Evadarea, filmul lui Andrei Gruzsniczki, va avea premiera mondială la Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/evadarea-filmul-lui-andrei-gruzsniczki-va-avea-premiera-mondiala-la-roma/

Filmul „Quot Erat Demonstrandum” (titlul iniţial „Evadarea”), în regia lui Andrei Gruzsniczki, va avea premiera mondială în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Roma (8 – 17 noiembrie).

Un articol de Andrada Văsii|14 octombrie 2013

Filmul „Quot Erat Demonstrandum” (titlul inițial „Evadarea”), în regia lui Andrei Gruzsniczki, va avea premiera mondială în competiția Festivalului Internațional de Film de la Roma (8 – 17 noiembrie).

Este unul dintre cele 18 titluri care intră în cursa pentru trofeele festivalului și singura producție românească.

„Quot Erat Demonstrandum” (Evadarea), intră în competiția festivalului alături de filme ca „The Mole Song”, în regia lui Takashi Miike, „Seventh Code”, de Kiyoshi Kurosawa, „Her”, noua peliculă a lui Spike Jonze sau „Another Me”, de Isabel Coixet.

Aflat la a opta ediție, Festivalul Internațional de Film de la Roma îl are în frunte pe Marco Müller, fostul director artistic al Festivalului de la Veneția, cel care realizează selecția. Președintele juriului competiției este regizorul american James Gray.

Sorin Leoveanu, matematician în Evadarea

Drama Evadarea – „Quot Erat Demonstrandum”, scrisă şi regizată de Andrei Gruzsniczki, are ca punct de plecare decizia unui matematician (Sorin Leoveanu) de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului.

Citiţi şi: Drama unui matematician urmărit de securitate, cu Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, în „Evadarea”

Personaje-cheie, alături de Sorin Leoveanu, interpretează şi Ofelia Popii – bună prietenă și fostă colegă de facultate a matematicianului, care aşteaptă un paşaport ca să poată pleca la soţul ei fugit în Franţa -, și Florin Piersic Jr., un ofițer de Securitate care îi urmăreşte pe cei doi.

Evadarea

Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu în filmul Evadarea

Distribuţia este întregită de nume ca Virgil Ogășanu, Tora Vasilescu, Marc Titieni, Paul Ipate, Dorian Boguță, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunțeanu şi Mihai Călin.

„Quot Erat Demonstrandum” marchează o premieră în cinematografia românească de după Revoluţie: este primul film realizat pe peliculă alb-negru de la „Moromeţii” (1988) încoace. Directorul de imagine al ambelor filme este Vivi Drăgan Vasile. Regizorul Andrei Gruzsniczki, cunoscut pentru debutul „Cealaltă Irina”, este și autorul scenariului.

Dana Bunescu semnează montajul filmului. Cristian Niculescu este creatorul decorurilor, iar Svetlana Mihăilescu -creatoarea costumelor. De priza directă a sunetului s-a ocupat Constantin Fleancu, iar de mixaj, Florin Tăbăcaru. Designul de sunet este semnat de Florian Ardelean, aflat la debut în lungmetraj. De machiaj și coafuri s-au ocupat Miruna Panaitescu, Dana Angelescu și Adelina Popa.

Info:

Filmările s-au derulat în toamna lui 2012 în Bucureşti, iar din bugetul de circa 750.000 de euro, o parte consistentă a fost alocată reconstituirii anilor ’80.

Lansarea în România este programată pentru primăvara anului 2014.

Foto credit: Ancuta Iordanescu, filmul Evadarea

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: