EXIT la teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/exit-la-teatrul-odeon/

Teatrul Odeon are plăcerea să vă invite   vineri, 7 decembrie, ora 19.30, Sala Studio la spectacolul lectură   EXIT   de Fausto Paravidino traducerea Cerasela Barbone regia Kovács Zsuzsánna cu: Crina Mureşan, Relu Poalelungi, Sabrina Iaşchevici, Silvian Vâlcu   Spectacolul are loc în prezenţa autorului, urmat de discuţii cu publicul   INTRAREA LIBERĂ   […]

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2012

Teatrul Odeon are plăcerea să vă invite

 

vineri, 7 decembrie, ora 19.30, Sala Studio

la spectacolul lectură

 

EXIT

 

de Fausto Paravidino
traducerea Cerasela Barbone
regia Kovács Zsuzsánna
cu: Crina Mureşan, Relu Poalelungi, Sabrina Iaşchevici, Silvian Vâlcu

 

Spectacolul are loc în prezenţa autorului, urmat de discuţii cu publicul

 

INTRAREA LIBERĂ

 

Exit este al doilea spectacol lectură, după Nunzio de Spiro Scimone din data de 26 noiembrie, prezentat în cadrul  proiectului internaţional de promovare a dramaturgiei contemporane Fabulamundi. Playwriting Europe, organizat împreună cu Asociaţia Culturală PAV din Roma, Italia şi cu sprijinul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti

 

Sinopsis

A şi B sunt un cuplu, dar ceva nu mai funcţionează. O chestiune de politică internă între un profesor universitar şi soţia lui. Vorbesc între ei şi cu publicul, pentru a înţelege care sunt motivele crizei care se dezvăluie a fi multiple: politica, copiii, lipsa lor, sexul, gelozia şi chiar o chestie de şosete.

Povestea lor nu pare să mai aibă soluţii de ieşire din criză, aşa că pleacă în afara casei în căutarea sinelui. Aceasta este acum o chestiune de politică externă. E inutil să spunem că în afara cuibului vor întâlni alte personaje: C, o tânără studentă şi D, un alt bărbat, care cel mai probabil este menit să fie liantul ce le uneşte destinele. Exit este o piesă profundă, delicată şi amuzantă, care ne arată încercările protagoniştilor de a ieşi dintr-o reţea strânsă de legături, sau dintr-o viaţă care nu se mai potriveşte cu aşteptările lor. Între acţiune şi naraţiune adresată publicului, căile lor avansează simultan, intersectându-se în modul cel mai neaşteptat, până la reglarea socotelilor.

 

Fausto Paravidino

S-a născut la Genovaîn 1976, iar în momentul de faţă locuieşte mai mult la Roma.La 19 ani a început să frecventeze şcoala de Recitaţie a Teatrului Stabile din Genova, apoi s-a mutat la Roma, unde a continuat să fie actor de teatru, apoi de cinema şi televiziune şi a început să scrie piese de teatru: Trinciapollo, Gabriele, 2 Fraţi, Boala familiei M, Natură moartă într-un şanţ, Alune (pentru proiectul Connection al “National Theatre” din Londra), Genova 01 (pentru Royal Court), Morbid, Exit, Cazul B, Jurnalul Marieipia, care sunt reprezentate mai peste tot în Europa şi au câştigat numeroase premii în Italia şi în străinătate.

Traduce din limba engleză mai ales opere de Shakespeare şi Pinter, a scris pentru Radio 2 şi Radio 3, iar ca regizor a pus în scenă piesele sale, dar şi ale altor autori. Primul său film ca regizor, Texas, scris împreună cu Iris Fusetti şi Carlo Orlando, a fost prezentatla Festivalul de Film dela Veneţia în 2005.

Piesa sa, Boala familiei M, a fost montată în 2008 de Radu Afrim la Teatrul Naţional din Timişoara şi în 2011 la Paris, la Comédie Française.

Piesa Exit, scrisă în 2011, a fost regizată de Paravidino însuşi la Teatro Stabile din Bolzano.

 

Kovács Zsuzsánna s-a născut în 1986, la Sf. Gheorghe. A absolvit în 2008 U.N.AT.C. I. L. Caragiale, Facultatea de Teatru, secţia Regie, iar în 2011 Masterul în Arta Regizorului de Teatru, în cadrul aceleeaşi universităţi. A montat spectacolul Nefericiţii de Füst Milán (găzduit de Teatrul Odeon), care a fost prezentat şi la Paris în cadrul „Nuits Théâtrales au Palais de Behague” şi Central Park West de Woody Allen la Godot Cafe – Teatru, București. A făcut asistenţă de regie la spectacolele Mizantropul, regia Bocsárdi László şi Pasărea Albastră, regia Victor Ioan Frunză. În 2011 a primit pentru Nefericiţii Premiul pentru cea mai bună regie şi cel mai bun spectacol la Gala Absolvenţilor.

 

Proiectul Fabulamundi. Playwriting Europe este dedicat dramaturgiei contemporane, traducătorilor, autorilor şi textelor lor.

Obiectivul constă în a crea un teritoriu comun pentru construirea unei dramaturgii europene, propunând un discurs critic asupra textelor noi de teatru printr-o platformă de confruntare şi schimb reciproc între dramaturgiile naţionale şi diversele tipologii de punere în scenă, totul pentru a individualiza diferenţele şi punctele de contact.

Traducerea textelor şi răspândirea lor este primul pas necesar pentru a începe procesul de cunoaştere şi aprofundare reciprocă între ţările europene participante. Autorii îşi vor însoţi peste hotare propriile opere, citite şi interpretate pe scenele din străinătate, şi se vor întâlni cu artiştii şi publicul ţării gazdă.

Fabulamundi doreşte astfel să contribuie la crearea unui teatru european care să fie comun şi în acelaşi timp să acumuleze experienţe, conţinuturi şi practici distinctive pentru fiecare ţară.

În această primă ediţie 2012 ţările participante la acest proiect la nivel de autori şi texte sunt: Italia, Spania, Germania şi România.

 

 

 

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.