Emilia Popescu, către Ion Caramitru, preşedintele UNITER: „Acest juriu m-a jignit“
http://www.ziarulmetropolis.ro/emilia-popescu-catre-ion-caramitru-presedintele-uniter-acest-juriu-m-a-jignit/

Actriţa Emilia Popescu i-a trimis lui Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România, o scrisoare în care se arată nemulţumită de argumentele juriului care a făcut nominalizările la Premiile UNITER.

Un articol de Dan Boicea|7 Martie 2014

Actriţa Emilia Popescu i-a trimis lui Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România, o scrisoare în care se arată nemulţumită de argumentele juriului care a făcut nominalizările la Premiile UNITER. Gala Premiilor UNITER va avea loc luni, 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş.

Redăm integral conţinutul scrisorii pe care Emilia Popescu a pus-o la dispoziţia Ziarului Metropolis.

„Scrisoare deschisă şi complet inutilă către domnul Preşedinte Uniter, Ion Caramitru

Mă adresez dumneavoastră, pentru că ar trebui să verificaţi orice material care apare în presă în numele UNITER-ului, astfel încât să nu permiteţi publicarea unor jigniri la adresa breslei pe care o reprezentaţi.

Pentru «transparenţă» aţi făcut public «argumentul juriului de nominalizări al Galei UNITER 2014». Acest «argument» mă jigneşte atât pe mine, cât şi întreaga breaslă.

Am să explic imediat, dar pentru a evita orice neînţelegere şi suspiciune subliniez că nu comentez în nici un fel nominalizările, întrucât nu am văzut încă aceste spectacole. Aşadar: în mod normal, regulile unei competiţii se anunţă înainte de desfăşurarea ei, nu la final.

Pentru a fi judecate spectacolele, senatul UNITER şi preşedintele, adică dumneavoastră, acordă girul unor persoane capabile de un act critic responsabil. Se presupune că actul critic este argumentat în baza unei cunoaşteri profunde a fenomenului teatral; adică «judecătorii» ştiu ce înseamnă munca unui regizor, actor, scenograf, au cultură teatrală şi sunt în pas cu tot ce se întâmplă la ora actuală în materie de teatru.

Pentru a judeca, trebuie să cunoşti şi să înţelegi fenomenul. Mă îndoiesc că cei aleşi anul acesta în juriul de nominalizări au cunoştinţe minime în ceea ce priveşte truda unui creator de spectacole, fragilitatea meseriei noastre şi nu în ultimul rând sunt conştienţi de consecinţele unor vorbe pompoase şi goale aruncate în spaţiul public asupra noastră.

Într-un limbaj de lemn, cu cuvinte pretenţioase, ce uneori se contrazic (în spatele cărora se poate ascunde orice), acest juriu m-a jignit. Iar dumneavoastră aţi îngăduit asta. Nici un juriu din lume nu are dreptul să-i jignească pe cei care n-au corespuns «criteriilor» lor. Adică, cum???!! Nominalizaţii sunt «fenomene rarisime de vocaţie artistică», iar ceilalţi «valori nereprezentative pentru teatrul romanesc de azi»?! Ori valori, ori nereprezentative.

Domnule Caramitru, cu ce drept îşi permit Sebastian-vlad Popa, Andreea Dumitru, Ionuţ Sociu să mă jignească? Să ne jignească? În baza cărei opere recunoscute îşi permit să anuleze o bună parte a creatorilor români de teatru? A nu fi nominalizaţi de ACEŞTIA e o ruşine? Eu nu gândesc aşa şi consider această afirmaţie un atac la persoană.

Citiţi şi: Rebengiuc, premiul de excelenţă UNITER. Toate nominalizările Galei UNITER 2014

Toţi creatorii fac spectacole mai inspirate sau nu, pot fi premiate sau nu, dar valoarea unui artist se confirmă în timp, cu trudă şi tenacitate şi nu e neapărat validată de un juriu. Şi, mai presus de asta, nu poate fi desfiinţată de un juriu.

Expresia «complicitate gregară între artist şi public» jigneşte GRAV atât creatorii, cât şi publicul. Doamne fereşte de succesul de public! Adică, dacă publicul înţelege mesajul unui spectacol, aplaudă performanţa unui actor, se emoţionează, râde sau plânge, asta e o ruşine, un criteriu minor şi superficial??!

Colegii mei de breaslă, «făcătorii» de teatru mă vor înţelege. Domnilor juraţi, poate credeţi că ne puteţi dezbina. Adică noi, «valorile nereprezentative ale teatrului românesc de azi» să fim invidioşi pe «fenomenele rarisime de vocaţie artistică». Nu. Nicidecum. Îi felicit pe toţi cei nominalizaţi, dar refuz această împărţeală suficientă şi absurdă.

Refuz această «ştampilă» pusă de nişte oameni insuficient de pregătiţi, aroganţi şi complet lipsiţi de respect şi dragoste pentru cei care fac teatru.

Citiţi şi: Premiile UNITER 2014. Selecţionerii UNITER îi răspund actriţei Emilia Popescu

Sunt mândră de colegii mei, de truda lor la fel cum sunt mândră de minunata mea «complicitate gregară cu publicul»! Nu vreau să fiu altceva decât sunt.

Domnule Caramitru, UNITER ar trebui să fie casa oamenilor de teatru, locul unde ne putem bucura de reuşitele celuilalt, nu un tribunal unde câţiva aşa-zisi cronicari de teatru pun etichete – unele strălucitoare, altele jignitoare. În ceea ce mă priveşte, mărunta realizare a juriului de anul acesta este provocarea unui profund sentiment de dispreţ faţă de aceşti aşa-zişi cronicari.

De-a lungul anilor am participat la Galele UNITER, cu bucurie, am fost chiar şi nominalizată, am participat la campania Artiştii pentru Artişti, ca şi anul acesta, am un profund respect pentru toate iniţiativele şi oamenii ce reprezintă UNITER-ul. Dar, în conjunctura creată, mă delimitez de tot ce înseamnă această instituţie.

În aşteptarea zadarnică a unor scuze publice adresate breslei noastre de către acest juriu,
Cu profundă tristeţe,

EMILIA POPESCU“.

Ziarul Metropolis vă prezintă, mai jos, şi argumentul juriului de nominalizări UNITER, care a determinat-o pe actriţa Emilia Popescu să-i trimită lui Ion Caramitru această scrisoare acidă.

Argumentul juriului de nominalizări al Galei Premiilor UNITER 2014

Criticii Andreea Dumitru, Ionuţ Sociu şi Sebastian-vlad Popa comunică publicului şi comunităţii teatrale din România următoarele principii care au ghidat selecţia pentru nominalizările la Premiile Galei UNITER 2013:

– vitalitatea expresivă şi ideatică a creatorilor de a depăşi stereotipiile teatralităţii ca formă de complicitate gregară între artist şi public

– forţa prin care spectacolul dramatic se manifestă ca dimensiune autonomă faţă de prestigiul textului literar, ceea ce, de altfel, este de mult subînţeles şi rareori înţeles

Decurg, din cele de mai sus, următoarele criterii specifice:

– observarea regiei de teatru ca act de gândire care trece dincolo de nomenclatorul de teme morale, îndeobşte întâmpinate entuziast de critica de specialitate: „criza lumii contemporane”, „pierderea identităţii”, „incomunicabilitatea”, „inadaptarea”, „conflictul dintre generaţii”, „dezumanizarea”, „alienarea” etc.

– observarea regiei de teatru ca act de gândire şi de sensibilitate care înţelege omul ca un câmp de contradicţii ireductibile, revelatorii

– se deduce calitatea actorului care-şi depăşeşte propria eficienţă expresivă verificată. Spectacolele nominalizate, dar şi actorii nominalizaţi apar în acest sens juriului nu doar ca excepţii, dar şi ca fenomene rarisime de vocaţie artistică. Sentimentul entuziast şi îngrijorător este acela de a fi identificat valori nereprezentative pentru teatrul românesc de astăzi

– nominalizările de spectacol şi de regie coincid, fără nici o intenţie în acest sens, cu adeziunea reală, numărabilă, cuantificabilă a publicului. Depăşim cu această ocazie şi falsul complex al rupturii dintre ceea ce se numeşte „teatru de artă”, experiment sau laborator teatral şi public.

Juriul recunoaşte că toate aceste criterii nu şi le-a putut onora integral decât în cazul spectacolului al vivo.

Juriul ţine să evidenţieze radicalitatea poeticii dramatice a spectacolului Parallel, proiect artistic colectiv creat în condiţii de producţie minimală, cu actori şi regizori debutanţi. Parallel (producător: GroundFloor Group, coproducător: ColectivA, Cluj-Napoca) s-a aflat în proximitatea nominalizării pentru cel mai bun spectacol.

Membrii juriului de nominalizări au propus senatului UNITER acordarea unor premii speciale:
Spectacolului Poezia visului, pe versuri de Emil Botta în interpretarea lui Lari Cosmin Giorgescu – gest esenţial şi discret al unui creator legendar: Miriam Răducanu (producţie UNTEATRU)
Jurnalistei şi traducătoarei Raluca Rădulescu pentru redimensionarea în discurs contemporan a uneia dintre cărţile fundamentale pentru practica şi teoria teatrală: K. S. Stanislavski – Munca actorului cu sine însuşi (I), Editura Nemira, 2013

Între acestea, a fost acceptat al doilea.

Juriul a propus preşedintelui Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru acordarea unui premiu regizorului şi istoricului de teatru Radu-Alexandru Nica pentru volumul Nostalgia Mitteleuropei. O istorie a Teatrului German din Sibiu, Editura Eikon, 2013.

Membrii juriului semnalează comunităţii teatrale rezultatele îndoielnice şi îngrijorătoare ale renovărilor unor clădiri de teatru din ţară, constatate mai ales acolo unde proiectele de reabilitare aparţin autorităţii locale“.

Foto cu Emilia Popescu – Maria Ştefănescu

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

06
/02
/17

Cele peste două mii de cărți din casa mea au pornit un miting neautorizat, supărate ca de cinci zile nu am mai citit un rând, lucru care nu s-a mai întâmplat de două ori în ultimii treizeci de ani.

22
/12
/16

Doi colindători scăpaţi parcă de la balamuc, după felul cum sunt costumaţi, iau cu asalt un autobuz la ora când cafelele încă nu și-au făcut pe deplin efectul. Ambii sunt îmbrăcați în cămăși de noapte de damă, albe cu floricele verzi, cu dantelă la guler și mâneci, încinși cu niște sfori groase la mijloc purtând pe capete niște căciuli din pieile unor miei, care probabil s-au născut și au murit înainte de căderea comunismului.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

07
/12
/16

Anul 2099, toamna târziu, la o şcoală din Bucureşti (în continuare capitala României, cele mai apropiate capitale ale unor state vecine sunt Viena şi Moscova) mai mulţi adolescenți discută, la ora de istorie, despre eroii neamului din ultimele două secole.

02
/11
/16

Cine nu are bătrâni să-şi cumpere! Am întâlnit trei bucăți care ar merita să fie vândute la fiare vechi și foarte stricate. • Asistam liniștit- solitar, ca orice microbist care se respectă, la un meci din Cupa României (Progresul Spartak 2 – Comprest București 6-4) când trei domni cu cel puțin șase decenii de viață la activ, dacă nu chiar șapte, s-au plasat în vecinătatea mea și au început să foarfece la amintiri.

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.

07
/10
/16

Un domn înalt, scheletic, încercănat, obosit, îmbrăcat cu haine mai mari cu două – trei numere se așează în fața mea zâmbind. Se uită pe geam și zâmbește sau râde pur și simplu.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

31
/08
/16

Hull a luptat eroic şi a pierdut eroic cu un gol primit în „Fergie time”, în ultima etapă din Premier League! Îmi pare rău pentru ei dar sper să-l angajeze pe Phelan manager cu normă întreagă. Are stofă şi chiar şi cu resurse limitate poate ţine echipa pe linia de plutire în acest sezon.

30
/08
/16

Ca în vremurile bune, când oamenii erau obișnuiți să plătească atunci când doreau să vadă un film, sâmbătă seara am mers la cinematograf. O carte și un film făcut după ea cu mult înainte să mă nasc au reprezentat combustibilul care m-a pus în mișcare. Nu puteam rata noua ecranizare a romanului „Ben Hur”!

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

15
/08
/16

Alături de Cinesseur şi Dede's, prietenii publicaţiei noastre, Ziarul Metropolis s-a hotărât să facă un experiment. Adică să adopte o echipă (de tigri) - Hull City, "The Tigers" - din cel mai frumos campionat de fotbal al lumii, Premier League, şi să meargă cu ea până în pânzele "galben-negre" ale sezonului 2016-2017. Pentru că, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, cultura şi sportul fac, mai mereu, casă bună.

21
/07
/16

N-am vrut niciodată să intru prin culisele vieţilor de oameni, dar meseria m-a adus şi aici. Am intrat şi prin culisele teatrelor. Artiştii sunt atât de orgolioşi. Stupid de orgolioşi. E în firea lucrurilor. Creatorii sunt, adesea, egoişti şi maniaci şi obsedaţi de ei înşişi. De prea multe ori sunt aşa. E nedrept, dar e adevărat.

06
/07
/16

Marțea sunt trei ceasuri rele! Așa am auzit. Acum m-am convins. Ca orice bărbat care se respectă la mijlocul săptămânii, la ceas tainic de amurg canicular, pregăteam o fleică la gratar și un sos de piper cu fulgi de ardei iute, rețetă proprie. Cum acțiunea părea să treneze am apucat telefonul de o aripă și am început să navighez pe internet.

Page 1 of 612345...Last »