Eduard Kunz. În mintea unui mare pianist rus
https://www.ziarulmetropolis.ro/eduard-kunz-in-mintea-unui-mare-pianist-rus/

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa:

Un articol de Dan Boicea|11 iunie 2014

B. Bunin. Scriitor rus, distins cu Premiul Nobel, al cărui volum de povestiri scurte îl recitesc acum. Toată lumea moare la final.

Şi de la Bucureşti. Nicăieri în lume nu am văzut atâtea cupluri de îndrăgostiţi sărutându-se pe bănci, în parcuri.

C. Cloudy-bay. Vinul Sauvignon Blanc pe care îl prefer.

D. Diana. Numele soţiei mele. E femeia pe care o iubesc.

E. Eduard. Numele meu. E fantastic cum iniţialele numelor noastre – al soţiei mele şi al meu – vin una una după cealaltă în alfabet. În mod straniu, era să port numele de Roman, dar din fericire asta nu s-a mai întâmplat. Îmi place numele meu.

F. Five. Cifra 5 în engleză. Chiar dacă e cea de-a şasea literă din alfabet. Nu prea are logică, nu?

G. Punctul G. De-aş şti unde se află şi cum să îl găsesc…

Eduard Kunz

H. Haiku. Versuri japoneze. Iată un exemplu: „Atunci când eşti capabil să iubeşti până la durere, atunci înseamnă că iubeşti aşa cum trebuie.”

I. Interviuri. Aşa cum le concepi tu. Îmi plac la nebunie.

J. Job. Loc de muncă, în engleză. Şostakovici era adesea întrebat – atunci când spunea că este compozitor – care era cu adevărat munca lui. Şi eu primesc aceeaşi întrebare uneori… Nu că vreau să fac comparaţii cu Şostakovici.

K. Kalashnikov. Uneori îmi doresc să am aşa ceva.

L. Love. Iubire în engleză. Tot ce are darul de a inspira oamenii este de fapt iubirea.

M. Moscova şi Manchester. Locuri în care am studiat, muncit, trăit şi iubit.

N. „Net“ sau „nu“ sau „no”. Este cuvântul preferat al fiicei mele. Încercaţi să îi oferiţi căpşuni sau cireşe – că acum e sezonul lor. Şi veţi auzi exact acest cuvânt.

O. Omsk. Oraşul din care provin. E în Siberia. Da, e frig iarna. Nu, nu e frig vara. Iar statisticile spun că acolo există anual 320 de zile însorite.

P. Aici e evident – P de la pian. Instrumentul pe care studiez şi limba pe care o vorbesc.

R. Rusia şi România. Aşa cum iniţialele numelor soţiei mele şi al meu se succed, aceste două ţări care înseamnă enorm pentru mine se succed pe orice listă, una după alta.

S. Turneul Stradivarius. Chiar acum se află în derulare. Eu şi Alexandru Tomescu interpretăm Prokofiev.

T. Travels. „Călătorii“ în engleză. O mare parte din ceea ce fac. Sunt călătorii confortabile şi călătorii obositoare. Călătorii scurte şi călătorii lungi. Atunci când călătoreşti îţi e dor de casă. Când eşti acasă, abia aştepţi să te aşterni iar la drum.

V. Vaðlaheiðarvegavinnuverkfærageymsluskúraútidyralyklakippuhringur. Este cel mai lung cuvânt din limba islandeză. Are 64 de litere şi se traduce astfel: „Un inel de la brelocul de chei de la uşa principală a unui depozit de scule utilizat de adevăraţi muncitori.“

Y. Yamaha. Un pian pe care îl iubesc la atingere, la sunet, la uşurinţa de a-l controla.

Z. Zece… Atât e ceasul acum. Noapte bună.

Violonistul român Alexandru Tomescu şi pianistul rus Eduard Kunz concertează miercuri, 11 iunie, la Sala Radio din Capitală. Evenimentul pune punct Turneului Naţional Stradivarius, aflat anul acesta la cea de-a şaptea ediţie.

Repertoriul ales cuprinde o selecţie a celor mai apreciate lucrări pentru vioară şi pian ale compozitorului rus Serghei Serghievici Prokofiev – Cinci melodii pentru vioară şi pian şi cele două Sonate pentru vioară şi pian.

Cine este Eduard Kunz

Eduard Kunz a studiat pianul cu Mihail Hohlov la Şcoala Specială Gnessin pentru copii supradotaţi din Moscova şi mai apoi cu Andrei Diev la Conservatorul National de Muzica „Piotr Ilici Ceaikovski” din capitala rusă.

A obţinut diploma de masterat cu distincţie şi medalie de aur pentru performanţele sale, la Royal Northern College of Music, profesori fiindu-i Norma Fisher şi regretatul Mark Ray.

A susţinut recitaluri în marile săli de concert ale lumii, printre care se numără Wigmore Hall din Londra, Bridgewater Hall din Manchester, Louvre din Paris, Concertgebouw din Amsterdam, Winterthur din Barcelona, Sala Mare a Conservatorului din Moscova.

Citiţi şi: INTERVIU Alexandru Tomescu: „Limite. Au fost create pentru a fi depăşite“

A fost prezent pe scena Festivalului Como de Garda, Grieg (Oslo), Festivalul Keyboard din New York, precum şi Festivalurile St. Magnus (Scotland) şi City of London.

De-a lungul timpului concertele şi recitalurile sale au fost difuzate pe cele mai importante posturi de muzica clasică ale lumii ca BBC Radio 3, Radio France, Radio Rai, Deutschland Radio Kultur şi Orpheus.

Foto cu Eduard Kunz – Andrei Lupu

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

13
/08
/16

Vara aceasta le-a adus constănțenilor și turiștilor șapte zile magice de teatru, prin Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”. Teatrul de Stat Constanța și Piața Ovidiu au devenit spațiile în care publicul a fost martorul unei frumoase călătorii teatrale, dar și al unei întoarceri în timp, odată cu această primă ediție.

10
/08
/16

Lari este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti. Anul acesta împlineşte treizeci de ani. Am făcut un interviu-bilanţ. Ce nebunii a făcut tânărul Lari până acum? La ce a lucrat? Ce lecţii a învăţat pe drum? Ia să vedem.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

14
/07
/16

Katia Pascariu (33 de ani), actriță. Unul dintre sufletele Centrului de Teatru Educațional Replika, unde se joacă teatru pentru toată lumea. Chiar pentru toată lumea. Nu se plătește bilet de intrare. Katia Pascariu se dedică teatrului social, teatrului angajat, și povestea asta o face fericită. Cum și de ce?

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

07
/07
/16

Liviu Cheloiu este absolvent al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Arte, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, Virgil Flonda (2001) și directorul artistic al Festivalului Artelor Spectacolului „BABEL F.A.S.T.” care are loc la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște în fiecare an. În București, îl puteți vedea jucând la Teatrul de Artă.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.

27
/06
/16

Un star american, la București, pentru o singură seară. Chris Noth, cunoscut pentru rolurile din serialele „Lege și ordine”, „Sex and the City" , „The Good Wife" a venit ieri la Teatrul Metropolis ca să vadă spectacolul „Paganini”, regizat de prietenul său, Mick Davis.

15
/06
/16

Adrian Titieni este profesor universitar și actor cu o bogată activitate în teatru, film şi televiziune. Dar spune că, în primul rând, este antrenor cu experiență de aproape 25 de ani întru formarea tinerilor actori.