Eu, mama tare şi tu
http://www.ziarulmetropolis.ro/eu-mama-tare-si-tu/

CRONICĂ DE CARTE Sunt unele cărţi care îţi lasă un gust nostalgic, de prăjitură din copilărie. Ai vrea să ieşi din paginile lor, dar te cheamă mereu înăuntru. Este şi cazul volumului de debut al Aniei Vilal, „Eu, mama tare şi tu“, apărut la Editura Brumar.

Un articol de Teodora Gheorghe|16 Iulie 2013

CRONICĂ DE CARTE Sunt unele cărţi care îţi lasă un gust nostalgic, de prăjitură din copilărie. Ai vrea să ieşi din paginile lor, dar te cheamă mereu înăuntru. Este şi cazul volumului de debut al Aniei Vilal (foto), „Eu, mama tare şi tu“, apărut la Editura Brumar.

Ania îşi dedică poemele „Pentru mama mea, cunoscută şi necunoscută“, căutând să pătrundă în miezul unei maternităţi agonizante, de care este totuşi legată printr-un cordon ombilical care se prelungeşte în iubire.

Mama este o entitate omniprezentă şi în acelaşi timp absentă, o umbră de om sugerată prin tresăriri de pleoape. Urmărită în permanenţă de fantoma morţii, în trupul ei zidit în „cămăşi de forţă“, se ascund amintiri dureroase. Boala care o macină pe mamă se răspândeşte şi în sufletul fiicei sale. Ele trăiesc o simbioză care le ţine însă pe amândouă prizoniere într-un trecut neîncăpător: „Mame mor/ numai a mea e eternă (…)“. Aici, nimeni nu se trezeşte niciodată cu adevărat. Toţi dorm, încercând să-şi viseze viaţa.

Crucea singurătăţii

În acest univers claustrant, situat uneori chiar în fiinţa autoarei, fiica are grijă de mamă. Ea o naşte, ca mai apoi s-o rostogolească ca pe un ghem de-a lungul unei tristeţi nesfârşite. Copilul îşi doreşte să pătrundă coaja dură a celei care i-a dat viaţă, dar încercarea este sortită mereu eşecului: „Mama tare/de ea nu te poţi ascunde/e toată lumea şi te vede oriunde“. În ciuda depărtărilor, fiica este conectată la mamă printr-o empatie lugubră.

Atmosfera predominantă a versurilor Aniei Vilal este cea a unei camere părăsite, dar plină de mirosuri şi de obiecte cu semnificaţii profunde. Simţi rănile încă vii. Este o durere aproape fizică cea ilustrată în „Eu, mama tare şi tu“.
Tatăl nu apare decât sporadic, fiind adevăratul absent al poemelor Aniei. El este autorul nedezvăluit al prăbuşirii unei familii unde femeile se răstignesc pe aceeaşi cruce a singurătăţii. Dispariţia lui este învăluită de sentimente contradictorii, de la dispreţ la dor.

Ania Vilal reuşeşte o carte încărcată de zbucium, pe care vă invit să o savuraţi cu „inima ascuţită“, cum ar spune chiar autoarea.

INFO

Eu, mama tare şi tu
de Ania Vilal
Editura Brumar

Rating: ●●●●●

23
/03
/17

Săptămâna aceasta, între 23 și 26 martie, România participă la cel mai important târg de carte dedicat promovării lecturii și literaturii contemporane, Leipziger Buchmesse. Programul ediției din acest an este unul special, gândit ca o avanpremieră la ediția din 2018, când România va fi țară invitată de onoare.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

14
/03
/17

Teatrul Național București vă invită la conferința susținută de Andrei Pleșu, cu titlul „Veselul Caragiale?”, la Sala Studio, 19 martie 2017, ora 11.00. În urmă cu mai bine de zece ani, Andrei Pleșu susținea prima sa conferință la Naționalul bucureștean, captivând publicul cu un cuceritor discurs Despre inimă.

13
/03
/17

Dragostea transformă lumea în poveste. Cinci întâmplări, citite pe trei voci, de pe audiobook-ul Povești de dragoste la prima vedere, ne deschid apetitul pentru neașteptatele apariții ale iubirii. Editura Humanitas le dă întâlnire iubitorilor de carte cu Mariana Mihuț, Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu - cei trei cititori de pe audiobook, marți, 14 martie, de la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu.

13
/03
/17

"Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate." - Mircea Eliade. Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 110 ani, în București. Data exactă a nașterii sale se bănuieşte a fi 13 martie, însă există mai multe variante, 25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie, unele dintre acestea menţionate de însuşi Eliade în diverse decumente.

12
/03
/17

Marţi, 14 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu va avea loc lansarea volumului „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală, apărut recent la Editura Polirom. Invitaţi alături de autor vor fi Laura Grünberg și Zoltán Rostás, iar moderatorul evenimentului va fi Valentin Protopopescu.

11
/03
/17

Editura Nemira lansează Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy la care participă via skype scriitori publicați în colecția Nautilus. Ana Nicolau, coordonatorul colecției Nautilus, va fi moderatorul evenimentelor.

10
/03
/17

Duminică, 12 martie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc o întîlnire cu celebrul și îndrăgitul actor Ion Dichiseanu, cu prilejul lansării volumului Adevărul, mai frumos decît legenda, apărut la Editura Polirom, și în ediție digitală.

10
/03
/17

Timp de aproape o jumătate de secol, Jean-Marie Straub şi Danièle Huillet au realizat câteva zeci de filme, cu o cadență de un film pe an, o mare parte adaptări inspirate de arta europeană, abordând teme din literatură, muzică, pictură.

08
/03
/17

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 8 martie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „Marele Gorsky“ de Vesna Goldsworthy, flamboaianta poveste pereche a romanului-cult al secolului XX, „Marele Gatsby“. Romanul „Marele Gorsky“ a fost nominalizat, în 2015, la Bailey's Women Prize for Fiction şi a fost numit de Financial Times „cea mai frumoasă ficţiune a anului 2015“.

06
/03
/17

Editura Humanitas Fiction vă invită astăzi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, alături de Tania Radu, Marina Constantinescu, Simona Kessler şi Denisa Comănescu la lansarea romanului „Cel mai frumos loc din lume este chiar aici”, o bijuterie literara scrisă de Care Santos şi Francesc Miralles care emană gândire pozitivă şi poezie.

26
/02
/17

Editura Polirom a publicat în această săptămână un nou roman semnat de Doina Ruști, una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane: „Mâța Vinerii”, colecția „Fiction Ltd.”, volum disponibil și în format digital.

Page 1 of 6412345...102030...Last »