Dirijorul Vlad Conta: Don Giovanni, o opera despre seductie, despre forta dorintei si a frumusetii, la Opera Nationala Bucuresti
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-vlad-conta-don-giovanni-o-opera-despre-seductie-despre-forta-dorintei-si-a-frumusetii-la-opera-nationala-bucuresti/

Duminică, 24 februarie, ora 18.30 – Sala Mare   Don Giovanni de W. A. Mozart, lucrare situată pe locul 10 în topul celor mai cântate opere din lume, a avut premiera duminică, 17 februarie (18.30) la Opera Naţională Bucureşti, eveniment extraordinar care s-a bucurat de aprecierea unanimă a publicului. De Dragobete, în data de 24 […]

Un articol de Andrada Văsii|22 februarie 2013

Duminică, 24 februarie, ora 18.30 – Sala Mare

 

Don Giovanni de W. A. Mozart, lucrare situată pe locul 10 în topul celor mai cântate opere din lume, a avut premiera duminică, 17 februarie (18.30) la Opera Naţională Bucureşti, eveniment extraordinar care s-a bucurat de aprecierea unanimă a publicului.

De Dragobete, în data de 24 februarie, de la ora 18.30, iubitorii genului liric au ocazia să se bucure de o nouă reprezentaţie a acestei opere, cu participarea în premieră a unei alte distribuţii.

 

Don Juan, unul dintre cele mai carismatice personaje din toate timpurile, mereu asociat aventurilor amoroase, va fi interpretat de baritonul Eugen Secobeanu, câştigător al Premiului I în cadrul Concursului Internaţional de Canto L’ Opera Rinata din Torino (Italia, 2007).

 

Astfel, sub bagheta dirijorului Vlad Conta, artiştii Operei Naţionale Bucureşti (ONB) vor interpreta o operă la fel de atrăgatoare ca şi personajul său principal: „Opera lui Mozart rămâne inegalabilă, proaspătă la fiecare montare, de parcă neobositul Don Juan însuşi ar fi inoculat-o cu energia sa. O operă despre seducţie, despre relaţia dintre etic şi estetic, despre forţa dorinţei şi a frumuseţii”, este de părere Vlad Conta.

 

 Vlad Conta, dirijor al ONB din anul 2001, are, în afara succesului naţional, o carieră internaţională impresionantă: director muzical la Regina Symphony Orchestra (Canada), prim-dirijor invitat la Teatro Regio di Torino (Italia),  şef de orchestră la Teatrul Municipal din Biel-Bienne (Elveţia), maestru corepetitor la Opera din Monte Carlo şi la Grand Théâtre din Geneva etc.

 

Noua producţie ONB este montată în regia Andei Tabacaru Hogea, care, de-a lungul carierei, a colaborat cu diferite teatre lirice din ţară şi a montat mai multe spectacole de operă, dintre care amintim La Traviata şi Simon Boccanegra de Giuseppe Verdi, L’Elisir d’amore şi Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, Cosi fan tutte de W. A. Mozart, Mefistofele de Arrigo Boito, Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, Oedipe de George Enescu etc. În Japonia, la Hiroshima, a montat Carmen de Georges Bizet, respectiv La Bohème şi Tosca de Giacomo Puccini, susţinând, timp de opt ani, cursuri de măiestrie artistică.

 

 

Duminică, 24 februarie, ora 18.30 – Sala Mare

Don Giovanni

operă în două acte de Wolfgang Amadeus Mozart (ediţia Viena, 1788)

libretul de Lorenzo da Ponte, după mitul lui Don Juan,

inspirat de principalele surse muzicale, literare şi populare ale timpului

 

Dirijor: Vlad Conta

Regie: Anda Tabacaru Hogea

Scenografie: Anca Albani

Distribuţia:

Don Giovanni: Eugen Secobeanu

Comandorul: Marius Boloș

Donna Anna: Edith Borsos

Don Ottavio: Andrei Lazăr

Donna Elvira: Antonela Bârnat

Leporello: Radu Ion

Masetto: Florin Simionca

Zerlina: Mihaela Ișpan

 Alter ego: Mugur Valsami

 

Solişti balet:

Alter ego – Mugur Valsami, Trei femei – Megumi Koshi, Miki Iwafuchi, Shino Ota

 

 

04
/07
/17

Tango la cetate continuă în luna iulie cu alte două concerte susţinute la Bistriţa, în cadrul Festivalului de poezie şi muzică de cameră (9 iulie, Sinagoga) şi la Biertan, în cadrul festivalului Icon Arts Transilvania (28 iulie, Cetatea Biertan) de binecunoscutul grup Argentango, după succesul primelor două concerte din serie din luna iunie, susţinute la castelul Corvinilor din Hunedoara şi în Piaţa cetăţii din Alba Iulia.

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

28
/06
/17

Între 23 și 25 iunie, Fundația ParteR cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea organizează cea de-a patra ediție a Festivalului Dobrojazz – festival internațional de ethno-jazz – care va avea loc la Tulcea, în curtea Casei Avramide (str. Progresului 32). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 23 iunie, începând cu ora 20.00.

23
/06
/17

Artiștii care doresc o carieră internațională, contracte care să le permită bugete de dezvoltare sau concerte la Eurosonic, Reeperbahn, Tallin Music Week, Where’s The Music, MENT, Novarock, Hurricane, Lollapalooza și alte mari festivaluri ale lumii au șansa unică să-i întâlnească la Sibiu pe cei mai importanți decidenți din industria muzicală europeană, reuniți în perioada 27-29 iulie pentru prima ediție East European Music Conference.

23
/06
/17

Hit-ul „Despacito“, cântat de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a stârnit isterie în întreaga lumea. Pe lângă faptul că de şase săptămâni este pe primul loc în prestigiosul top Billboard Hot 100, peste 10 milioane de persoane au ascultat, în doar 24 de ore, piesa difuzată de radiourile din Statele Unite.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

22
/06
/17

După o stagiune intensă, care a adus în fața publicului nume sonore ale scenei muzicale naționale și internaționale, și un program la granița între clasic și contemporan, Orchestra Națională Radio susține, alături de Corul Academic Radio, ultimul concert din acest sezon la Sala Radio vineri, 23 iunie, ora 19.00.

22
/06
/17

În ziua dinaintea prezentării spectacolului ”Naharin’s Virus” în FITS 2017, una dintre conferințele de la Librăria Habitus l-a avut ca invitat pe unul dintre cei mai aclamați coregrafi contemporani, colaborator al celor mai importante companii de dans din lume. Un om și un artist care intrigă, năucește și totodată provoacă revelații profunde despre dans, corp și mișcare.

20
/06
/17

Orchestra de Cameră Radio încheie stagiunea la Sala Radio miercuri, 21 iunie, ora 19.00, cu un concert-eveniment sub bagheta lui Jankó Ferenc - Zsolt, dirijor permanent al Operei de Stat din Cluj-Napoca, al Filarmonicii din Oradea și dirijor asistent al Budapest Festival Orchestra.