Elvira Popescu şi triumful parizian
https://www.ziarulmetropolis.ro/elvira-popescu-si-triumful-parizian/

A ajuns la Paris dintr-o întâmplare şi a avut succes datorită accentului românesc cu care vorbea franceza. A jucat şi în filme, dar, în teatru, cariera Elvirei Popescu a durat 65 de ani.

Un articol de Corina Vladov|29 noiembrie 2013

Victor Eftimiu scria în 1966, în revista „Teatrul”, despre actorii români deveniţi celebri pe scenele pariziene. Printre ei – Elvira Popescu, actriţă de teatru şi de film. A ajuns la Paris dintr-o întâmplare, chemată s-o înlocuiască pe o actriţă poloneză care părăsise Franţa. Mai jos reproducem un fragment din textul lui Victor Eftimiu:

„Debut senzaţional, nedezminţit în lunga-i şi glorioasa-i carieră teatrală, a avut Elvira Popescu, actriţă fruntaşă şi astăzi, după cîteva decenii de prodigioasă activitate. Fermecătoarea noastră compatrioată joacă mereu, primită cu aplauze de fidelu-i public parizian.

Povestea începutului triumfal la Paris al Elvirei Popescu nu e cunoscută. Daţi-mi voie să vi-o spun. Tînăra, frumoasa şi talentata fostă actriţă a Teatrului Naţional a plecat pe vremuri, pe socoteala ei, împreună cu Storin, Al. Mihalescu şi Ion Iancovescu, să dea la Paris, în sala modestă a Teatrului L’Oeuvre, una sau două reprezentaţii în româneşte cu Patima roşie a lui Mihail Sorbul.

Un public restrîns, compus din invitaţii premierelor, a asistat la spectacolul jucat într-o limbă străină. Printre participanţi era şi binecunoscutul autor parizian Louis Verneuil. Louis Verneuil scrisese o comedie, Ma cousine de Varsovie, pe care urma s-o creeze la Paris o mare actriţă germană, de origine poloneză, Orska.

Primul război mondial abia se încheiase. Întîiul paşaport de intrare în Franţa acordat unui cetăţean german a fost al Orskăi, obţinut prin intervenţia lui Raymond Poincaré la primul ministru de atunci, Painleve — sau viceversa —, Orska a trecut graniţa şi a început să repete în Ma cousine de Varsovie.

Iată însă că un alt cetăţean german, bancherul Bleichschroder, prietenul celebrei actrițe, n-a avut de lucru şi a coborît dintr-un avion pe teritoriul francez, fără viză legală. Arestat, bancherul a mărturisit că fusese adus în Franţa de dorul iubitei sale. A fost trimis peste graniţă, în doi timpi şi trei mişcări. Odată cu el a trebuit să părăsească teritoriul francez şi Orska.

Louis Verneuil a rămas fără principala interpretă pentru care scrisese comedia. Pînă atunci, personajele străine din piesele franţuzeşti erau jucate de actori parizieni, care vorbeau cu accentul naţiunii respective, dar un accent făcut, artificial, lipsit de hazul originalului. Louis Verneuil ţinea cu orice chip să aibă în rolul verişoarei din Varşovia o actriţă din altă ţară, cu accentul autentic, nu contrafăcut.

În disperare de cauză, a telegrafiat Elvirei noastre la Bucureşti, oferindu-i rolul şi un angajament favorabil; o văzuse la Paris în Patima roşie. Bineînţeles că Elvira a acceptat imediat şi a plecat cu primul tren spre capitala Franţei. A intrat repede în repetiţie şi a jucat cu succes rolul polonezei din comedia lui Verneuil, a obţinut şi alte angajamente şi a ajuns una dintre cele mai răsfăţate actriţe ale Parisului. Strălucita ei carieră, care nu s-a încheiat nici astăzi, după atîtea decenii, se datoreşte unui concurs de împrejurări, într-adevăr neobişnuit.

elvira-popescu-215238l

Elvira Popescu (1894 – 1993)

În orice caz, fără Patima roșie, creatoarea Tofanei n-ar fi ajuns vedeta care a strălucit zeci de ani pe scenele, cît şi în filmele franceze. În afară de temperamentul şi de frumuseţea ei, farmecul Elvirei e făcut şi din felul exotic în care vorbeşte limba lui Racine.

În majoritate, dacă nu în totalitate, rolurile ei au fost alcătuite din personaje străine. Pîrdalnicul de accent românesc al Marioarei Ventura, care a stîrnit hazul ironic al comisiei de admitere şi a făcut ca marea viitoare tragediană să fie expulzată de pe scenă, a fost aliatul cel mai de preţ al Elvirei Popescu, a cărei strălucită carieră nu s-a încheiat nici azi, după atîtea decenii.”

Foto Elvira Popescu: cinemagia.ro

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.