Emmanuelle Bercot, în România. Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-cinematografic-emmanuelle-bercot-in-romania-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Renumita actriţă, regizoare şi scenaristă franceză Emmanuelle Bercot vine pentru prima dată în România, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie), pentru a-şi prezenta filmul La Tête haute, acelaşi care a deschis festivalul de pe Coasta de Azur.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2015

Emmanuelle Bercot este a doua femeie-regizor din istorie care a inaugurat Festivalul de la Cannes, prima fiind Diane Kurys cu A Man in Love, în 1987.

Cu filme selecționate la Cannes, Veneția și Berlin și cronici elogioase pentru rolurile sale, Bercot este una dintre vocile momentului în cinema-ul francez. În seara de gală de pe 23 octombrie, vedeta se va întâlni cu publicul și va răspunde întrebărilor, la finalul proiecției.

Mon roi

Mon roi

Spectatorii vor vedea în premieră în festival și Mon Roi, drama care i-a adus lui Bercot Premiul pentru interpretare feminină la Cannes, ex aequo cu Rooney Mara (Carol).

Anul acesta, filmul scris și regizat de ea, La Tête haute – al patrulea lungmetraj din cariera sa – a fost ales să deschidă Festivalul de la Cannes, în cadrul unei ceremonii la care au luat parte sute de invitați de calibru.

Avându-i pe Catherine Deneuve și Benoît Magimel cap pe afiș, La Tête haute urmărește parcursul lui Malony, de la șase la 18 ani, perioadă în care un judecător de copii și un educator încearcă neobosit să-l salveze.

Tânărul actor din rolul principal, Rod Paradot, este considerat revelația anului în Franța.

La Tête haute

La Tête haute

Emmanuelle Bercot a fost elogiată și pentru prestația ei remarcabilă în Mon Roi, regizat de vechea sa colaboratoare, Maïwenn, rol care i-a adus trofeul de interpretare la Cannes 2015. „Dincolo de talentul lui Maïwenn de a filma dragostea, fericirea și de a le da o formă fizică, organică, Mon Roi le datorează enorm actorilor săi”, scrie revista Gala.

Partener în drama unei femei care suferă un accident ce o imobilizează la pat și o forțează să rememoreze pasiunea tumultuoasă pentru un bărbat este Vincent Cassel.

Despre Emmanuelle Bercot

Personalitate fascinantă, Emmanuelle Bercot este recunoscută pentru filmele sale despre adolescență, dar și pentru rolurile în producții semnate de Claude Miller, Bertrand Tavernier sau Olivier Assayas.

Absolventă a celebrei școli de cinema La Fémis, Bercot a fost premiată la Cannes încă din timpul studenției – scurtmetrajul Les Vacances a obținut Premiul Juriului în 1997.

A urmat La Puce (1999), filmul de absolvență, curajos și original, despre o adolescentă care-și începe viața sexuală cu un bărbat matur, în care apare pentru prima dată actrița sa fetiș, Isild le Besco.

Une histoire de fou

Une histoire de fou

Primul ei lungmetraj, Clément (2001), a fost proiectat în Un Certain Regard, iar al doilea, Backstage (2005), a concurat la Festivalul de la Veneția. În ambele, adolescenți și adulți dezvoltă pasiuni intense și bizare.

Ca scenaristă, a câștigat Premiul César pentru Polisse, de Maïwenn. Notorietatea, ca regizoare, a venit odată cu Elle s’en va (2013) – selecționat în competiție la Berlin și nominalizat la César – în care Catherine Deneuve face unul dintre cele mai bune roluri recente.

Alături de La Tête haute, în afara competiției la Cannes au rulat și noul film al lui Woody Allen, An Irrational Man, cu Joaquin Phoenix, Emma Stone, Parker Posey, dar și Amy, de Asif Kapadia, un documentar revelator despre ascensiunea și decăderea cântăreței Amy Winehouse.

Ambele vor fi proiectate la Les Films de Cannes à Bucarest, ca și Une histoire de fou, noua peliculă marca Robert Guédiguian. Renumitul regizor francez reia subiectul genocidului armean din Turcia, într-un film intens care merge în direcții cu totul neașteptate, după cum remarcă „The Guardian”.

În anii 80, Aram, un tânăr de origine armeană din Marseille, aruncă în aer mașina ambasadorului Turciei.

Un tânăr ciclist aflat în trecere, Gilles Tessier, e rănit grav. Într-o zi, Aram decide să-și cunoască victima și s-o convingă să devină purtătoarea de cuvânt a cauzei sale.

Les Films de Cannes à Bucarest  va avea loc între 23 și 29 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

Filmele La Tête haute și Amy sunt distribuite în România de Independența Film. Irrational Man este distribuit de Freeman Entertainment.

Lista filmelor anunțate până acum poate fi consultată aici.

Foto: Emmanuelle Bercot – filmedefestival.ro.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.