EXCLUSIV Marcelo Figueras, scriitor: „Am crescut respirând frica“
http://www.ziarulmetropolis.ro/exclusiv-marcelo-figueras-scriitor-am-crescut-respirand-frica/

INTERVIU Marcelo Figueras a luat ceaiul cu Paul McCartney şi a flirtat cu Julia Roberts. Apoi a scris scenarii de film şi cărţi, dintre care cea mai cunoscută este „Kamceatka“, un roman despre aventura copilăriei şi puterea imaginaţiei.

Un articol de Adina Scorţescu|3 Iunie 2013

INTERVIU Marcelo Figueras a luat ceaiul cu Paul McCartney și a flirtat cu Julia Roberts. Apoi  a scris scenarii de film și cărți, dintre care cea mai cunoscută este „Kamceatka“, un roman despre aventura copilăriei și puterea imaginației.

Născut în 1962, la Buenos Aires, Marcelo Figueras a copilărit în timpul „Războiului murdar“, perioadă de represiune politică pe care o surprinde prin ochii unui copil (Harry) în „Kamceatka“, volum publicat de Editura All. Filmul realizat pe baza romanului a reprezentat Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“.

Adina Scorţescu: Ca jurnalist, ați intervievat oameni faimoși, ca de exemplu Paul McCartney, Arthur Miller, Martin Scorsese. Ne puteți povesti despre trei dintre cele mai memorabile sau folositoare lucruri pe care le-ați aflat de la ei?

Câteodată te uimește nu ceea ce spun – la urma urmelor, majoritatea sunt buni vorbitori – ci ceea ce se întâmplă când reportofonul a fost oprit şi interviul s-a încheiat. Scorsese m-a uimit când a mărturisit că, exact înainte să ia avionul spre Veneția (unde ne-am întâlnit), s-a uitat la un vechi film argentinian care i-a plăcut foarte mult: „La casa del ángel“ (n.red. – „Casa îngerului“), regizat de Leopoldo Torre Nilsson. Dacă mai era nevoie de vreo dovadă că Scorsese este chintesența fanului de film, asta a fost dovada, pentru mine.

Daniel Day Lewis m-a întrebat ce mai fac Boca Juniors. (Boca este cea mai populară echipă de fotbal a noastră). Era un fan Boca de când a fost în Patagonia ca să filmeze pentru o producție care n-a apărut niciodată în cinematografe, chiar înainte să devină celebru cu „Piciorul meu stâng“. McCartney a fost proverbialul gentleman britanic, care a avut grijă să pregătească ceaiul, înaintea unui concert la Tokio.

CONCURS Câştigă un exemplar din romanul „Kamceatka“, de Marcelo Figueras!

Woody Allen a părut sincer surprins cândl-am întrebat de ce Zelig, cameleonul uman – care avea abilitatea de a copia figura, felul de a vorbi și personalitatea tuturor celor pe care îi întâlnea – nu s-a pus niciodată în pielea unei femei. („E o întrebare minunată“ mi-a spus. Şi m-am simțit atât de flatat încât nici nu-mi mai amintesc ce mi-a răspuns.)

Mickey Rourke m-a rugat să stau cu el și să mergem împreună la petreceri, ceea ce am făcut (dar nici despre asta nu-mi mai amintesc mare lucru). Și Julia Roberts a râs cu râsul ăla al ei furtunos, mi-a spus că fusese avertizată că toți argentinienii flirtează și m-a lăsat oftând.

În ce fel diferă scrisul unui scenariu de scrisul unui roman?

Scrisul unui scenariu presupune să te joci cu un set foarte precis de jucării. Ai un buget limitat, fiecare decizie narativă are de a face cu banii pe care i-au adunat procătorii – sau nu. Ceasul ticăie (când scrii, dar și când filmezi). Povestea ta trebuie să fie spusă într-o oră și jumătate, cel mult două ore. Deci, până la urmă, seamănă cu munca unui croitor: trebuie să faci costumul pe măsura clientului și să-l livrezi înainte de nuntă.

Dar, când scrii un roman, nu ai decât limitele impuse de talentul și de imaginația proprie. (Bineînțeles, teoretic același lucru poate fi spus și despre scrisul scenariilor. Dar, dacă scrii filmul visurilor tale, trebui să fii conștient de faptul că s-ar putea să fie foarte greu să obții banii de care ai nevoie. Nu știu ce visuri ai tu, dar eu am unele foarte scumpe.)

 „Precum broscoii din Kamceatka, mă consider amfibiu. Am nevoie de literatură și de cinematografie ca să supraviețuiesc. Una e un mod de creație solitar; cealaltă e mai mult o activitate de grup.“

Marcelo Figueras,
scriitor 

 Care sunt filmele și cărțile la care vă întoarceți cu plăcere?

Tragediile lui Shakespeare, „Nașul“, tot ce a scris Dickens, „Casablanca“, „Moby Dick“ al lui Melville, tot ce a scris Joseph Conrad, „Cetățeanul Kane“, „Lumea văzută de Garp“, „Lawrence al Arabiei“, „Mizerabilii“ (romanul, nu filmul), poveștile scurte ale lui Jorge Luis Borges, Julio Cortázar și Lorrie Moore, „Apocalypse Now“, „Puterea și gloria“ de Graham Greene, Hitchcock, „Meridianul sângelui“ de Cormac McCarthy, „The Royal Tenembaums“ de Wes Anderson, J. D. Salinger și filmele lui P. T. Anderson, asta ca să dau doar câteva nume. Îmi plac și benzile desenate (Alan Moore!), serialele TV („The Wire“!) și muzica (de la Beatles la Leonard Cohen).

O scenă dintr-un film favorit?

Scena în care T. E. Lawrence – viitorul Lawrence al Arabiei – își aprinde un chibrit și acel chibrit se transformă în soarele care răsare deasupra deșertului, în timp ce partitura de neuitat a lui Maurice Jarre își ia zborul pentru prima oară. Cea mai bună elipsă narativă din câte există.

La finalul romanului „Kamceatka“ spuneți că ideile ne vizitează când au ele chef. Cum a fost prima vizită din partea poveștii lui Harry, personajul principal?

Căutam o idee ca să scriu un scenariu. Și, în locul ei, a apărut vocea lui Harry care mă îndemna să un mai amân și să mă apuc de următorul roman. Și i-am făcut pe plac, evident. Dintre toate romanele mele, „Kamceatka“ este cel pe care l-am scris cel mai repede și cu cea mai multă ușurință – ca și cum mi-ar fi fost dictat.

Cât din propria viață ați inclus în carte? Cum a fost copilăria dumneavoastră în timpul „Războiului murdar“?

Niciun rău fizic nu mi s-a întâmplat mie sau părinților mei în perioada aceea. Dar am crescut respirând frica în fiecare zi, fiindu-mi groază să ies din casă. Nu știam ce se întâmplă – regimul militar a fost pervers și în acest sens, menținând aparența normalității, ascunzând crimele în umbrele nopții -, dar mi-era frică de oamenii în uniforme. Deși pe atunci eram analfabet din punct de vedere politic, instinctele de supraviețuire erau ascuțite.

În afară de asta, i-am împrumutat lui Harry o bună parte din copilăria mea: dragostea de cărți, fascinația pentru Houdini, fratele meu (originarul „Pitic“, care mi-a dezmembrat toate jucăriile), școlile mele, cartierul, prietenii… nu a trebuit să fac muncă de documentare ca să-mi îmbogățesc povestea. Atât eu, cât și Harry am fost copii în aceeași perioadă, în același loc.

Când scrii o carte, cât de importantă este documentarea despre istoria și geografia locurilor?

Foarte importantă. O parte din plăcerea scrierii unui roman este documentarea. Găsești nu doar informație, ci și extra inspirație pentru povestea ta. Realitatea depășește adeseori imaginația pură, sugerându-ți întorsături la care nu te-ai fi gândit singur.

Există teme recurente în cărțile dumneavoastră?

Cred că da. Credința de neclintit în umanitate, în ciuda dovezilor zilnice care ne arată într-o lumină proastă pe toți. Puterea poveștilor și gloria imaginației, cele mai bune instrumente în lupta pentru a da sens existenței noastre. Toate personajele mele încearcă să-și trăiască viața ca pe o aventură demnă de o carte foarte bună – așa o trăiesc și eu… și așa o scriu.

Care sunt provocările cărora trebuie să le faci față ca scriitor în Argentina, dar și în străinătate?

În Argentina: jurnalism prost (și leneș!), prea multe edituri care se mulțumesc cu best-sellere (majoritatea sunt europene sau americane) și criza economică din anii ’90, care a dinamitat podul care îi lega pe scriitorii populari de cititorii lor – un pod pe care încă nu l-am reconstruit în totalitate.

În străinătate, majoritatea editurilor nu vor să dea bani pe traduceri, așa că se bazează în continuare pe pariurile sigure.

Care este idealul dumneavoastră de succes profesional? Credeți că ați atins acest punct?

Pentru mine, succesul înseamnă să stabilesc o legătură cu cititorii care știu că există acolo, undeva. Poveștile mele nu sunt pretențioase sau obscure, caut să-i emoționez pe cititorii mei la fel cum autorii mei preferați m-au emoționat pe mine. Deci cred că multora le-ar plăcea cărțile mele – dacă le-ar ajunge în mână. În ceea ce privește „Kamceatcka“, conexiunea s-a întâmplat, nu doar în Argentina, ci și în alte părți. Și am tot încercat s-o hrănesc, carte după carte. Dar cred că aș putea face mai mult, deci sunt numai la jumătatea drumului…

20
/01
/17

Marți, 24 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc un eveniment dedicat volumului Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, volum aflat în topul vînzărilor Editurii Polirom la Salonul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Participă: Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Moderează: Emanuela Ignățoiu-Sora

19
/01
/17

Romanul „Cinci colțuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârșitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.

21
/12
/16

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

Page 1 of 6212345...102030...Last »