Eduard Kunz. În mintea unui mare pianist rus
http://www.ziarulmetropolis.ro/eduard-kunz-in-mintea-unui-mare-pianist-rus/

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa:

Un articol de Dan Boicea|11 Iunie 2014

B. Bunin. Scriitor rus, distins cu Premiul Nobel, al cărui volum de povestiri scurte îl recitesc acum. Toată lumea moare la final.

Şi de la Bucureşti. Nicăieri în lume nu am văzut atâtea cupluri de îndrăgostiţi sărutându-se pe bănci, în parcuri.

C. Cloudy-bay. Vinul Sauvignon Blanc pe care îl prefer.

D. Diana. Numele soţiei mele. E femeia pe care o iubesc.

E. Eduard. Numele meu. E fantastic cum iniţialele numelor noastre – al soţiei mele şi al meu – vin una una după cealaltă în alfabet. În mod straniu, era să port numele de Roman, dar din fericire asta nu s-a mai întâmplat. Îmi place numele meu.

F. Five. Cifra 5 în engleză. Chiar dacă e cea de-a şasea literă din alfabet. Nu prea are logică, nu?

G. Punctul G. De-aş şti unde se află şi cum să îl găsesc…

Eduard Kunz

H. Haiku. Versuri japoneze. Iată un exemplu: „Atunci când eşti capabil să iubeşti până la durere, atunci înseamnă că iubeşti aşa cum trebuie.”

I. Interviuri. Aşa cum le concepi tu. Îmi plac la nebunie.

J. Job. Loc de muncă, în engleză. Şostakovici era adesea întrebat – atunci când spunea că este compozitor – care era cu adevărat munca lui. Şi eu primesc aceeaşi întrebare uneori… Nu că vreau să fac comparaţii cu Şostakovici.

K. Kalashnikov. Uneori îmi doresc să am aşa ceva.

L. Love. Iubire în engleză. Tot ce are darul de a inspira oamenii este de fapt iubirea.

M. Moscova şi Manchester. Locuri în care am studiat, muncit, trăit şi iubit.

N. „Net“ sau „nu“ sau „no”. Este cuvântul preferat al fiicei mele. Încercaţi să îi oferiţi căpşuni sau cireşe – că acum e sezonul lor. Şi veţi auzi exact acest cuvânt.

O. Omsk. Oraşul din care provin. E în Siberia. Da, e frig iarna. Nu, nu e frig vara. Iar statisticile spun că acolo există anual 320 de zile însorite.

P. Aici e evident – P de la pian. Instrumentul pe care studiez şi limba pe care o vorbesc.

R. Rusia şi România. Aşa cum iniţialele numelor soţiei mele şi al meu se succed, aceste două ţări care înseamnă enorm pentru mine se succed pe orice listă, una după alta.

S. Turneul Stradivarius. Chiar acum se află în derulare. Eu şi Alexandru Tomescu interpretăm Prokofiev.

T. Travels. „Călătorii“ în engleză. O mare parte din ceea ce fac. Sunt călătorii confortabile şi călătorii obositoare. Călătorii scurte şi călătorii lungi. Atunci când călătoreşti îţi e dor de casă. Când eşti acasă, abia aştepţi să te aşterni iar la drum.

V. Vaðlaheiðarvegavinnuverkfærageymsluskúraútidyralyklakippuhringur. Este cel mai lung cuvânt din limba islandeză. Are 64 de litere şi se traduce astfel: „Un inel de la brelocul de chei de la uşa principală a unui depozit de scule utilizat de adevăraţi muncitori.“

Y. Yamaha. Un pian pe care îl iubesc la atingere, la sunet, la uşurinţa de a-l controla.

Z. Zece… Atât e ceasul acum. Noapte bună.

Violonistul român Alexandru Tomescu şi pianistul rus Eduard Kunz concertează miercuri, 11 iunie, la Sala Radio din Capitală. Evenimentul pune punct Turneului Naţional Stradivarius, aflat anul acesta la cea de-a şaptea ediţie.

Repertoriul ales cuprinde o selecţie a celor mai apreciate lucrări pentru vioară şi pian ale compozitorului rus Serghei Serghievici Prokofiev – Cinci melodii pentru vioară şi pian şi cele două Sonate pentru vioară şi pian.

Cine este Eduard Kunz

Eduard Kunz a studiat pianul cu Mihail Hohlov la Şcoala Specială Gnessin pentru copii supradotaţi din Moscova şi mai apoi cu Andrei Diev la Conservatorul National de Muzica “Piotr Ilici Ceaikovski” din capitala rusă.

A obţinut diploma de masterat cu distincţie şi medalie de aur pentru performanţele sale, la Royal Northern College of Music, profesori fiindu-i Norma Fisher şi regretatul Mark Ray.

A susţinut recitaluri în marile săli de concert ale lumii, printre care se numără Wigmore Hall din Londra, Bridgewater Hall din Manchester, Louvre din Paris, Concertgebouw din Amsterdam, Winterthur din Barcelona, Sala Mare a Conservatorului din Moscova.

Citiţi şi: INTERVIU Alexandru Tomescu: „Limite. Au fost create pentru a fi depăşite“

A fost prezent pe scena Festivalului Como de Garda, Grieg (Oslo), Festivalul Keyboard din New York, precum şi Festivalurile St. Magnus (Scotland) şi City of London.

De-a lungul timpului concertele şi recitalurile sale au fost difuzate pe cele mai importante posturi de muzica clasică ale lumii ca BBC Radio 3, Radio France, Radio Rai, Deutschland Radio Kultur şi Orpheus.

Foto cu Eduard Kunz – Andrei Lupu



29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »