Elvira Godeanu – 110 de ani de la naştere
http://www.ziarulmetropolis.ro/elvira-godeanu-110-de-ani-de-la-nastere/

Pe 13 mai 1904 s-a născut una dintre cele mai mari actriţe pe care le-a dat România: Elvira Godeanu.

Un articol de Monica Andrei|13 Mai 2014

Când privim fotografia, vedem o actriţă foarte frumoasă care fascinează şi astăzi, prin lumina ce arată echilibrul interior a unei persoane de o mare generozitate, cu o incredibilă putere de seducţie, într-o viaţă trăită din plin. Spectacolele în care a jucat de-a lungul carierei actriţa Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București – d. 3 septembrie 1991), au fost puse în scenă de căre mari regizori din perioada interbelică: Ion Sahighian, Soare Z. Soare, Vasile Enescu.

A interpretat roluri alaturi de nume glorioase ce au scris istoria teatrului românesc prin creaţiile scenice: Aura Buzescu, Cella Dima, Nicolae Brancomir, Alexandru Critico, Ion Manu, Marioara Voiculescu, Romald Bulfinski, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timica şi mulţi alţii.

De-a lungul timpului, a fost răsfăţată de către public prin aplauze generoase, afost elogiată de cronicarii vremii, iar în ziua în care, printr-o simplă hârtie, i s-a luat dreptul de a juca pe scenă, a trăit momentul cu demnitate.

“Mi-am iubit profesiunea – spunea într-un interviu actriţa Elvira Godeanu – şi am vrut, ca în ceea ce urma să fiu distribuită, să fiu reală, adevărată. Teatrul se învaţă în ani lungi, are mii de reguli şi secrete pe care nu le-am aflat în conservator. Nu este destul să fii talentat şi să ai acel fizic prin care mulţi speră că vor fi idolii publicului. Sunt necunoscute care trebuie aflate la vremea lor, printr-o muncă disciplinată.” (Flacăra 20/ 1989)

După o jumătate de secol pe scenă…

Într-un decor elegant, cu mobilier stil, tablouri de artă şi chipul de bronz al actriţei sub semnătura Miliţei Pătraşcu aproape de uşa de la intrare, oameni din lumea teatrului precum: Dina Cocea, Irina Răchiţeanu Şirianu, Tamara Buciuceanu, Leopoldina Bălănuţă, Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Pintea, Mihai Berechet, Julieta Ţintea s-au adunat într-o seară, în casa actriţei Elvira Godeanu, unde au derulat amintiri, s-au bucurat împreună la ceas de sărbătoare.

Marea doamnă a teatrului românesc împlinea 87 de ani şi 50 de teatru. Fusese omagiată prin emisiuni la radio, televiziune şi în presa scrisă. Atunci, la petrecere, printre altele a mărturisit:

“Sunt fericită cu trecutul meu, cu ceea ce am făcut pe scenă sau în viaţă. O şansonetă – cu ale cărei acorduri voi muri în suflet – mi-a readus în memorie atmosfera unui timp parfumul Bucureştiului interbelic de care mă leagă atâtea amintiri. Am putut să petrec sublime momente revăzând cu ochii prezenţe cuceritoare ale scenei, care m-au marcat definitiv şi profesional: George Vraca, Nicolae Bălţăţeanu, Mimi Botta, Tanţi Cocea, Birlic, Goerge Calboreanu.

M-am simţit iar aproae, pentru o clipă, de vechea pleiadă de regizori ai naţionalului: Paul Gusty, Soare Z Soare, Moni Ghelerter, Sică Alexandrescu, Ioan Şahighian.

Am fost alături de Liviu Rebreanu, care m-a invitat să vin în colectivul primei scene a ţării, sau de Camil Petrescu, căruia îi datorez creaţia Joiţica lui Caragiale. M-am întâlnit cu personaje din marele repertoriu pe care l-am iubit foarte mult: Zoe, Arkadina, Claire, Maria, Maşa.

Elvira Godeanu

Am retrăit emoţia când am păşit pentru prima oară în teatru şi când în comisia de admitere la Institutul de Teatru se aflau: Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Ion Livescu, Ion Manolescu. E ca şi cum acum toţi respiră lângă mine. Suntem aici, vorbim, călătorim împreună prin amintiri şi călătoriile sunt frumoase pentru că avem amintiri frumoase…” (Teatrul nr. 7-10/1991)

„Am primit grădini de flori, am fost rechemată la rampă, am răspuns la tot felul de întrebări ale ziariştilor, s-a scris despre mine, dar eu m-am socotit doar o fiinţă norocoasă pentru că am trezit interesul celorlaţi. Am simţit nevoia să învăţ mereu, să mă înconjur de oameni inteligenţi, să le ascult părerile. Mi-au displăcut superficialii, orgolioşii, încrezuţii“, mai spunea Elvira Godeanu.

“Rolul Zoe e o biruinţă comună: a regiei şi a interpretei. Prima versiune a «Scrisorii pierdute» este semnată de Vasile Enescu în 1938, apoi cea esenţială, legată de contribuţia marelui om de teatru, maestrul Sică Alexandrescu, în 1942. N-am fost entuziasmată de propunerea lui Camil Petrescu, directorul Teatrului Naţional de atunci, de a fi interpreta lui Zoe. L-am refuzat.

După câteva zile am plecat la mare pentru o scurtă vacanţă. În tren, vecinii de compartiment m-au întrebat ce pregătesc pentru stagiunea următoare şi aşa am ajuns la Zoe. Erau nişte oameni cultivaţi şi inteligenţi care m-au convins că aş fi o Zoe ideală. Am recitit textul, am încercat să mă văd în rol şi i-am spus lui Camil că accept. Ce a urmat ştiţi….” (Flacăra 20/1989)

Sică Alexandrescu, despre Elvira Godeanu

„A preţuit-o mult lumea pe Elvira nu numai pentru darurile ei fireşti, dar şi pentru seriozitatea şi perseverenţa cu care şi-a cucerit fiecare pas pe scara acestei cariere de teatru pe a cărei supremă treaptă nici cele mai mari talente nu pot ajunge, decât prin muncă. Neuitatele amintiri ne-au lăsat personajele interpretate de către marea actriţă Elvira Godeanu, pentru varietatea rolurilor de dramă, comedie, de compoziţie, ce au marcat succesele ei.

Jucând pe Zoe din «O scrisoare pierdută», Elvira Godeanu redă cu o puternică vibraţie dramatică toată panica femeii care se află în pragul compromiterii publice pusă la cale de adversarii politici ai soţului bătrân Trahanache şi amantul tânăr prefectul Tipătescu.” (Sică Alexandrescu – „Prietenul meu de drum tutunul”)

“Era începutul anilor 90. Am văzut-o de multe ori, îngrijită, fără să afişeze modestie, dar nici ostentaţia vedetei adulate. Ciudat e că de fiecare dată aerul din sală părea să vibreze altcumva: actorii care i se închinau totdeauna la sfârşitul reprezentaţiei o făceau, de fapt, de-a lungul întregului spectacol, intrând în rezonanţă aparte, într-o stare de graţie datorată ei”, scria Miruna Ionescu în Teatrul Azi, 11-12/1990.

Foto cu Elvira Godeanu – Cinemagia

 

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 1 of 2112345...1020...Last »