Emil Cioran va avea statuie în Bucureşti
http://www.ziarulmetropolis.ro/emil-cioran-va-avea-statuie-in-bucuresti/

Un monument dedicat scriitorului Emil Cioran, realizat de artistul plastic Valentin Duicu, va fi amplasat în acest an în Bucureşti, după cum a declarat sculptorul.

Un articol de Petre Ivan|12 August 2014

Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, i-a alocat o sumă de 175.000 de lei (fără TVA) lui Valentin Duicu, pentru a realiza un bust din bronz al lui Emil Cioran.

Artistul plastic Valentin Duicu a declarat că realizarea monumentului Emil Cioran are două faze, realizarea bustului şi transpunerea lui în bronz şi, respectiv, realizarea soclului pe care va fi aşezat bustul şi amplasarea acestuia, informează Mediafax.

Potrivit lui Valentin Duicu, bustul din bronz al lui Emil Cioran va avea o înălţime de 1,40 metri, în timp ce soclul va avea o înălţime de 2,20 metri şi va fi realizat din piatră de Vratza.

Monumentul va fi instalat într-un rond de pe noul bulevard Uranus, la intersecţia cu strada Mircea Vulcănescu. Dezvelirea bustului lui Emil Cioran va avea loc cel mai probabil în luna septembrie, după cum a declarat Valentin Duicu.

Contractul de realizare a monumentului dedicat lui Emil Cioran i-a fost atribuit artistului Valentin Duicu prin negociere, criteriul de atribuire fiind “preţul cel mai scăzut”. Contractul a fost atribuit pe 30 octombrie 2013.

Foto Emil Cioran – facebook

23
/01
/17

Într-o zi de 23 ianuarie (1899) se năștea Humphrey Bogart, câștigător al premiului Oscar. Actorul a fost numit de către Institutul American de Fim cel mai mare actor din istoria filmului american. Tot într-o zi de 23 ianuarie (1989) înceta din viaţă celebrul pictor spaniol Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă.

22
/01
/17

Teatrul Mic deschide seria celor șase premiere din stagiunea 2016-2017 cu spectacolul „Deșteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, în regia și scenografia lui Vlad Cristache. Primele reprezentații vor avea loc în zilele de 28 și 29 ianuarie, de la orele 19.00. Acesta este primul spectacol pus în scenă la Teatrul Mic de când conducerea acestuia a fost preluată de către regizorul și profesorul universitar Gelu Colceag.

21
/01
/17

The Deep Sound of Maramures, un proiect care integrează, în structuri artistice contemporane, cercetări antropologice din aria acustică tradițională, va fi prezentat publicului larg, în cadrul unei transmisii online din Vișeul de Sus, un eveniment realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, care se va bucura de recenzia specială a profesorului Ricardo de Ostos, arhitect experimentalist din Londra.

20
/01
/17

Începând din 20 ianuarie, pe scena Sălii Atelier, publicul se va întâlni cu o nouă piesă regizată de Felix Alexa, Crima din strada Lourcine de Eugène Labiche, un maestru al vodevilului. Primele întâlniri cu publicul: vineri 20 ianuarie 2017 (de la ora ora 20.00), sâmbătă 21 ianuarie 2017 (de la ora 20.00) şi duminică 22 ianuarie 2017 (de la ora 20.00). Premiera oficială va avea loc în zilele de joi 2 februarie (ora 19.00) şi vineri 3 februarie (ora 20.00) - Sala ATELIER.

20
/01
/17

Marți, 24 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc un eveniment dedicat volumului Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, volum aflat în topul vînzărilor Editurii Polirom la Salonul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Participă: Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Moderează: Emanuela Ignățoiu-Sora

20
/01
/17

Simplu spectator de cinema, năist dintotdeauna, salut călduros apariția filmului „6.9 grade pe scara Richter”, de Nae Caranfil. E o nebunie. E de un ludic dus la extrem.

20
/01
/17

Jazz Nouveau anunță încă 4 concerte pentru lunile martie, aprilie și mai ale acestui an în clubul Control: Marc Ribot (foto), Elias Nardi Group feat Daniele Di Bonaventura, Dans Dans și Rotem Sivan Trio.

19
/01
/17

Relansat pe platforma Cinepub, "E pericoloso sporgersi" (1993), de Nae Caranfil, a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi.

19
/01
/17

Industria cinematografică internaţională a intrat în linie dreaptă pentru cel mai important eveniment al său: Gala Premiilor Oscar. Pentru al treilea an consecutiv, Digi24 şi Digi Film vor transmite, în direct şi în exclusivitate, festivitatea de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

Page 1 of 58712345...102030...Last »