei: Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana.

21
/11
/17

Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti anunţă premiera cu piesa Regele moare de Eugène Ionesco, un spectacol cu mari actori, o piesă de referinţă a literaturii contemporane, adusă în scenă de un tandem regizoral îndrăgit, tinerii Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii Unteatru, cel devenit un teatru dintre cele mai apreciate.

21
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Foarte puţine filme din acest an au energia pe care o degajă „120 de bătăi pe minut” („120 battements par minute”), al treilea lungmetraj al regizorului francez Robin Campillo, laureat cu Grand Prix şi Premiul Criticii (FIPRESCI) la Festivalul de la Cannes.