Eu sunt R1L10
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-sunt-r1l10/

Teatrul de Artă. Am primit loc în rându-ntâi. Bilet netipărit. O domnişoară a scris sub ochii mei cu un creion pe un pătrăţel de hârtie: R1L10. Liked it. M-am simţit ca făcând parte dintr-o frăţie culturală secretă de rezistenţă, in care ne strecurăm bileţele cu mesaje codificate. R1L10 (Rezistenţa prin Ludic?).

Un articol de Dorina Chiriac, actriţă|27 Februarie 2015

Din frăție sau nu, nu-mi place-n rându-ntâi la teatru. Rându-ntâi mai că nu e în spațiul scenic. De fapt, la Teatrul de Artă, acolo şi e rându-ntâi.

My God, e ca și cum aș fi pe scenă, mi-e c-o să deranjez actorii; eu intru in poveste imediat şi mă tem că aș putea sări să joc în piesă sau să fac observaţii actorilor.

Liniște. Black. A-nceput. Muzică.

Și am emoții, fir-ar, din rândul meu întâi, ca la spectacolele mele. Mi-am strâns genunchii la piept pe scaun să am o stavilă dacă îmi vine să mă duc pe scenă.

Hate rându-ntâi, o să mă iau de Budeș că m-a pus pe scenă când nu joc. Scena e a actorilor de joacă!
Au intrat. Sunt tineri toți. Cu minim de efort, unul din ei mi-ar fi fost fiu.

Și eu mi-am uitat fricile pentru că ei sunt liberi. Am râs și-apoi am plâns și-am râsplâns. Și mi-am dat jos picioarele de pe fotoliul L10 din R1, că nu mai am nevoie de scut, n-am observații de făcut, și nici nu-mi vine să joc, rolurile sunt asumate până la devenire si eu am si uitat că sunt și eu actriță.

Actori tineri. Buni. Inteligenți. Și liberi.

Ceva în mine a plâns de-o bucurie ca după un război, când se anunță că e pace. M-am bucurat dintre ruine că nu mai suntem în pericol. Actorii ăștia mi-au dat vestea că supraviețuim și că ei au puterea (și-mi dau și mie) de a reconstrui. Mai trainic şi mai frumos ca înainte.

Sub războiul de la suprafață s-au întâlnit în subteran trei actori tineri și un regizor frământat, să-ntoarcă armele. Să schimbe armele din luptă. Și știu că mai sunt si-alte grupuri de rezistență în subteran, care se pregătesc să schimbe soarta războiului de suprafață.

Mi-au făcut bine. Și dacă teatrul e oglinda lumii, lumea are o șansă. Să fie liberă, cinstită și trează ca spectacolul ăsta de la Teatrul de Artă.

Mi-a curs rimelul, cred. Picioarele mi s-au dat jos de pe scaun, și-au stat proptite în podea pân’la final, căci tinerii ăștia actori au jucat ca de la mine de pe genunchi. De-aproape.

Am sărit în picioare la aplauze. Am vrut ca ei să știe. Să știe că m-am schimbat. Să știe că am primit mesajul scris cu creionul pe un pătrățel, și că atunci când va veni momentul, mă voi activa să schimbăm împreună lumea.

Fac parte din frăția celor care caută întrebări pentru răspunsuri, a celor care caută semne de punctuație vii, a celor care întâlnesc bolile cu leacul.

Eu sunt R1L10. Mi se cuvine. Mi l-am câștigat. And proud of it.

Mergeți la Teatrul de Artă la “Dureri fantomă” să primiți codul personal de la regizorul Bogdan Budeş, de la actori: Rareș-Gabriel Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa.

Vă multumesc, brothers in arms, keep fighting, I’ll be waiting for the signal and i will do my act when you say it is time!“

Text publicat de actriţa Dorina Chiriac pe pagina ei de Facebook şi republicat cu acordul autoarei.

Foto: Dan Andrei

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

Page 1 of 912345...Last »