Dineu cu prosti – spectacolul fenomen revine la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/dineu-cu-prosti-spectacolul-fenomen-revine-la-tnb/

Din 12 octombrie 2013, sunteţi aşteptaţi la noua Sală Studio unde se reia comedia de mare succes „Dineu cu proşti“.

Un articol de |9 octombrie 2013

Din 12 octombrie 2013, sunteţi aşteptaţi la noua Sală Studio unde se reia comedia Dineu cu prosti.

Odată cu inaugurarea noii săli Studio, cu premiera Revizorul de N.V.Gogol, spectacolele din repertoriul Sălii Mari, intrată în refacere în vara acestui an, revin pe afiş pe noua scenă.

Primul dintre acestea este Dineu cu prosti de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru.

Vreme de trei stagiuni, comedia autorului francez Francis Veber, supranumit în ţara natală „regele farsei“, pusă în scenă în premieră naţională de Ion Caramitru, a înregistrat un aflux neobişnuit de spectatori, nu doar la sediu, dar şi în turneu, publicul fiind dornic să vadă şi să revadă spectacolul.

Montarea care se joacă cu casa închisă încă de la premieră tratează într-o savuroasă cheie comică tema larg răspândită a prostiei. Spectacolul Dineu cu prosti are priză la public datorită unor atuuri incontestabile: umorul caracterelor şi al situaţiilor, „speculate“, cu rafinament, de o regie inspirată şi de o distribuţie extraordinară, se arată în comunicatul Teatrului Naţional.

O părere diferită

Regizorul Victor Ioan Frunză analizează spectacolul într-un interviu pentru Ziarul Metropolis: „«Dineu cu prosti» este un spectacol banal, care conţine o singură evoluţie remarcabilă, cea a lui Horaţiu Mălăele. Atât! Regizoral, conţine extrem de multe greşeli, surprinzătoare pentru un om de teatru atât de cunoscut, cum este Ion Caramitru. Din punct de vedere artistic, are foarte multe hibe. Se sprijină efectiv în acest monument care e Horaţiu Mălăele şi atâta tot, adică se exercită pe suprafeţe mici cu un actor mare“.

Dineu cu prosti

Ion Caramitru joacă alături de Horațiu Mălăele în spectacolul Dineu cu prosti

Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Costina Ciuciulică, Alexandru Georgescu, Alexandru Bindea, Dorin Andone şi Tomi Cristin vă aşteaptă la un adevărat festin teatral, în jurul întrebării: „Astă seară de cine facem haz?“

Preţul biletelor variază între 80, 60 şi 20 lei.

În lista spectacolelor de la TNB vor urma: Idolul și Ion Anapoda – miercuri, 16 octombrie și duminică 20 octombrie ora 19.30  ( 50, 40, 20 lei) și  Egoistul – vineri, 18 octombrie ora 19.30 ( 70, 50, 20 lei ).

Foto credit: Augustin Bucur, spectacolul Dineu cu prosti

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;